Vacante

#catedrala sf. stefan #osterpinze #kalvarienbergmarkt #traditional viennese easter market #targ de paste viena #paste viena #paste 2009 #viena

Vacanta de Paste in Viena

Viena este una dintre cele mai cautate destinatii de vacanta pentru romani. In aprilie, metropola europeana atrage turisti de pretutindeni, adulti si copii, prin evenimentele speciale care se desfasoara aici cu ocazia sarbatorii crestine. O degustare de vin, o seara traditionala, o vizita la un palat regal si la Targul de Paste sunt doar cateva posibilitati pentru o vacanta in Viena.

Potrivit unei statistici realizate de catre Asociatia Vieneza de Turism, Romania s-a clasat pe locul 8 in topul turistilor straini care au vizitat metropola. „In cadrul unei conferinte de presa directorul Asociatiei Vieneze de Turism, Norbert Kettner, specifica chiar ca noul record realizat de turismul vienez de 10,2 milioane nopti de cazare si o suma neta rezultata din acestea de peste 487 milioane euro „se datoreaza in cazul principalelor piete in primul rand turistilor din Germania, Rusia si Romania“. Nici chiar criza economica nu pare sa-i fi speriat prea tare pe romani, in ianuarie 2009 Romania clasandu-se pe locul cinci (dupa Austria, Germania, Italia si Rusia) cu 29.000 nopti de cazare”, s-a anuntat intr-un comunicat de presa al Compress Romania.

Ce poti face in vacanta de paste din Viena

Metropola europeana ia foarte in serios sarbatoarea de Paste, aici avand loc anual evenimente dedicate acestui moment. Printre cele mai cunoscute sunt targurile si concertele de Paste. Iata in continuare cateva variante de petrecere a timpului liber.

Concerte. Daca esti un amator de muzica clasica, profita de festivalul Osterklang care are loc aici. Evenimentul se desfasoara intre 4 si 13 aprilie 2009 si include o serie de concerte dedicate Pastelui. Cele mai multe au ca tematica Patimile lui Hristos si sunt sustinute de Orchestra Filarmonicii din Viena. Evenimentul este cunoscut si sub numele de „Sounds or Easter” (Sunetele Pastelui). Detalii gasesti aici.

St.Stephan CathedralLa catedrala sf. stefan are loc pe 19 aprilie un concert de W. A. Mozart, „Missa longa”. Catedrala se afla in centrul Vienei, in piata Stephansplatz. Catedrala romano-catolica este construita in stil roman si gotic si a fost dedicata Sfantului Stefan in 1147. Exista si un muzeu al catedralei, Dommuseum, care contine opere sacre create de-a lungul unei perioade de 1000 de ani.

Gastronomie vieneza. De Paste ai ocazia sa gusti din preparatele locale, specifice acestei sarbatori. Exista si aici traditia de a coace o „paine de Paste”, care este un fel de un cozonac in care se pun struguri. Un preparat specific sarbatorii pascale se numeste Osterpinze si este o compozitie din coca, in mijlocul careia se prinde un ou rosu. De pe masa festiva nu lipsesc vinul, ouale vopsite sau friptura de miel.

Ai posibilitatea sa optezi pentru o seara de folclor in Crama Borkatakomba, unde se fac degustari de vinuri si se asista la un program artistic traditional. Distractia costa 35 euro de persoana.

Targ de Paste in VienaTarguri de Paste in Viena. Daca vizitezi Viena in perioada sarbatorii pascale, nu rata targurile de Paste deschise in oras. Aceste evenimente sunt special concepute pentru a atrage copiii, turistii si pe cei dornici sa cumpere un cadou de Iepuras. Majoritatea targurilor de Paste se deschid in luna martie si dureaza pana la jumatatea sau sfarsitul lui aprilie. Printre produsele comercializate gasesti flori, jucarii, piese realizate manual, diverse tipuri de oua de Paste, ceramica, lumanari de sezon, gustari etc.

La fel ca targurile de Craciun, una dintre cele mai importante piete de Paste se deschide in fata Palatului Schonbrunn. Vizitatorii gasesc aici specialitati culinare, obiecte de manufactura si decoratii de Paste. Cei mici au posibilitatea sa participe la un workshop cu iepurasi de martipan. Exista si un Muzeul al Copiilor, unde are loc „vanatoarea de oua”. Targul este deschis publicului intre 28 martie si 13 aprilie 2009, intre 10:00-19:00. Amanunte gasesti aici.

Daca doresti sa vizitezi Palatul Schonbrunn, platesti 5 euro pentru un bilet de intrare cu grupul.

Mai multe targuri se deschid in alte parti ale metropolei, precum Traditional Viennese easter Market in Freyung sau kalvarienbergmarkt in Kalvarienberggasse.

Austria primavaraEste bine sa stii

Magazine, institutii. Daca iti faci un program in oras in zilele de Paste, este bine sa te interesezi inainte de orarul institutiilor sau magazinelor unde vrei sa mergi. Unele dintre ele se inchid in Vinerea Mare, dupa pranz si se mai deschid abia martea viitoare.

• Oferte de Paste in Viena. O vacanta de Paste in Viena te costa mai putin de 300 euro. Astfel, pentru 6 zile platesti 279 euro, conform agentiei Infinity Travel. Pachetul asigura transportul cu autocarul, 5 nopti de cazare in hoteluri de 3 stele si insotitorul de grup.

Daca optezi pentru varianta unui pachet cu avionul, platesti 298 euro, conform agentiei Variant Travel. Oferta asigura biletul de avion, cazarea cu mic dejun in hoteluri de 4 stele, transferurile de la aeroport, ghidul si o vizita panoramica a orasului, de jumatate de zi.

Ofertele agentiilor propun diverse excursii optionale. De exemplu se propune o vizita la Padurea Vieneza, contra unei sume de 30 euro de persoana. O alta excursie se face la manastirea Melk si in Valea Wachau, care include un pranz si o degustare de vinuri. Excursia costa 85 euro de persoana.

Alte informatii despre sarbatoarea pascala gasesti in paste.acasa.ro .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea