Vacante & Calatorii

#agent de turism #vacanta #agentie de turism

5 motive sa apelezi la un agent de turism

Pentru cei care prefera sa-si planifice vacanta prin intermediul operatorilor de turism, discutia cu un agent joaca un rol important. Daca apelezi la el, ai ocazia sa te lamuresti asupra tuturor detaliilor care sunt importante pentru tine si sa afli acele lucruri pe care nu ai de unde sa le primesti din alta parte.

1 Agentul de turism poate insemna economie de timp
 

Oricat de mult te documentezi, este greu sa ajungi sa detii un volum de informatii atat de mare precum cel avut de un om a carui meserie este tocmai aceasta.

De exemplu, poti gasi o oferta interesanta intr-un catalog si incepi sa-ti faci planuri. Numai ca, informatiile existente la data publicarii catalogului pot sa se fi schimbat intre timp. O vacanta in Spania, cu plecare la mijlocul lui august, poate sa aiba alta data de plecare. Sau are un numar atat de mic de inscrisi, incat nu se va mai tine. Sau plecarea se face, dar la destinatie nu sunt suficiente persoane dornice sa merga in excursiile optionale in locurile pe care voiai sa le vezi. Lucrurile acestea numai agentia ti le poate spune. In cea mai mare parte a cazurilor, astfel de schimbari au loc ca urmare a cererilor venite de la clienti.

Daca stai de vorba direct cu un turism , el iti poate oferi aceste detalii si iti da alternative. Astfel, chiar daca trebuie sa-ti indrepti atentia spre alta destinatie, cel putin nu pornesti de la zero cautarea.
 

2 Primesti in timp util informatii exacte, care te impacteaza personal
 

Exista, uneori, intamplari neprevazute, care afecteaza toti turistii de pe o anumita destinatie. De exemplu, grevele din Grecia sau norii de cenusa. Informatiile pe care le vezi in jur sunt numeroase, dar niciuna dintre ele nu-ti raspunde la intrebarea “Eu cum imi rezolv problema cu plecarea?” Un agent de turism este in masura sa-ti spuna care sunt procedurile companiei pentru care lucreaza, indicandu-ti ceea ce ai de facut si ceea ce pot face ei pentru tine. Apoi, poti sa decizi care este solutia cea mai convenabila pentru tine.

Un alt exemplu este cel al destinatiilor pe care agentul de turism le vinde in urma unor vizite la fata locului. Atunci cand vrei sa stii mai multe despre o destinatie, ca sa poti lua decizia corecta, agentul de turism este cel mai in masura sa te informeze. Multe companii investesc in traininguri , iar acestea implica, printre altele, vizitarea hotelurilor si destinatiilor vandute. Poti primi informatii dintre cele mai detaliate, cum ar fi ce include un mic dejun la X hotel sau ce tipuri de piscine are hotelul in cauza.

Agentul are adesea si rol de consiliere. In caz contrar, se poate informa pentru tine sau te pune in legatura cu cea mai potrivita persoana.
 

3 Esti informat atunci cand se elibereaza un loc


Daca, de exemplu, soliciti o oferta si nu mai exista locuri, in momentul in care cineva renunta, agentul turistic poate sa te contacteze pentru a te anunta de aceasta schimbare.
 

4 Contactul se face mai usor
 

Poti contacta mai usor un agent turistic pe care-l cunosti decat sa scrii emailuri sau sa suni la call center . Un agent de turism poate sa-ti lase contactul personal, pentru a-l cauta atunci cand ai nevoie. Uneori, poate fi o modalitate mai simpla si mai confortabila de a lua legatura cu un reprezentant turistic decat sa apelezi la contactele generale. Este ca si cand ai telefonul doctorului, nu doar pe cel al secretariatului clinicii respective.
 

5 Agentul de turism poate deveni furnizorul tau de vacante
 

Asa cum multi dintre noi au un dentist , o cosmeticiana, un avocat personal etc, la fel se poate sa ai propriul tau agent de turism. Apeland mereu la persoana care s-a dovedit de incredere de la bun inceput o vei ajuta sa te cunoasca si sa-ti stie nevoile.

Este normal sa aiba un comision din vanzarile facute si, la fel de normal, sa aiba ca scol final vanzarea. Insa, un agent bun este orientat catre client, ii cunoaste posibilitatile financiare, tipul de vacante preferate etc. Atata timp cat esti tratat cu respect si ti se acorda atentia necesara, nu ai niciun motiv sa nu te bazezi pe serviciile sale. Pana la urma, sa cumperi o vacanta nu va fi niciodata echivalent cu a cumpara o simpla sticla de suc. Vacanta implica intotdeauna informatii specifice, absolut necesare pentru ca totul sa se desfasoare firesc.

Oferte pentru tine

  •   2010-07-29
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Ramona Sandu

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Unde poti inota cu delfinii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului