De prin lume adunate

#parcuri #evenimente #evenimente bucuresti #ziua euorpeana a parcurilor

Ziua Europeana a Parcurilor 2012

"Priveste cerul. Atinge un copac. Simte aerul. Regaseste-te". Aceasta este deviza pe care Europark Federation o propune pentru evenimentele ce vor marca sarbatorirea Zilei Europene a Parcurilor. Este vorba despre ariile naturale protejate mari, care adapostesc cele mai importante ecosisteme continentale.

In acest domeniu, Romania ocupa primul loc la nivel european, pentru ca cele 28 de parcuri naturale si nationale de la noi, conserva ultimele ecosisteme suta la suta naturale de pe continent.

Pentru a sarbatori "Ziua Europeana a Parcurilor", Asociatia Administratiilor de Arii Naturale Protejate, sustinuta de Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite, Ministerul Mediului si RNP-Romsilva, va realiza in colaborare cu Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti o expozitie de fotografii in aer liber.

Pentru prima data, vizitatorii muzeului, dar si personalitatile care vor fi invitate la eveniment, vor putea sa vada, prin intermediul fotografiilor, peisajele unice care au sustinut dezvoltarea satelor romanesti, a arhitecturii traditionale, a mestesugurilor unice care stau dovada a legaturii dintre romani si natura.

Practic in curtea caselor vor fi expuse fotografii ale locurilor de unde casele au fost aduse. Vei putea vedea padurile care au dat lemnul pentru prispe, porti si biserici, pentru instrumentele muzicale si pentru icoanele mestesugite, vom vedea muntii care au dat piatra pentru constructii si pajistile care au hranit turmele de oi, vom vedea florile si ierburile de leac, vom putea asculta cantecul pasarilor si suieratul vantului.

In paralel, administratiile celor 28 de parcuri naturale si nationale din tara, vor organiza evenimente dedicate comunitatilor locale, actiuni de constientizare ecologica si targuri cu produse traditionale locale.

Ce este Ziua Europeana a Parcurilor

Ziua europeana a parcurilor a fost lansata de Federatia Europeana a Parcurilor cu scopul de a promova importanta ariilor protejate ale Europei. Astfel, incepand cu 1999, ziua de 24 mai este sarbatorita peste tot in lume de catre administratorii de parcuri, ONG-uri, precum si de institutii guvernamentale de protectia mediului.

In urma cu 102 ani, suedezii delimitau primele noua parcuri nationale din Europa. Nevoia de a proteja natura intr-o lume coplesita de interese economice a fost sesizata imediat, iar statele au reactionat rapid.

Daca parcurile naturale au aparut in urma cu 102 ani, cele din interiorul oraselor existau de ceva vreme. Numai ca ultima suta de ani a dus amenajarea parcurilor la statut de arta, cu unele realizari uimitoare.

Evenimentul isi propune sa atraga atentia asupra problemelor legate de protectia mediului, de conservarea florei si faunei. In Romania, primul parc national infiintat a fost Parcul National Retezat, in 1935. In Romania exista aproape 30 de arii naturale protejate, printre acestea se afla si Delta Dunarii si Pietrosul Mare din Muntii Rodnei.

Asadar, de Ziua Europeana a Parcurilor petrece cateva momente in aer liber, alaturi de cei dragi.
 

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Adevaratul loc al Botezului Domnului

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Ce trebuie sa faci de Sfantul Ilie, ca sa nu-l superi

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Sfaturi pentru vacante si calatorii in siguranta

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Cuibul vulturilor sau “Cuibul lui Dumnezeu”? Stepantsminda, Caucaz

Experti Vacante & Calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.