De prin lume adunate

#spectacol #piesa #premiera #teatru #saptamana de teatru

Saptamana de teatru: Sunt un orb

Spectacole inspirate din cazuri reale, pline de umor sau emotionante pana la lacrimi, acestea sunt propunerile noastre teatrale pentru aceasta saptamana.

Toti fiii mei la Teatrul National

Toti fiii mei este cea mai recenta premiera a Teatrului National din Bucuresti, cu care se deschide si stagiunea din aceasta toamna. Piesa este scrisa de Arthur Miller, regia poarta semnatura lui Ion Caramitru, iar in rolurile principale ii vei vedea pe Victor Rebengiuc si Sanda Toma.

Povestea piesei este inspirata dintr-un caz real, preluat de dramaturgul Arthur Miller din paginile unui ziar. Spectacolul reflecta atmosfera tipica a Americii anilor ’50 si teme importante ale dramaturgiei lui Miller precum vina, culpabilizarea, durerea, moartea, regretul si moralitatea unor alegeri. Povestea lui Joe Keller, omul de afaceri de succes si capul familiei din aceasta piesa personifica "visul american". Spectacolul de la National este programat in zilele de 26 si 27 septembrie, de la ora 19.00, iar pretul unui bilet este de 30, 25, 16 si 6 lei, in functie de locul din sala.

Hotelul dintre lumi la Teatrul Mic

Hotelul dintre lumi este un spectacol proaspat care a avut premiera anul acesta in mai, in regia lui Alice Barb. Din distributie fac parte actori precum Mihai Dinvale , Bogdan Talasman, Adriana Schiopu sau Liliana Pana. Spectacolul este o poveste de dragoste, o tragi-comedie. Hotelul dintre lumi este o poveste la granita dintre lumi, un spectacol despre viata si moarte, despre pretuirea fiecarei clipe de viata, dar mai ales despre puterea iubirii de a transforma oamenii.
Reprezentatiile acestei piese au loc in zilele de 25 si 26 septembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Mic din capitala. Pretul unui bilet este de 23, 20 si 15 lei, in functie de locul in sala.

Cum m-am lasat la Teatrul Metropolis

Cum m-am lasat este o adaptare dupa un roman de Hannes Stein si este un fals tratat de non-gandire. In viata de zi cu zi suntem indemnati sa ne lasam de fumat, de alcool, droguri sau sex. Anca Sigartau si 1-Q Sapro lanseaza un apel catre "intelectualii obositi" pe care ii indemna sa abandoneze gandirea in favoarea unei vieti lipsite de orice efort intelectual. Cei doi actori propun si noua solutii in acest sens.

Piesa este programata luni, de la ora 19.00. Pretul unui bilet este de 21,20 lei, iar durata spectacolului este de o ora.

music hall la Teatrul Odeon

Teatrul Odeon din capitala isi incepe stagiune cu un spectacol invitat din Franta. Music Hall este o piesa cu Fanny Ardant . Actrita este o dansatoare care conduce un spectacol indoielnic de revista, intr-un turneu mediocru si care cara dupa ea un tranzistor in loc de banda sonora. Piesa este in limba franceza, insa va beneficia de supratitrare si in limba romana . Music Hall, in regia lui Lambert Wilson , va fi prezentata la Teatrul Odeon pe 23, 24 si 25 septembrie, de la ora 19.30. Pretul biletelor este de 31.80 de lei integral si 15.90 de lei redus.

Sunt un orb la Teatrul de Comedie

"Va invit acum sa radeti, pentru ca rasul este muzica sufletului/ Sa va jucati, e secretul tineretii/ Sa cititi, este fantana intelepciunii/ Sa ganditi, este izvorul puterii/ Sa fiti calmi, este calea spre fericire/ Sa fiti buni, este cheia succesului/ Si sa iubiti.. este ratiunea de a trai". Aceasta este invitatia pe care actorul Horatiu Malaele o face publicului iubitor de teatru. Sunt un orb este un recital inedit de poezie, balet, pian, cantec, Marin Sorescu si lumini difuze. Spectacolul lui Malaele este complex, o pleiada de poezii care te trece prin toate starile.

Piesa sunt un orb este programata in ziua de 24 septembrie, de la ora 19.00, la teatrul de comedie. Pretul unui bilet este 21, 20 lei.

Horatiu Malaele - Sunt un orb:

Oferte pentru tine

  •   2009-09-21
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Istoria democratizarii ciocolatei

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii