De prin lume adunate

#spectacole #weekend #teatru #spectacole de teatru

La ce spectacole de teatru mergem in weekend

In acest final de saptamana poti merge la cateva spectacole de tteatru apreciate atat de public, cat si de critici. Nu rata spectacolele de la Teatrul Mic, Teatrul National sau de Opereta.

Iata la ce spectacole sa mergi in acest weekend:

Visul unei nopti de vara la Teatrul Mic

Vineri, 27 ianuarie, de la ora 19.00, la Teatrul Mic din Bucuresti poti merge la spectacolul "Visul unei nopti de vara", in regia lui Gelu Colceag. Regizorul Gelu Colceag realizeaza pe scena Teatrului Mic o varianta incitanta dupa "Visul unei nopti de vara", una dintre cele mai muzicale, mai vii si mai proaspete piese semnate de William Shakespeare.

Textul ne propune o poveste care se desfasoara pe patru planuri care alterneaza pentru ca in final sa se intrepatrunda.

Femeia care si-a pierdut jartierele la Romexpo

Vineri, 27 ianuarie, de la ora 19.30, Teatrul de Comedie prezinta la Romexpo spectacolul de teatru " Femeia care si-a pierdut jartiera". Piesa este scrisa in 1851 de Eugene Labiche, maestrul vodevilului francez.

Bastonade, quiproquo-uri, cantece si batai cu frisca sunt elemente ale spectacolului imaginat de regizorul Silviu Purcarete ca pe o farsa, in care artisti si mobile burgheze fantomatice aluneca cu gratie pe parchetul lucios.

Din distributie fac parte George Mihaita, Horatiu Malaele, Mihaela Teleoaca si Lucian Maxim. Regia este semnata de Silviu Purcarete.

Tatal la Teatrul Bulandra

Sambata, 28 ianuarie, de la ora 19.00, la Teatrul Bulandra din Bucuresti are loc spectacolul "Tatal", in regia Catalinei Buzoianu. Piesa "Tatal" prezinta tragedia luptei dintre un barbat si o femeie pentru controlul educatiei copilului lor.

Tatal, un capitan de cavalerie, este un intelectual, un liber cugetator si un inovator. Sotia, Laura, este ingusta la minte, egoista si lipsita de scrupule atunci cand actioneaza. Ceilalti membri ai familiei sunt mama sotiei, o adepta a spiritismului si batrana doica a capitanului, Margret, ignoranta si superstitioasa.

Din distributie fac parte Virgil Ogasanu, Valeria Ogasanu , Petre Lupu, Radu Amzulescu, Doru Ana si Ruxandra Medeleanu.

Romeo si Julieta la Teatrul de Opereta

Iubitorii de opereta pot merge duminica, de la ora 19.00, la spectacolul "Romeo si Julieta". Romeo si Julieta este primul musical rock prezentat de catre o institutie profesionista de teatru muzical. Spectacolul este o premiera din mai multe puncte de vedere fiind si prima montare a acestui musical in Romania.

Pentru realizarea acestei productii Teatrul National de Opereta a invitat o echipa de artisti si profesionisti ai Teatrului de Opereta din Budapesta, aceeasi care au asigurat succesul variantei maghiare.

Spectacolul are toate ingredientele pentru un succes garantat: tineri frumosi si energici, o poveste fara varsta, costume si decoruri spectaculoase, muzica antrenanta, adevarate hituri si versuri accesibile.

Din distributie fac parte Simona Nae, Jorge, Amelia Antoniu, Adina Sima, Orest Pislariu si multi altii.

Dineu cu prosti la Teatrul National

Comedie celebra, dupa care s-a realizat si filmul, spectacolul "Cina pentru fraieri", in regia lui Ion Caramitru, ii are in rolurile principale pe Horatiu Malaele, Ion Caramitru si Alexandru Bindea , alaturi de alti actori indragiti ai primei scene din tara noastra.

Titlul dezvaluie intreaga actiune, replicile sunt naturale si firesti, iar dialogul se construieste simplu si este savuros.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea