Vacante

#vacanta mexic #mexic #cancun

5 motive sa mergi intr-o vacanta in Mexic

Daca esti in cautare de locuri noi unde sa-ti petreci concediul in anul 2021, o destinatie de vacanta excelenta este Mexic, una dintre cele mai frumoase si mai spectaculoase tari din lume, unde natura superba, istoria tumultoasa si traditiile unice impresioneaza turistii din lumea intreaga.

Ca sa te convingi de frumusetea acestei destinatii turistice de top, iata 5 motive sa mergi intr-o vacanta in Mexic, alaturi de prieteni si familie:

1. Te relaxezi pe plaje superbe

Una dintre principalele atractii turistice din Mexic sunt plajele superbe, situate pe malul oceanului, unde te poti relaxa in resorturi de lux, statiuni retrase sau case de vacanta.

Cea mai cunoscuta destinatie de plaja din Mexic este Cancun, celebra localitate din sudul tarii, faimoasa prin plajele sale cu nisip alb, turcoazul ireal al apelor caraibiene, raurile subterane si posibilitatile excelente de agrement si distractie, pentru toate varstele.

Daca alegi sa petreci vacanta in Cancun, te bucuri de hoteluri de lux, cu facilitati de spa si acces direct la plaja, poti sa practici diverse sporturi nautice precum snorkeling sau surfing, sa mergi la pescuit, shopping sau sa vizitezi monumentele din regiune.

Cancun iti ofera si o viata de noapte trepidanta, cu restaurante, baruri, discoteci si cluburi pline de veselie, culoare si muzica pentru toate gusturile. Si nu in ultimul rand, un concediu in Cancun este un regal gastronomic: guacamole, tortillas, taco si burrito, toate bunatatile mexicane te vor cuceri prin savoare, arome si gustul picant, inconfundabil.

Gasesti locuri minunate pentru plaja si relaxare si la Playa del Carmen, pe Riviera Maya, pe Insula Cozumel, cea mai mare insula mexicana din Caraibe, sau Isla Mujeres, unde poti sa observi indeaproape viata marina, sa faci scufundari sau sa te bucuri pur si simplu de mare si soare.

2. Descoperi cultura maiasilor

Un argument puternic pentru alegerea unei vacante in Mexic este cunoasterea culturii maya, una dintre cele mai fascinante civilizatii din istorie, care a lasat monumente impresionante, legende si mistere ce impresioneaza milioanele de turisti care viziteaza anual aceste locuri.

Cel mai cunoscut sit arheologic este Chichén Itzá, situat la aproape 200 de kilometri de Cancun, in Peninsula Yucatan. Aceasta piramida perfect construita are aproape 30 de metri inaltime si este dedicata zeului sarpe KuKulkan. Alte obiective turistice interesante sunt Templul Razboinicilor, Observatorul, Cele o Suta de Coloane si Tzompantli.

O alta piramida inedita este Nohoch Mul din Coba, care are 42 de metri inaltime si ofera o panorama superba asupra junglei din jur. Iar pentru o plimbare printre ruine maiase alege Viejo Campeche, un oras-cetate bine pastrat, care te va cuceri prin farmecul sau colorat si legendele cu pirati. Daca alegi un circuit prin Mexic, trebuie sa ajungi si la templul aztec Teotihuacan, aflat la o distanta de aproximativ 50 km de capitala Mexico City, sa urci Piramida Soarelui si sa admiri Piramida Lunii.

3. Admiri natura subacvatica

Asa cum ti-ai dat seama deja, o calatorie in Mexic ofera posibilitati multiple sa cunosti si sa admiri natura subacvatica.

O vacanta la Cancun iti da prilejul sa faci scufundari printre pesti colorati, vegetatie luxurianta si ape turcoaz, iar o excursie prin jungla reprezinta ocazia sa vezi cenote, vestitele piscine naturale ale Mexicului.

Cele mai cunoscute sunt Cenotele Ik Kil, niste ochiuri de apa verzui, unde poti sa faci baie, sa te plimbi cu barca sau chiar sa treci printr-un ritual traditional de purificare. 

4. Descoperi specii de plante si animale exotice

O tara cat un continent, Mexic este gazda unor specii unice de plante si animale exotice, pe care le poti admira in parcuri si rezervatii naturale precum Lagunas de Montebello sau in drumetiile la spectaculoasele canioane din Sierra Tarahumara.

Poti sa vizitezi si rezervatia Sian Ka'an, cu mangrovele ei pline de pasari exotice (lopatari rozalii, ibisi sau batlanii tricolori), fluturi tropicali dar si animale rare precum jaguar, jabir, lamantin si maimuta-paianjen.

5. Cunosti obiceiuri si traditii unice

O vacanta in Mexic reprezinta si o ocazie unica sa cunosti obiceiuri stravechi si traditii unice, pe care localnicii le pastreaza de sute de ani si care te vor impresiona cu siguranta.

Imbinarea dintre cultura mezoamericana si cea europeana se observa in evenimente spectaculoase, precum carnavaluri, parade, procesiuni religioase si festivaluri inchinate zeitatilor antice.

Toate aceste motive fac din Tara Maiasilor o destinatie turistica de top, pe care merita s-o cunosti pe indelete, asa ca rezerva o vacanta in Mexic in 2021, pentru o experienta memorabila.

Sursa foto: https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-osqtl

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea