De prin lume adunate

#teatru #spectacol #piesa #dan puric #passe partout

Intalniri cu arta lui Dan Puric in luna noiembrie

La inceput de noiembrie, revin spectacolele marca Dan Puric la sala Rapsodia din Lipscani. Nu rata intalnirile cu teatrul, muzica si dansul.

Luna plina de teatru

Joi, 5 noiembrie, de la ora 19:30, esti invitat sa vizionezi spectacolul Noi. Noi este un spectacol in care toate nebuniile vremurilor noastre, de la talk-show-urile isterice la problemele de alimentatie, sunt ironizate senin, cu candoare. Protagonisii spectacolului Noi promit sa aduca in fata spectatorilor propria lor varianta de lume, ceva mai putin zbuciumata, ceva mai putin speriata de greutatile zilei, o lume mai colorata, in care oamenii stiu sa rada fara batjocura si sa fie tristi fara dulcegarii.

Daca mergi joi, 12 noiembrie, de la ora 19:30, la Doi dintre Noi, este aproape sigur ca o sa iti placa, dar dupa ce vei iesi din sala, te vei intreba daca a fost teatru sau dans, pentru ca este putin diferit de spectacolele cu care ne-au obisnuit cei din trupa lui Dan Puric. Spectacolul este un emotionant eseu vizual si coregrafic, care a imprumutat multe elemente teatrale. Atat de multe incat, in orice moment, risca sa se apropie de teatru pana nu mai ai indoieli, ca apoi sa se indeparteze din nou. Si chiar aceasta separare fragila si incerta este calitatea spectacolului. Povestea de iubire se scrie din gesturi declansate si comentate de muzica, expuse in trairi teatrale.

Programul companiei continua miercuri, 18 noiembrie, de la ora 19:30 cu Rencontres, poezia momentelor importante din viata, cu Violeta Totir si Dragos Huluba . Reflexele zilnice si semnele cotidianului sunt materia prima folosita de autorii spectacolului Rencontres. Din ele se desprinde poezia unor momente importante ale vietii, tot ele conduc la sentimente si stari sublime, pe care actorii le joaca, le mimeaza si le danseaza cu placere, ajutati de un al treilea personaj, care este fundalul sonor.

Joi, 19 noiembrie de la orele 19:30, nu rata one man show-ul Vis cu Dan Puric. In viziunea lui Dan Puric, gestul devine cuvantator, mai mult decat un simplu accent indicator si intaritor al sensului salvat, al realitatii "spiritualizate" in intelect. Limbajul gestic descopera mai nemijlocit decat cel discursiv taina "Cuvantului facut trup". Gestul este un altfel de cuvant care manifesta epifania persoanei, intentia neacoperita, nesustrasa spontaneitatii, nesupusa reductiei, nesistematizata, netranspusa in registrul "dialectic" al gandirii discursive. Curgerea logica deslusitoare a limbajului discursiv pierde prin precizare extraordinara diseminare, inmugurire a sensurilor din limbajul gestic.

Miercuri, 25 noiembrie, ora 19.30, are loc un spectacol reprezentativ al companiei: Made in Romania . Spectacolul plin de umor si laconice povesti cu haz este o viziune romaneasca asupra sufletului lumii. Aproape nimic din ce este omenesc nu lipseste din acest puzzle al conditiei individului si a societatii, derulat in ritmuri si imagini naucitoare, in care artele martiale se intalnesc cu valsul, iar parodia suculenta la adresa unor sintagme din filmul japonez este contrapunctata, in final, de vitalitatea dezlantuita a dansului popular. Spectacolul se bazeaza pe sinteza unor diferite mijloace de expresie scenica: step, pantomima, dans, lumini si muzica, spirit si emotie.

Joi, 26 noiembrie, ora 19.30, Toti Cinci iti vor spune povestea dintotdeauna a omenirii, concentrata in cateva zeci de minute de muzica si culori, cu sunetele frematatoare ale pasilor de step, cu misterul pantomimei, al dansului, al gestului spontan si efervescent.

Pentru rezervari si bilete mergeti la casa salii Rapsodia din strada Lipscani , numarul 53. Mai multe detalii vei obtine la numarul de telefon 021.315.89.80 sau 0734.540.593, zilnic in intervalul orar 11.00-18.00.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea