Vacante

#vacante #duty-free #bilete avion #mituri vacante #mituri calatorii

4 mituri despre calatorii si vacante

Te gandesti sa pleci in strainatate pentru a-ti petrece o vacanta de vis, dar in cautarile tale de hoteluri si destinatii dai peste tot felul de sfaturi care ar trebui sa-ti fie de ajutor? Multe dintre aceste sfaturi sunt intr-adevar utile si te invata sa fii organizat si atent, dar sunt si sfaturi care in timp s-au transformat in mituri. Esti curios sa afli despre ce este vorba?

1. Daca vrei sa vizitezi ceva, trebuie sa ajungi devreme

Este adevarat ca foarte multe obiective turistice importante au un anumit program de vizitare, insa tocmai pentru ca sunt atractii de o importanta majora, intotdeauna vor fi locuri aglomerate de turisti la fel de dornici ca tine sa le viziteze. Prin urmare, mitul conform caruia trebuie sa ajungi cat mai devreme la un anumit obiectiv turistic este fals.

Ideal ar fi sa intuiesti perioada din zi cand cei mai multi turisti aleg sa faca altceva decat sa viziteze atractiile turistice. De exemplu, la pranz, cand este ora mesei, ai sanse mai mari sa nu mai stai la coada pentru a vizita un monument, o catedrala sau un muzeu.

2. Trebuie sa rezervi biletul de avion cu mult timp inainte

Sunt situatii in care, daca vrei sa gasesti un bilet de avion la un pret rezonabil, trebuie sa faci rezervarea cu mult timp inainte. Dar nu trebuie sa crezi intotdeauna in acest mit. Sunt multe zboruri spre destinatii cunoscute pentru care poti gasi bilete ieftine chiar si cu cateva zile inainte de plecare.

De exemplu, gasesti bilete de avion mai ieftine pentru zborurile din mijlocul saptamanii, pentru cele foarte matinale, precum si pentru cele programate in zile de sarbatoare.

3. Localnicii dau cele mai bune sfaturi cu privire la cazare

De cate ori ti s-a intamplat sa te cazezi la un hotel din orasul in care locuiesti? Probabil ca nu de foarte multe ori, ceea ce inseamna ca nu stii exact cat de bune sunt conditiile. In situatia ta sunt si foarte multi straini, asa ca nu incerca sa te bazezi pe sfaturile lor cand vine vorba despre cazarea la hotel. Cunostintele lor temeinice in materie de cazare sunt adesea doar un mit.

4. Duty free-urile au preturi mici

Crezi ca poti cumpara un parfum de lux sau un ceas de lux la un pret mai mic dintr-un duty free? Intereseaza-te inainte care este pretul acestor produse in magazine, intrucat, de multe ori, poti ramane doar cu impresia ca dai mai putini bani pe ele in duty free-uri.

Sursa foto: ponderingprinciples.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea