De prin lume adunate

#turism #vaccin

“Turismul cu vaccin”, o noua moda? Unde se practica si cat costa

Turismul cu vaccin inclus, este noua oferta a agentiilor pentru a determina oamenii sa mearga in vacanta. Este vorna despre o agentie de turism indiana care a anuntat un pachet de vacanta de nerefuzat: o excursie de patru zile in New York, pornind din Mumbai, cu o doza de vaccin inclusa. Iar totul costa doar 2.000 de dolari.

 

“Acceptam doar indieni cu viza valabila de 10 ani in SUA. Deocamdata nu luam bani, ci doar facem inregistrarile preliminare. Suntem mandri ca am inventat termenul de ‘turism de vaccin’ ”, a declarat Nimesh Shah, specialistul in dezvoltare de afaceri al agentiei de turism Gem Tours & Travels. 

Imediat dupa ce agentia indiana a introdus acest nou concept, „turismul cu vaccin” a fost preluat si de alte agentii concurente, precum Zenith Holidays, cu sediul in Kolkata, care a inregistrat deja clientii pentru pachetele de calatorie cu vaccinare.

„Turismul cu vaccin” nu a fost vazut cu ochi buni de toata lumea, astfel ca presedintele Asociatiei Indiene a Operatorilor de Turism a condamnat aceasta practica. Cu toate acestea oferta este inca afisata pe site-ul agentiei.

Nu se stie cati indieni s-au inscris pentru o excursie cu vaccin in SUA, insa ideea ca cineva ar putea zbura intr-o alta tara pentru a se vaccina a starnit indignare. 

„Turismul cu vaccinuri”, popular in Florida

In statul Florida din SUA fenomenul a luat amploare. Aproximativ 40.000 de persoane cu domiciliul in alt stat au fost in Florida pentru a se vaccina. Asta deoarece ordinul executiv semnat de guvernatorul Floridei prevedea ca persoanele de 65 de ani si peste au prioritate, insa nu se specifica ca trebuie sa locuiasca in statul respectiv. Eroarea a fost insa rezolvata joia trecuta, dar deja se vaccinasera 40.000 de persoane care locuiau in alte state.

„Turismul cu vaccinuri nu este permis. Este urat, oamenii nu ar trebui sa zboare aici doar pentru a se vaccina si apoi sa plece inapoi la ei in tara”, a declarat Jared Moskowitz, directorul de gestionare a urgentelor din Florida, potrivit digi24.ro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea