Vacante

#Plaja Rosie # destinatii turistice #china #destinatii de vacanta #rezervatie naturala

E pe Pamant, dar pare de pe alta planeta. Plaja Rosie din China este unica in lume

I se spune "plaja", insa nimeni nu sta aici pe sezlong in cautarea bronzului perfect si nici nu se construiesc castele de nisip. Chiar daca nu ofera distractiile clasice ale litoralului, Plaja Rosie din China este vizitata anual de turisti din toate colturile lumii, vrajiti de magia acestui loc.

Cel mai complex ecosistem de pe planeta

Aceasta plaja se afla in nord-estul Chinei, in delta raului Liaohe, la 30 de kilometri distanta de orasul Panjin, in cea mai intinsa zona de mlastina si stufaris din lume. Numeroasele specii de plante, pasari si animale de aici fac din Plaja Rosie cel mai complex ecosistem de pe planeta.

Delta a fost declarata rezervatie naturala in 1988 si gazduieste peste 250 de specii de pasari, printre care si unele pe cale de disparitie precum cocorul cu coroana rosie sau pescarusul cu cioc negru. Datorita prezentei lor, zona mai este numita si "casa cocorilor". Totodata, aici traiesc aproximativ 400 de specii de animale.

Sursa foto: absolutechinatours.com

Culoarea rosie se datoreaza plantei din genul Suaeda salsa. Ea incepe sa creasca in perioada aprilie-mai, vara este de culoare verde, insa pana in toamna capata o culoare rosu aprins.

 

Turist pe Plaja Rosie

Sursa foto: glamgrid.com

Rezervatia se intinde pe 100 de kilometri patrati, insa doar o mica parte din ea poate fi vizitata de public. Lunile perfecte pentru a o vizita sunt septembrie si octombrie atunci cand plantele de aici devin rosii. Turistii pot admira privelistea de pe podurile construite special pentru ei.

Pentru a ajunge acolo poti lua trenul sau un autobuz din Beijing sau Tianjin. O alta varianta este sa iei un autobuz din Dalian sau Shenyang, care pleaca spre Panjin odata la 30 de minute. Din Panjim exista autobuze speciale care duc spre Plaja Rosie, iar un bilet costa putin peste 3 lei. E bine de stiut insa ca aceste autobuze nu te vor lasa chiar in rezervatie, ci vei mai avea de mers pe jos.

Programul de vizita este intre 8.30 si 17.00, iar o noapte de cazare in orasul Panjin costa de la 130 de lei in sus in fuctie de facilitatile oferite.

Sursa foto principala: boredpanda.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea