Spiritualitate

#suferinte # preot Constantin Coman #dumnezeu #credinta #spiritualitate #boli

Preot Constantin Coman: “Boala si suferinta, binecuvantari nedorite, care ne apropie de Dumnezeu”

Cand viata ia o turnura neasteptata, iar sanatatea face loc bolii si suferintei, apar  intrebari dureroase: De ce mie? De ce acum? De ce copilului meu? Ce am facut sa merit asta? Pentru ce sufar atat? Despre rostul suferintei si al bolii in viata fiecaruia dintre noi a vorbit parintele Constantin Coman, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul” din Bucuresti, intr-un interviu pentru Asociatia “Salveaza o inima”.

 

Rep.: In ultimele cateva decenii asistam la o crestere alarmanta a numarului de bolnavi, in special copii. Daca pentru un adult putem vorbi de consecinte ale unor alegeri gresite, pentru copii nu putem vorbi. Si atunci apare intrebarea: de unde vine suferinta si de ce?

Parintele Constantin Coman: Teologic vorbind, suferinta si boala sunt urmari ale pacatului. De ce sufera copiii care nu au pacat? Pentru ca sunt nascuti in pacate, cum spune proorocul David, neintelegandu-se prin asta ca faptul zamislirii si al nasterii este pacat, ci faptul ca atunci cand se zamislesc copiii, cei doi parinti sunt intr-o anumita stare pacatoasa. De exemplu, o fire egoista este o stare pacatoasa, o fire altruista este o stare buna, virtuoasa. Daca noi zamislim copii intr-o stare egoista, patimasa, dusmanoasa, evident ca aceasta mostenire se transmite copilului, care devine „beneficiarul” cauzelor ce genereaza mai devreme sau mai tarziu o boala sau o suferinta. Sa nu mai vorbim de altele, mai grele: betia, desfraul, lacomia, minciuna, hotia, inselaciunea, judecata celuilalt, tinerea de minte a raului etc. Boala, suferinta, ce sunt in fond? Disfunctii mai mici sau mai mari ale legilor fiziologice, ale functionalitatii organismului uman, care are un suport spiritual, duhovnicesc. Lucrul asta ni-l spune si medicina: la temeiul functionarii organismului este informatia, un set de legi duhovnicesti. Ni se confirma mai mult pe zi ce trece ca o anumita stare a omului favorizeaza sanatatea, iar o alta stare favorizeaza boala. Omul cu o anumita pace, liniste si bucurie tine departe boala. Omul aflat sub imperiul tristetii, al depresiei si regretelor favorizeaza boala, si nu orice fel de boala, ci unele chiar foarte serioase, virulente, uneori incurabile.

Rep.: Desi poate aduce teribil de multa suferinta, poate fi considerata boala o binecuvantare in anumite cazuri?

Trebuie sa fim foarte atenti! Asa cum aflam din istoria biblica, cea a Bisericii, din vietile sfintilor sau ale pustnicilor, o anumita stare de boala si suferinta poate fi convertita in binecuvantare. Boala si suferinta in general il ajuta pe om sa se smereasca, sa-si constientizeze limitele, dependenta de Dumnezeu, sa iasa dintr-o existenta si mentalitate autosuficienta, autonoma si sa se deschida Bunului Dumnezeu. Din acest punct de vedere, este o mare binecuvantare! Vorbim insa de oameni maturi, nu de copii… Experienta ne spune ca in starea de suferinta, omul este mai aproape de adevar decat in starea de confort si de bine, pentru ca, de obicei, binele risca sa-L concureze pe Dumnezeu. Omul se multumeste cu starea de sanatate, cu bucuria impreuna-petrecerii cu semenii lui, a unui pantece sanatos care-i permite sa manance tot ce-i place, cu bucuria unei minti sanatoase care poate sa „mestece” toate ideologiile si teoriile din aceasta lume sau cu bucuria unui suflet care se poate indulci cu tot felul de amagiri, de iluzii… Toate acestea il tin pe om departe de adevarul lucrurilor, de adevarul propriei existente. Confruntarea cu suferinta si cu boala il trezeste, iar cand se confrunta cu limitele posibilitatilor sale fiziologice, cand organismul nu mai face fata singur provocarilor, omul isi da seama ca este o existenta limitata. Abia atunci incepe sa se gandeasca serios daca are acces la o resursa nelimitata, care este cea dumnezeiasca. Iata cum suferinta ne aduce mai aproape de Dumnezeu si devine o binecuvantare!

Rep.: Cand avem un stil de viata dezordonat sau facem alegeri gresite si suntem constienti de asta, daca ni se intampla ceva rau, ne este mai usor sa acceptam. Cum privim, insa, un necaz mare atunci cand stim sigur ca nu avem o vina directa?

Ne-ar ajuta foarte mult sa intelegem ca existenta noastra nu este una izolata si singulara, ci este foarte solidara cu existenta parintilor, stramosilor, neamului nostru, vecinilor nostri, contemporanilor nostri si asa mai departe. Asa cum spunea parintele Staniloaie, firea umana nu este intrerupta intre persoanele umane, ci este intr-o continuitate. De aceea, ca in niste vase comunicante, ceea ce se intampla bine in tine, trece si in mine intr-o anumita maniera, in functie de cat de consistenta sau subtiata este legatura dintre noi. Prin urmare, in temeiul acestei solidaritati, omul ar intelege mai bine lucrurile. Noi, ca preoti, suntem confruntati frecvent sa le raspundem unor oameni de ce li se intampla lor sau copiilor lor anumite lucruri. Ne spun: „n-am facut cine stie ce in viata…”

Rep.: Uneori, in ciuda tuturor eforturilor medicilor si a rugaciunilor noastre, unii oameni pleaca din aceasta lume. Putem vorbi de un NU clar si raspicat al lui Dumnezeu la rugaciunile de vindecare a celui bolnav?

Nu neaparat! Logica momentului mortii ramane o taina la fel de mare ca si logica momentului nasterii cuiva. Nu sta in puterea si nici in hotararea omeneasca, ci sta in hotararea lui Dumnezeu. Ca preoti, ne confruntam si cu moartea tinerilor si cu cea a batranilor si suntem nevoiti de multe ori sa vorbim la inmormantari, sa dam anumite mangaieri si explicatii. Eu cred ca si o zi de ar primi omul sa traiasca, ar trebui sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ca este un dar. Insa omul este nemultumit si cand moare la 70 si la 80 si la 90, pentru ca se sfarsesc lucrurile, dar nu se uita in urma ca a avut darul unei vieti de 70 de ani, sau de 30, 40 ori 50 de ani, care inseamna totusi ceva! Daca ai constiinta minunii care este existenta umana, daca ai o anumita adancire a lucrurilor, te bucuri ca ai luat act de aceasta existenta. Trebuie sa recunoastem suveranitatea bunului Dumnezeu, in care nu exista arbitrariu…

Cine este prof. univ. dr. preot Constantin Coman?

Parintele Constantin Coman s-a nascut pe 28 august 1953 in satul Albesti din judetul Buzau. A urmat scoala generala acolo, iar apoi Seminarul Teologic din Buzau si Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti. In octombrie 1977 a fost admis la cursurile de doctorat, Sectia Biblica, Specialitatea principala Noul Testament. Intre anii 1977-1978, a urmat Cursurile anului I de doctorat la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti, incheiat cu sustinerea lucrarilor si a examenelor de an, iar in perioada 1979-1983, a facut studii postuniversitare la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, unde, la 8 decembrie 1983, obtinea titlul de doctor in teologie.

Parintele Coman este autorul urmatoarelor carti: Prin fereastra bisericii sau O lectura teologica a realitatii; Erminia Duhului, Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor; intre iluzia implinirii si certitudinea esecului, aparute la Editura Bizantina.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din spiritualitate

Cauta-ti perechea