Arome imbietoare de cafea si ceai, lumini difuze, muzica in surdina si cartile sunt doar cateva dintre ingredintele unei dupa-amieze petrecute intr-una din cafenelele culturale ale Bucurestiului. Atmosfera calda si primitoare, evenimentele culturale frecvente si serile de lectura sau concerte te imbie la petrecerea unor momente de calitate alaturi de prieteni dragi.

Sala de lectura de la Teatrul ACT

Teatrul ACT ofera publicului sau ceva mai mult decat spectacole de teatru, muzica, lansari de carte sau alte evenimente culturale de acest fel. Sala de lectura este locul de intalnire pentru discutii intre prieteni, pentru afirmari artistice ad-hoc sau pentru discutii serioase despre tot ce poate fi trecut prin cuvinte. Ceainaria este un loc secret, pe Calea Victoriei, unde poti citi presa in tihna, la o ceasca fierbinte cu ceai, unde o carte buna poate fi rasfoita alaturi de o prajitura de casa, pregatita dupa o reteta traditionala romaneasca.

Sala de Lectura are o bibilioteca bine pusa la punct, cu multe volume destinate cititului, fotoliile si canapelele moi te invita la leneveala, iar pianul din hol creaza o atmosfera romantica. Cafeneaua dispune si de internet wireless. Daca esti fumator va trebui sa renunti laacest obicei pentru cateva ore, cat timp te afli in ceainarie. Sala de Lectura de la Teatrul ACT se afla pe Calea Victoriei, numarul 126, la etajul 2, deasupra Teatrului ACT. Ceainaria este deschisa de luni pana duminica, intre orele 15 - 23. 

Phonic Cafe de la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis este cel mai modern teatru din capitala. Cladirea imbina elemente din arhitectura high-tech cu stilul Hundertwasser. Metropolis a fost infiintat la sfarsitul anului 2006, fiind gandit ca un spatiu de creatie pentru actorii si regizorii tineri. In cadrul acestui teatru exista si o cafenea, Phonic Cafe care este prima cafenea din tara unde se poate asculta teatru radiofonic. Cafeneaua dispune si de internet wireless. 

La Phonic Cafe iti selectezi spectacolul pe care vrei sa il asculti alaturi de prieteni sau la casti. Cafeneaua este locul ideal pentru a-ti petrece ziua. Serile au si ele programe diferite pentru public: spectacole de stand-up, one man show sau iluzionism. Phonic Cafe se afla pe strada Mihai Eminescu, in incinta Teatrului Metropolis, la etaj.

Cafeneaua de la MNAC

Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti este un muzeu modern, cu expozitii care le-ar putea egala pe cele din alte tari. Partea mai putin placuta legata de acest muzeu este locatia lui. Situat in incintat Palatului Parlamentului (Casa poporului asa cum o stie toata lumea), muzeul este ascuns de privirea trecatorilor neavizati. Daca totusi ai informatia ca acolo se afla muzeul, aventura de-abia acum incepe.

Ca sa ajungi la cafeneua/terasa trebuie mai intai sa fii initiat in tainele artei contemporane de calitate. O calatorie care iti va da fiori mai ales daca incerci liftul din sticla. La etajul patru al muzeului, acolo unde se afla cafeneaua au loc atat concerte de muzica cat si diverse expozitii.

La MNAC are loc de ceva ani buni si festivalul Rockolectiv, care aduna nume importante ale peisajului electro bucurestean si nu numai. Cafeneaua se afla la ultimul etaj al Muzeului si iti va oferi cu siguranta o priveliste remarcabila. In timpul zilei poti sta tolanit la soare pe sezlong sau pe podeaua din scandura, la o bere sau un cocktail rece.

De cum se lasa seara, atmosfera se schimba. Muzica chill, luminile discrete si mai ales cerul instelat iti vor asigura o seara relaxanta. Ca sa ajungi la cafenea va trebui sa scoti din buzunar 5 lei, atat cat este taxa de vizitare a muzeului. Insa nu-i bai. Noi chiar iti recomandam sa dai o raita prin salile mari si spatioase ale muzeului.

Clubul Taranului Roman

Muzeul Taranului Roman este unul dintre cele mai active muzee din Bucuresti. Vechi de mai bine de 100 ani, muzeul nu isi arata varsta si este pe zi ce trece tot mai agitat. Muzeul are de toate: galerie de arta, librarie, club, terasa si un spatiu in aer liber unde, pe inserat, poti vedea filme.

Urmand modelul altor muzee mari din occident, Muzeul Taranului Roman incearca sa se reinventeze in fiecare zi. Clubul si terasa deschise in incinta muzeului sunt spatii pline de agitatie, oameni de toate felurile si mai ales evenimente cat mai diverse. Atmosfera este pe masura muzeului, energica si in acelasi timp relaxanta.

La Clubul Taranului Roman se organizeaza aproape zilnic evenimente. Fie ca este vorba de o expozitie, de un concert, de o lansare de carte, proiectii de filme, piese de teatru sau cursuri de tango, programul clubului este extrem de incarcat si impaca o varietate de gusturi. Decorul de la club respecta in mare parte tema muzeului.

Mobilerul este traditional romanesc, cu mese si scaune din lemn masiv, pictate sau sculptate, peretii au diverse decoruri taranesti, vase de lut si stergare. Terasa pastreaza si ea aceeasi atmosfera. Marele plus al acestui spatiu este ca poate fi folosita si in anotimpul rece, datorita unor aparate de aer conditionat.

Clubul Taranului Roman se afla in incinta Muzeului Taranului Roman, pe bulevardul Kiseleff, la numarul 3, insa intrarea se face pe strada Monetariei. Clubul are marele avantaj ca este ferit de ochiul trecatorului obisnuit si este ascuns printre copacii si gardul viu care imprejmuieste muzeul. Clubul este deschis aproape non-stop, iar daca vrei sa iti rezervi o masa poti suna la numarul de telefon 021.310.80.48.

Cafe Museo de la Muzeul de Geologie

Moda localurilor in muzee si alte institutii culturale pare sa prinda din ce in ce mai tare pe meleaguri bucurestene. Dupa modelul de succes al Muzeului Taranului Roman si alte muzee si l-au insusit, mai ales daca ai ce vedea. Si la Muzeul de Geologie ai. Printre pietre, roci si alte formatiuni calcaroase, vei intalni o cafenea stilata unde nu se fumeaza dar unde o sa uiti repede acest detaliu neimportant, cand te vei afla in fata unei experiente placute.

La Museo, pe langa cafele imbietoare te vor mai ademeni si serile de lectura bilingva. Caci da, cu asta se ocupa in ultima vreme geologii. Daca ai chef de o sezatoare, la cum nu ai mai fost, Museo este locul de incercat cu o cafea langa.

Cafe Verona de la Carturesti

Spatiul expozitional sub_Carturesti a imbracat haine si arome noi, de cafenea, devenind, incepand din vara lui 2009, Cafe Verona. Cu o capacitate de 100 de locuri, Cafe Verona pune la dispozitia iubitorilor de arte si carte un meniu bazat pe cafea, carora li se adauga 20 de soiuri de vinuri autohtone sau importate din tari precum Franta, Italia, Chile si Argentina, bere, cocktailuri, siropuri provensale, ceai, croissante si prajituri.

Cafeneaua gazduieste lansari de carte, concerte, ateliere de creatie, conferinte de presa, dar si seminarii sau workshop-uri. Design-ul minimalist, cu linii sobre, naturale, inspirat de ambient, este semnat de atelierul arhitectilor Doina si Serban Sturdza, iar piesele de mobilier sunt concepute special pentru acest proiect. Programul cafenelei este zilnic de la 10.00 la 21.30 si in weekend intre 11.00 si 21.30.

Cafeneaua Dalles

Una dintre cele mai noi cafenele culturale este cea deschisa in incinta librariei Dalles. Cafeneaua Dalles este o noua destinatie pe harta localurilor de calitate din Bucuresti. Cafeneaua a fost realizata cu sprijinul arhitectului roman Daniel Ciocazanu si are o capacitate de 100 de locuri.

Cafeneaua de la Dalles vine si cu cateva noutati: Bufetul de carte (masa cu carte de arta, arhitectura si design) si Biblioteca cu peste 1.000 de titluri, deschisa publicului pentru lectura. Oferta cafenelei include cafea, bere (din Olanda, Germania, Austria, Mexic, Irlanda, Anglia, China) cocktailuri alcoolice si si nonalcoolice, smoothie, long drinks vin la pahar, cidru si sampanie.

Tot aici poate fi admirata o expozitie a graficianului si pictorului Andy Warhol, semnatar, printre altele, al ciclurilor de sticle Coca-Cola, cutiilor de supa Campbell’s, si al unor reproduceri de portrete precum Marilyn Monroe. De asemenea, cafeneaua gazduieste o serie de evenimente care cuprind seri de teatru, seri de lectura si muzica live sau de tango argentinian. Cafeneaua Dalles se afla pe Bulevardul Nicolae Balcescu, la numarul 18, iar accesul se face prin Libraria Dalles.

Cup & Cino de la Diverta

Dupa modelul promovat de libraria Carturesti, Diverta vine si ea cu o oferta asemnatoare: cafenelele Cup&Cino care functioneaza dupa conceptul de cafenea bancara. Cafeneaua Cup&Cino se afla la etajul doi al magazinului Diverta de pe bulevardul Magheru. Spatiul acestei cafenele este foarte intim, fotoliile sunt confortabile si bauturile fierbinti, numai bune pentru rasfoit o carte.

La Cup&Cino te poti relaxa cu o ciocolata calda, caffe frappe, latte machiatto si caffe pralinetti. Ca si in alte cafenele de acest, nici la Cup&Cino nu se fumeaza. Tot aici mai poti incerca si sandwich-uri, diferite sortimente de torturi si prajituri, salate,, sucuri naturale si rulouri cu scortisoara.

Clubul Uniter

Clubul Uniter este unal loc din Bucuresti care respira cultura prin toti porii. Inca de vara trecuta, aici a fost amenajata o terasa cocheta in curtea clubului. Din start, locatia are mai multe bile albe: se afla intr-o zona linistita, pe stradutele elegante din centrul Bucurestiului, poti bea si manca linistit, departe de ochii curiosilor si poti da nas in nas cu personalitati din lumea teatrului si a artelor in general.

Atmosfera este una calda si primitoare, cu muzica in surdina. Pe timpul anotimpului rece, terasa isi muta sediul la parterul casei care adaposteste Uniterul. Restaurantul este compus din mai multe separeuri, iar atmosfera intima este intregita si de decoratiunile de pe pereti: schite, afise, costume si machete din spectacole. Clubul Uniter se afla pe strada George Enescu, la numarul 2, in incinta Uniter, in zona Amzei - Piata Romana. Locatia este deschisa de la orele 10 pana tarziu in noapte, iar rezervari se pot face la numarul de telefon 021.311.32.14.

Pe langa aceste localuri care deja s-au impus in peisajul bucurestean, mai poti sorbi o cafea culturala si in Laptaria lui Enache, SubBufet la subsolul Galeriei Una, la Atelier Cafe si la Cafeneaua La Comedie, deschisa langa Teatrul de Comedie din capitala.

  •   2009-12-10
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii