Cand povestea unei carti este transformata in film, imaginatia celui care a citit cartea primeste un pumn. In plex, in ficat sau, poate, direct in barbie. De ce? Pentru ca, fiecare carte pe care o citim, ne deschide portita imaginatiei catre un alt univers. Unii sunt atat de impresionati de acest univers incat urmatoarea lor realizare in viata este sa il reprezinte in imagini. Unii reusesc, altii nu. Cel care a citit, insa, are ocazia sa vada pe ecran o varianta a ceea ce si-a imaginat citind. Daca nu se potriveste cu lumea imaginata de el, filmul risca sa fie catalogat drept nereusit, iar cititorul va primi pumnul direct in barbie. Si totusi, intrebarea este: cartea sau filmul?
Prima "pereche" pe care ti-o propun este cartea ciocoii noi cu bodyguard de Dinu Sararu si ecranizarea ei, Ticalosii.
Ticalosii sau ciocoii?
Dinu Sararu are o biografie controversata. Unii ii contesta activitatea dinainte de Revolutie, altii, din contra, spun ca este unul dintre cei mai buni scriitori din generatia lui. De un singur lucru poti fi sigur: Dinu Sararu este zgarcit. Cu punctele. Dinu Sararu a lansat pentru a treia oara volumul Ciocoii noi cu bodyguard. Probabil este o editie revazuta si adaugita, dar si de data aceasta autorul a uitat sa scurteze frazele. De exemplu, prima fraza a cartii numara nici mai mult nici mai putin de 18 randuri si jumatate. Daca, totusi, cititorul fidel trece de aceasta fraza si o mai si intelege, pe deasupra, atunci va avea parte de intortocheli si intorsaturi mult mai complexe decat ar putea banui vreodata.
Un exemplu concludent este prima fraza din capitolul trei care numara exact 53 de randuri. Pe aproximativ doua pagini nu intalnesti niciun punct. Uiti ce ai inteles in primele paragrafe, nu mai stii ce descriere citesti si cui ii este facuta si iti este aproape imposibil sa iti explici rationamentele autorului. Este clar, cartea lui Dinu Sararu este o carte mare. Si stufoasa. Ce bine ar fi daca ar putea fi si citita.
Ciocacii noi cu bodyguard a servit drept inspiratie pentru Ticalosii, filmul regizat de Serban Marinescu, un veteran in ecranizarile dupa scriitori romani. In primul rand, il admir pe regizor pentru rabdarea de a citi cartea lui Sararu. Daca ar fi posibil, l-as premia ca pe maratonistii de la Olimpiada. In al doilea rand, filmul reuseste sa clarifice cartea si reda cu succes lumea in care traim. De fapt, lumea in care traiesc ei, politicienii.
Verdict: filmul este mai bun.
Legaturi bolnavicioase
cecilia stefanescu este printre putinii scriitori ai generatiei tinere care a avut norocul sa isi vada cartea ecranizata. Si nu orice carte, ci chiar romanul sau de debut. Legaturi bolnavicioase este povestea unor fete care se iubesc. S-au spus multe despre aceasta carte, dar sintetizand, pana la urma, volumul nu este decat un manifest pentru toleranta. Ni se cere printr-o poveste romantica de dragoste, dar interzisa de societate, sa acordam tuturor dreptul la iubire. Fie chiar si iubirea dintre doi oameni de acelasi sex.
Este greu sa explici unor minti traditionaliste cum este majoritetea romanilor ca practicile homosexuale nu sunt o boala sau un delict penal. Lumea idilica, dar si intepator de realista a Ceciliei Stefanescu reuseste, insa, sa sugereze ca sentimentul de iubire se manifesta liber indiferent de prejudecati.
Filmul Legaturi bolnavicioase nu convinge. Din pacate. Este doar inca un film care se conformeaza trendului initiat acum cativa ani de regizorul spaniol Pedro Almodovar. Scenele, personajele si intamplarile graviteaza haotic in jurul a ceva ce s-ar dori a fi mistic si misterios. Este doar sex, insa.
Verdict: cartea este mai buna.
Tortionar de curte
drumul damascului, cartea Doinei Jela, este un fel de interviu de istorie orala. Antropologii folosesc acest gen de interviu pentru a inregistra istoria asa cum a fost traita de catre oamenii care au participat la ea. Totul este redat exact cum s-a exprimat intervievatul, fara niciun fel de analiza sau corecturi de logica a frazei. Exact acest lucru realizeaza si Doina Jela in volumul sau despre unul dintre cei mai odiosi tortionari ai regimului ceausit.
Cartea il prezinta pe schinguitorul de oameni la el acasa. Te astepti sa traiasca intr-un loc sinistru, in iad daca ar fi posibil, tortionarul, insa, creste albine si sta la soare in fata casei. Deci este si el om?! Se pare ca da. Si este un om pasnic care are explicatii logice pentru toate schingiuelile pe care le-a aplicat oamenilor din jur.
Filmul lui Lucian Pintilie, dupa-amiaza unui tortionar, reda cartea in maniera destula de fidela. Acelasi tortionar pasnic si profund uman isi povesteste viata linistit si senin intr-un cadru inconjurator extrem de normal. Totusi, principalul avantaj al filmului in fata cartii este, evident, imaginea. Pintilie reuseste sa umple golurile de istorie precum si scenele in care nu se intampla absolut nimic cu imagini extraordinar de frumoase.
Verdict: filmul este mai bun.
Violeta Neamtu
