De prin lume adunate

#parcul ioanid #parc #unde iesim #weekend #recomandare de weekend

Recomandare de weekend: Descopera Parcul Ioanid

Ziua de 18 august invita iubitorii de istorie si arta la o expeditie culturala unica, numita "Descopera Parcul Ioanid". Lectorul Anita Serea si Fundatia Calea Victoriei vor purta participantii intr-o plimbare unica in zona parcurilor Ioanid si Icoanei, ca o intoarcere in perioada Belle Epoque in Bucuresti.

Expeditia inedita are ca scop descoperirea frumusetii caselor si monumentelor din aceasta parte istorica a capitalei romanesti, ca o incursiune in spatiu si timp coordonata de istoricul Anita Sterea. Lectorul universitar va povesti pe larg istoria fascinanta a zonei.


Istoria Parcului Ioanid


Librarul si editorul George Ioanid a cumparat terenul in 1856 de la marele aga Pana Babeanul pentru 2100 de galbeni. Inainte zona fusese una din multele “gradini” din Bucuresti, cunoscuta sub numele de Gradina Breslea (1830-1869).

Constantin Bacalbasa descria gradina in "Bucurescii de altadata" ca o "gradina de margine de oras unde se faceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiasca, unde se intalneau amorezatii si unde cantau printre tufisuri lautarii".

Pana in 1910, in zona fostei livezi Ioanid, care se afla intre Strazile Polona, Dumbrava Rosie, Aurel Vlaicu si Bulevardul Dacia, s-a construit un ansamblu rezidential, format din 25 de locuinte luxoase.

Din punct de vedere stilistic, majoritatea vilelor construite in aceasta zona in a doua parte a sec XIX si prima jumatate a secolul XX, sunt ori in stilul national romanesc, ori in stilul eclectic, la moda in Europa in acea vreme, academiste sau romantice.

Lectorul Anita Serea va creiona detaliat decorul si povestile din epoca de aur a Bucurestiului, a caror amprenta a ramas inca vie in imprejurimile Parcului Ioanid.


Traseul si costul expeditiei Descopera Parcul Ioanid


Experienta "Descopera Parcul Ioanid" va incepe sambata, 18 august 2012, la ora 11.00, in Parcul Ioanid.

Traseul cuprinde Bulevardul Dacia (zona ambasadelor si vilelor somptuoase), Scoala Centrala de Fete, Biserica Icoanei, Biserica Anglicana, Piata Gogu Constantin Cantacuzino, Vila Elena George Cantacuzino, O casa boiereasca – Casa Elisabetei Moscu, Vila Constantin R. Geblescu, Vila Elena – Sturdza Scheianu, Str Dumbrava Rosie si revenire in Parcul Icoanei.

Pretul unui bilet in cadrul incursiunii istorice este de 30 ron, redus la 25 ron pentru elevi, pensionari si posesorii de card de fidelitate. Plecarea se face din fata librariei Carturesti Verona, iar inscrierile se realizeaza pe fundatiacaleavictoriei.ro si contact@victoriei.ro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea