Vacante

#oferte last minute #vacanta #munte #prahova #brasov #1 mai

Vacanta de 1 Mai la munte: ce destinatii last minute poti alege

Vacanta de 1 Mai iti ofera ocazia sa petreci cateva zile la munte, intr-o atmosfera linistita si racoroasa. Proprietarii de pensiuni si hotelierii sunt pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru vacanta de 1 Mai si Paste, astfel ca daca nu ti-ai facut planuri pentru zilele libere, inca mai ai timp sa-ti rezervi un loc de cazare intr-o statiune montana.

 

Oferte pentru vacanta de 1 Mai la Brasov

In judetul Brasov, poti alege sa-ti petreci vacanta de 1 Mai in statiunile Rasnov, Predeal, Bran, Moeciu, Poiana Marului, Zarnesti, Sacele sau Bunesti. Cele mai ieftine alternative raman pensiunile, unde poti gasi oferte personalizate last minute pentru cate zile vrei sa stai la munte. Proprietarii de pensiuni propun pachete de 3 sau 5 nopti pentru vacanta de 1 Mai si Paste, insa daca vrei sa stai mai putin, poti opta pentru tarife pe zi.

Doua nopti de cazare (1 si 2 mai) la o pensiune de 3 margarete din Predeal costa 190 de lei de persoana, iar daca vrei cazare pentru perioada 3-5 mai, scoti din buzunar 120 de lei pe noapte.

Vacanta de 1 mai la un hotel de 4 stele din Predeal te costa 270 de lei, cu 3 nopti de cazare in camera dubla. In acesti bani, beneficiezi de masa campeneasca de 1 Mai.


Oferte pentru vacanta de 1 mai in Prahova

Daca vrei sa-ti petreci vacanta de 1 Mai intr-o statiune din judetul Prahova, inca mai poti gasi locuri libere pe Valea Prahovei. Vilele din Busteni au preturi asemanatoare celor din statiunile brasovene, astfel ca pentru o noapte de cazare scoti din buzunar mai putin de 100 de lei. Daca alegi un pachet turistic pentru vacanta de 1 Mai, pentru 3 nopti de cazare la un hotel de 3 stele din Busteni platesti cel putin 400 de lei.

Daca ai un buget mai mare pentru vacanta de 1 Mai, poti opta pentru cazare la un hotel de 5 stele in Azuga. Pachetul turistic pentru 3 nopti de cazare costa 280 de euro si poti beneficia de meniu campenesc de 1 Mai.


Avantajele unei vacante de 1 Mai la munte

O vacanta de 1 Mai la munte poate fi exact escapada de care ai nevoie pentru a-ti incarca bateriile. Cei mai multi proprietari de pensiuni iti pun la dispozitie diverse activitati, printre care plimbari cu biciclete si ATV-uri. In plus, te poti delecta cu traditionalul gratar de 1 Mai si poti prinde un bronz excelent de munte. Daca alegi cazare la un hotel din statiunile montane, poti beneficia de sauna, sala de fitness si chiar SPA.

Sursa foto: nfotravelromania.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea