De prin lume adunate

#unde iesim #targ #cadouri #martisor #primavara

Targuri de Martisor

Vine, vine primavara. Si odata cu ea si 1 si 8 martie, alte doua prilejuri de a face cadouri celor dragi. In aceasta periaoda, capitala se pregateste intens pentru targurile de Martisor, unde vei gasi cam tot ce iti doreste inima. De la martisoare clasice, cu snur alb si rosu, pana la creatii artistice, tablouri din ceramica, portelanuri, icoane, bijuterii, cosmetice si chiar produse gastronomice, ciocolata si alte bunatati.

Spor la cumparaturi si o primavara frumoasa!

 

Targul Martisorului la Muzeul Taranului Roman

 

Hai sa ne imaginam ce-ar fi 1 Martie fara martisor. Ce-am mai putea targui, cumpara, schimba cu si pentru prietenele, colegele, iubitele, fetele, mamele, bunicile noastre? Ce povesti le-am mai putea spune sau reinventa pentru a nu stiu cata oara pornind de la povestea Babei Dochia si a firului alb – rosu agatat odinioara in copacii proaspat inmuguriti, atarnat de gatul vitelor sau purtat de copii si fete ca banut protector la maini si la gat pentru sanatate si noroc?

Vino la Targul Martisorului de la Muzeul Taranului Roman pentru a gasi cam tot ce-ti pofteste ochiul, inima sau portofelul: de la martisorul traditional al mesteritelor din Bucovina, firul alb - rosu din matase, la revizitari contemporane ale martisorului autentic: tarani si tarancute, Pacala, Danila Prepeleac, mosi si babe cu cojoace, de la zodiacul intors pe fata si pe dos, la martisorul de oras cu animalute fantastice si vrajitoare pe matura sau cu obiecte uzuale sau reciclate tip handmade: casute, biciclete, fructe, pisici, ochelari, flori, chei, papuci. Si nu uita ca martisorul, fie el traditional, trendy, emo sau catchy e totodata text si pre-text pentru o perpetua reinventare a povestii.

Duminica, 28 februarie, de la ora 11:00, la Clubul Taranului are loc piesa de teatru pentru copii "O poveste cu umbre", sustinuta de trupa Tropaiele a Atelierului de creativitate a MTR. Oferta de martisoare la MTR este insotita si de martisoarele gastronomice: turta dulce, dulceturi, zacusca, gem de prune, kurtos kalacs, prajiturele de Alexandria, suc de mere de Malancrav, miere si alte bunatati. Targul are loc de joi, 25 februarie, pana duminica, 28 februarie, intre orele 10:00 – 18:00. Pretul unui bilet este de 5 lei integral si 2 lei redus pentru elevi, studenti, pensionari.

Sursa Foto: muzeultaranuluiroman.ro

 

Targul de Martisor la Muzeul National de Geologie     

 

La Muzeul National de Geologie va avea loc, in perioada 26 februarie – 8 martie 2010, Targul de Martisor, o expozitie cu vanzare de bijuterii, cristale si pietre pretioase si semipretioase. Vizitatorii vor avea ocazia sa aleaga cadoul potrivit dintr-o GAMA variata de pietre pretioase: safire, rubine, smaralde, ametist, citrin, morion, aventurin, care pot induce o stare de relaxare, confort si buna dispozitie. Si acestea vor putea fi achizitionate fie sub forma de cristale brute, fie in superbe monturi, ca bratari si coliere.

Din expozitie nu vor lipsi florile de mina si elementele de decoratiuni interioare din minerale si roci: piramide, sfere, obeliscuri, miniaturi de animale. Sarbatoare a primaverii, Martisorul este o traditie romaneasca veche de peste 2000 de ani. Femeile si fetele purtau monede sau pietricele asociate cu fire de lana rosie si alba pentru a avea noroc si un an imbelsugat. In prezent, se prefera snurul alb-rosu, reprezentativ pentru aceasta sarbatoare, in asociere cu anumite obiecte de podoaba. Targul are loc in perioada 26 februarie - 8 martie, intre orele 10:00 – 18:00, iar pretul unui bilet de intrare este de 4 lei redus si 8 lei integral.

Sursa foto: geology.ro

Festivalul Primaverii la Sala Dalles

 

In perioada 11 februarie – 8 martie, Galeria Dalles va invita la Festivalul Primaverii. Targul propune vizitatorilor cea mai mare expozitie cu vanzare de traditionale martisoare si felicitari realizate manual de artisti plastici, aranjamente florale, bijuterii, cosmetice, cadouri surpriza, carti, confiserie si ceaiuri. La trag vei mai putea face si fotografii speciale si poti castiga diverse cadouri la tombolele organizate. Festivalul Primaverii este deschis in intervalul orar 10:00-20:00, iar intrarea este libera.

Sursa Foto: dallesrevolution.ro

Culori in Pod la Sala de Lectura

 

In perioada 22 februarie - 8 martie, la Sala de Lectura a Teatrului Act se desfasoara targul de martisor "Culori in pod". Culori in pod este un targ de martisoare si alte minuni, handmade, expozitie cu vanzare. Echipa de creatie este condusa de Gabriela Anghel. Targul este deschis zilnic, intre orele 11-18.

Sala de lectura este locul de intalnire pentru discutii intre prieteni, pentru afirmare artistica ad-hoc sau pentru discutii serioase despre tot ce poate fi trecut prin cuvinte. Este un loc secret unde se poate citi presa in tihna, la o ceasca fierbinte cu ceai, unde o carte buna este rasfoita alaturi de o prajitura de casa, pregatita dupa o reteta traditionala romaneasca.

Sursa foto: cotidianul.ro

 

Dezbraca-te de iarna la Palatul Copiilor

 

Targul Martisorului de la Palatul Copiilor are loc in perioada 25 februarie - 1 martie si este dedicat primaverii, cu accente in rosu si alb. Esti asteptat la intalnirea cu cele mai diverse martisoare si idei de cadouri pe care le vet regasi in diferite ipostaze pe: cani, pahare, rame foto , magneti, felicitari si o gama variata de produse unicat. Totodata esti invitat sa descoperi toata gama de cadouri cu mesaje personalizate adresate celor dragi, care te vor ajuta sa iti exprimi sentimentele cu ajutorul cuvintelor alese si a citatelor celebre.

La targ vei mai gasi si bijuterii din aur, argint, Murano, perle de cultura, pietre Swarovski, pietre pretioase, cosmetice, produse hand-made, imbracaminte, obiecte realizate de artisti plastici si populari. Atmosfera este intregita cu carti, albume si obiecte de arta, decoratiuni, produse de confiserie, ciocolaterie si multe alte cadouri. Targul Martisorului de la Palatul Copiilor se poate vizita zilnic, intre orele 10:00 -20:30, iar intrarea este libera.

sursa foto: port.ro

Fair 4 art la Atelier 35

 

In zilele de 27 si 28 februarie, la Atelier 35 are loc primul targ de handmade – campanie de strangere de fonduri pentru sustinerea unui proiect cultural in cadrul galeriei atelier 35 si anume o biblioteca de arta contemporana.

La targ te vei intalni cu designerii Virginia Toma, Biba Bijoux, Buburuze, Alina Panait, Gentile Silviei, Republic of Tutu, Choose a concept, ArtizArt si altii. Vei putea cunoaste echipa art affair si poti participa la concursuri cu premii in accesorii. Va exista un centru de informare pentru a-ti oferi toate detaliile campaniei art affair si va asteptam sa faceti parte din grupul sustinatorilor proiectului.

Taxa de intrare este de 5 lei. Taxa de participare impreuna cu suma integrala scoasa din vanzarea biletelor de intrare se vor aduna pentru achizitionarea fondului de carte si reviste necesare acestei biblioteci. Targul va actiona ca o platforma de prezentare a proiectului bibliotecii, facand astfel initiativa vizibila pentru un public mai larg.

Sursa foto: atelier35.eu

Absolutely Fabulous Fair la Absintherie Sixtina

 

Sambata, 27 februarie, de la ora 11:00, are loc la Absintherie Sixtina unul dintre cele mai fancy targuri de fashion&vintage. Organizat de Diana Enciu si Alina Tanasa pentru fashion addicts, vintage lovers si fabulous women, evenimentul reuneste tineri designeri romani, top vintage stores, top accessories designers, jewelery designers si beauty specialists intr-un singur loc si asta pentru ca aveai nevoie de un spatiu in care sa te simti Fabulous intr- o zi banala de sambata.

Si pentru ca un shopping session nu ar fi fost de ajuns pentru a te simti fabulos, "Absolutely Fabulous Fair" sustine curentul eco si creeaza un spider wall din hartie reciclabila cu imaginea celor patru personaje glam din serialul Sex and the city in fata caruia fiecarei vizitatoare i se va face o fotografie. La plecare va primi cadou imaginea semnata Eco-Rom precum si un cadou special.

La eveniment vor participa Coca Zaboloteanu, Arina Varga, Adelina Ivan, Belinda Liu, A Minuit Marie,  Eugenia Enciu, Evintage, La Chatterie, Vintage Boutique, Fandacsia, Adela Coman si multi altii.

Sursa foto: port.ro

 

Targ de Martisor la Carturesti

 

Intre 26 februarie si 8 martie, Libraria Carturesti organizeaza targul de martisor Pachetele de primavara. La targ vei gasi gasi bijuterii, accesorii si alte obiecte artizanale, fabricate acasa sau in atelierele proprii de tineri artisti, carti, filme, accesorii si ceaiuri. De la eveniment nu vor lipsi nici designerii de arta si creatii vestimentare. Tot la targ va avea loc si o demonstratie de ikebana.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea