De prin lume adunate

#weekend #petrecere #festival vin

Sarbatori campenesti de toamna in tara

La final de octombrie, in tara au loc numeroase serbari campenesti. La aceste sarbatori vei degusta din preparate romanesti, vinuri de soi si zaibar autentic. In plus vor fi organizate numeroase concerte, spectacole de teatru si expozitii.


Festivalului Zaibarului si Prazului 2012


Primaria Municipiului Bailesti, Casa de Cultura "Amza Pellea", Asociatia pentru Turism Rural Ecologic si Cultural Oltenia organizeaza in zilele de 20 si 21 octombrie 2012, "Festivalului Zaibarului si Prazului", manifestare ajunsa la cea de a V-a editie.

Festivalul reuneste producatori de vinuri din toate zonele tarii. Vor fi prezenti gospodari cu mancaruri traditionale din tara, din Bulgaria si Serbia.

Cu acest prilej, esti asteptat in mijlocul nostru la acest eveniment traditional, sa simti parfumul inconfundabil al toamnei, "insotit"de mirosul apetisant al produselor traditionale oltenesti, produse care vor fi "stropite" din belsug cu zaibar. De la acest eveniment nu vor lipsi spectacolele folclorice.


Festivalul International al Viei si Vinului Bachus


Festivalul international al Viei si Vinului "Bachus 2012" transforma Focsaniul in capitala vinurilor romanesti. Timp de patru zile vor fi organizate concerte de muzica populara, recitaluri ale celor mai cunoscuti cantareti romani ai momentului, concursuri dedicate tinerilor.

Din programul festivalului nu va lipsi Concursul National de vinuri "Bachus 2012", Concursul de gastronomie pentru restaurantele din Focsani "Bucatarul de aur al Municipiului Focsani", dar si cea de a cincea editie a Concursului National folcloric "Cantece de vita veche".

Festivalul international al Viei si Vinului "Bachus 2012" va debuta joi, 18 octombrie, in Piata Unirii din centrul Focsaniului. De la orele 14.00 vor incepe competitiile dedicate celor tineri. Vor fi organizate un concert pentru tinerele talente, un concurs de slalom cu obstacole si greutati, dar si un concurs de karaoke.

Deschiderea oficiala a celei de-a XX-a editii a Festivalului va avea loc la ora 19.00, cand va sosi caravana lui Bachus, o parada a artistilor cu picioroange, mascote uriase, fachiri, mimi, majorete. Dupa evenimentul inaugural vor incepe recitalurile artistilor invitati la editia din acest an a Festivalului.

Ultima zi a Festivalului international al Viei si Vinului "Bachus 2012" aduce in fata vrancenilor cativa dintre cei mai in voga cantareti romani, dar si vedeta internationala Lou Bega. Spectacolele de duminica vor debuta, la ora 17.00, cu un recital al Ansamblului Folcloric "Tara Vrancei". Acesta va fi urmat de recitalul lui Aurora si Sandel Mihai. Vor mai urca pe scena si Andra, Corina si Connect-R, iar invitatul surpriza este Lou Bega.


Zilele Craiovei 2012


Craiova petrece in perioada 22 - 28 octombrie cu ocazia Zilelor Municipiului Craiova. In cadrul evenimentului vor fi organizate concerte de muzica populara, disco, pop, rock, hip hop, expozitii sau spectacole de teatru.

Zilele Municipiului Craiova reprezinta un eveniment marcant pentru locuitorii Cetatii Banilor, moment in care, mai mult ca niciodata, strazile si principalele institutii de cultura isi deschid portile pentru lumea artelor, a culturii, a frumosului cu scopul de a oferi cele mai deosebite expozitii si spectacole publicului craiovean.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea