Vacante & Calatorii

#laponia #gardaland #finlanda #antalya #turcia #vacanta cu familia #parcuri de distractie

Destinatii pentru vacanta in familie

Carusele ametitoare si parcuri cu pirati, piscine si cascade inalte, safari cu reni intr-o padure ninsa, iata cateva posibilitati de distractie pentru parinti si copii. Iti prezentam trei destinatii pentru vacanta cu familia.

Gardaland pentru intreaga familie

Parcul de distractie Gardaland se afla in regiunea Verona, in Castelnuovo del Garda si reprezinta unul dintre parcurile de distractie majore ale Italiei. Atractiile de aici includ un parc acvatic (Aqua Paradise), o gradina zoologica (Parco Natura Viva), o zona dedicata cinematografiei (Movieland Studio), carusele si spatii tematice de distractie.

Din mai pana in septembrie este deschis parcul acvatic Blue Lagoon . Parcul, intins pe o suprafata de 3000 m2 si inconjurat de vegetatie tropicala, detine piscine pentru adulti si pentru copii. Acestia din urma pot beneficia de serviciile si facilitatile complexului turistic, de la dansuri la jocuri tematice, in cadrul carora se costumeaza in pirati sau sunt machiati de un make-up artist. Pentru cei mari, programele potrivite sunt Magic Mountain, Sequoia Adventure si  Blue Tornado.

Una dintre atractiile din Gardaland este Sea Life Aquarium. Acvariul detine peste 30 de zone tematice, cu 5000 de specii marin, de la rechini la caluti de mare. Vizitatorii sunt intampinati de personaje de poveste, precum pirati sau sirene. Cei mici au posibilitatea de a –si sarbatori aici ziua de nastere. Intrarea costa 15 euro, bilet intreg si 9.5 euro, pentru copii sub 10 ani.

De sarbatori hotelurile organizeaza programe speciale, cu muzica si decoratii de sezon. Cei mici primesc vizita lui mos Craciun. In weekend, exista trupe de artisti care prezinta spectacole de iarna si parade de Craciun. Alte activitati includ focuri de artificii, plimbare cu caleasca, petreceri de Craciun si distractie pentru cei mici in Kids Club.

Familiile care viziteaza parcul au la dispozitie un spatiul amenajat special pentru copii, unde cei mici pot lua masa si unde sunt schimbati. Animalele de companie sunt acceptate in interiorul complexului.

Pretul unui bilet este de 22 euro, pentru adulti si 19 euro pentru copii. Se poate sa combini biletul pentru accesul in parcul Gardaland cu biletul pentru acvariu. In acest caz, preturile sunt 39.5 si, respectiv, 32 euro.

Alte informatii despre zona gasesti in articolul Lago di Garda, vacante pentru parinti si copii.

Parinti si copii pe litoral

O varianta pentru vacanta in familie o reprezinta hotelurile de pe litoral. Cele mai la indemana destinatii, in acest sens, sunt Turcia, Grecia si Bulgaria.

Atunci cand alegi destinatia potrivita familiei tale, este indicat sa tii cont de cativa factori. Statiunile si complexele hoteliere pun la dispozitia turistilor servicii si facilitati, special concepute pentru familii. O parte dintre acestea sunt destinate celor mici: piscina pentru copii, loc de joaca, miniclub (kids club), aquaparc, playstation, bufet cu fructe si dulciuri pentru copii, samd.

Pe de alta parte, parintilor li se propun servicii si facilitati destinate adultilor: discoteca, baruri, biliard, sala fitness, sauna, masaj, jacuzzi sau posibilitatea de a practica sporturi (tenis de masa, mini golf, wind surf, canoe, schi nautic , parasailing), etc. Pentru cupluri exista servicii speciale, mai ales cele de relaxare si intretinere: camera Ayurveda pentru masajul a 2 persoane sau camera de lux cu hammam pentru cupluri.

O astfel de destinatie, atractiva pentru familie, o reprezinta Turcia. In Antalya gasesti si de sarbatori hoteluri de 5 stele cu all inclusive si ultra all inclusive. Principalul avantaj il constituie regimul de masa ultra all inclusive, o optiune utila pentru familiile cu copii.

Alte avantaje constau din serviciile si facilitatile propuse. La restaurant copiii au un loc al lor unde iau masa. Exista scaune speciale pentru copii mici si un meniu conceput pentru acestia.

In timpul zilei, copiii sunt antrenati in diverse jocuri de catre animatorii care se ocupa cu distractia lor. Seara, printre reprezentatiile care au loc la hotel sunt si spectacole speciale pentru copii. Pentru a permite parintilor sa se relaxeze si sa-si faca un program propriu, hotelurile ofera si servicii de babysitting, contra cost.

In decembrie 2008, un sejur ultra all inclusive in Antalya costa intre 600 si 800 euro. Pretul este valabil pentru un sejur de 5 – 7 zile la un hotel de 5 stele. Pentru copii, un sejur costa in jur de 300 euro.  Pentru perioada sarbatorilor exista si pachete cu avionul si masa festiva incluse.

Aventura in Finlanda

Finlanda este o alegere potrivita pentru familiile care doresc o vacanta cu aventuri, in mijlocul naturii. Printre activitatile propuse de firmele specializate se numara snowshoeing – mers prin zapada cu incaltari special concepute si plimbari cu sania trasa de reni. Numeroasele lacuri ofera privelisti spectaculoase si sunt cautate pentru plimbarile cu barca, in anotimpul cald sau pentru patinaj, cand vine iarna.

In nord-estul Finlandei se afla Parcul National Oulanka, una dintre cele mai frumoase destinatii montane. In rezervatia naturala se pot face campinguri, se organizeaza excursii pe munte si se invata cate ceva despre flora si fauna de aici. La centrul de informare turistica exista un auditorium unde vizitatorii pot urmari gratuit filme. Expozitia permanenta ilustreaza pasari si mamifere specifice zonei.

Pe langa salbaticia si frumusetea naturala, Finlanda atrage turistii si in zonele urbane. Orasele au parcuri de distractii, muzee, castele, cladiri istorice, catedrale, dar si viata de noapte. Helsinki imbina cultura moderna cu traditia, prin arhitectura mixta a orasului. Daca vrei sa faci cumparaturi aici, gasesti o mare diversitate de produse, insa preturile sunt destul de mari. In Helsinki copiii se pot distra la circ sau la gradina zoologica.

Insa cea mai cunoscuta destinatie la noi o reprezinta Satul lui Mos Craciun . Agentiile de turism din Romania propun an de an sejururi pentru parinti si copii in Laponia, in preajma sarbatorilor. “Promovam aceasta destinatie pentru ca este una inedita si speciala pentru vacanta si sarbatorile de Craciun. Este o destinatie perfecta pentru familiile cu copii, deoarece sunt activitati pe care le pot face impreuna parintii si copii. In plus, fiecare din noi spera si viseaza ca totusi Mos Craciun exista. Este o destinatie perfecta pentru iubitorii sporturilor de iarna. In pachet avem incluse si activitati deosebite: safari cu huski, cu reni, cu snowmobilul. Suntem printre singurii care organizam charter pe Laponia in Romania”, ne-a spus Tatiana Bulubica, Marketing Manager la Perfect Tour.

O vacanta de Craciun in Laponia asigura celor mici bradul impodobit si intalnirea cu Mos Craciun. In timpul liber, copiii pot sa foloseasca partia de sanius, asista la un spectacol in parcul de distractii in Rovaniemi sau isi insotesc parintii in expeditiile cu husky. Atat adultii cat si cei mici au ocazia sa incerce pescuitul la copca, intr-o excursie de 4 ore. O astfel de distractie costa 130 euro.

Un sejur in Laponia dureaza 7 zile si include, pe langa biletul de avion si cazarea la hotel, vizita la Casa Lui Mos Craciun, cina festiva si imbracamintea termoizolanta.  Pretul unui pachet incepe de la 1500 euro de persoana.

Oferte pentru tine

  •   2008-11-20
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Georgiana Leanca

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii