De prin lume adunate

#petrecere #strigoi #fantome #sf andrei #halloween

Halloween vs. Sf. Andrei - import export de traditii si obiceiuri

Mai este putin si vine Halloween-ul, cea mai noua si in voga sarbatoare furata de la americani. Pai de ce n-am fura-o, poate va intrebati. De Halloween vin fantomele, varcolacii, vampirii, monstri, dar si costumele, petrecerile si distractiile. Multe motive ca s-o preluam si noi.
Dar noi, romanii, daca scotocim bine, oare nu gasim prin sarbatorile si traditiile noastre de mii de ani o sarbatoare care sa includa demoni, spirite si alte creaturi? Nu, noi trebuie sa imprumutam de la unii a caror istorie mult mai mica fata de a noastra si ale caror traditii si obiceiuri sunt un ghiveci imprumutat de la alte popoare, dar care au un simt comercial al naibii de bun.
Daca va intrebati probabil ce am putea folosi in locul noptii de Halloween, atunci, dragii mei romani, raspunsul se afla la aproximativ o luna de sarbatoarea americanilor. Pentru cei care nu stiu, noaptea de Sf. Andrei (29 - 30 nov.) - noaptea in care fiarele, mai ales lupii, umbla sa manance vitele celor care nu tin sarbatorile, strigoii ies sa ii bantuie pe cei vii, copiii din flori devin strigoi, vrajitoarele iau mana vitelor si moroii sug sangele oamenilor asemenea vampirilor - este echivalentul romanesc al Halloween-ului, dar motivul pentru care acesta sarbatoare a ajus in ultima vreme sa fie surclasata de Halloween este din cauza ca:
1. Halloweenul vine de la americani. Si daca vine tocmai din Statele Unite inseamna ca nu vine cu mana goala, ci cu petreceri, distractie si reguli idioate.
2. Halloweenul inseamna petreceri, bautura, costume (de regula, costume care intruchipeaza monstri, desi in ultima vreme vedetele sunt cele vizate), in timp ce noaptea strigoilor autohtoni inseamna, pe langa altele, mult… foarte mult usturoi.
3. Daca le-am luat Valentine ’s Day, desi avem Dragobetele, de ce sa nu le luam si Halloween-ul? Ma intreb cat timp o sa treaca pana cand ne vom aseza la masa in a patra zi de joi din noiembrie sa sarbatorim Thanksgiving Day (Ziua Recunostintei).
Dincolo de motivele pentru care o sarbatoare e mai populara decat cealalata se ascund o multime de traditii si superstitii, de cele mai multe ori comune. Unele mituri, superstitii si traditii care sunt legate de sarbatoarea Sfantului Andrei se regasesc si in “colectia” de Halloween, desi diferenta de varsta dintre sarbatori este de cateva sute de ani.
Sa nu credeti ca americanii au “furat” superstitii de la noi. Ei nici macar nu stiu in ce colt al lumii ne aflam. Dar un lucru, pe care multi dintre americani poate ca nu-l stiu, este ca celebra lor sarbatoare nu este tocmai a lor. Halloween-ul este o sarbatoare de origine celtica preluata de americani prin intermediul imigrantilor irlandezi sositi in Statele Unite. Numele provine din limba engleza, de la expresia All Hallows' Even, numele sarbatorii crestine a tuturor sfintilor. In Romania, sarbatoarea tuturor sfintilor se numeste Duminica tuturor Sfintilor si este sarbatorita in prima duminica dupa Rusalii.
Sfantul Andrei, strigoii, farmecele si vrajile
Ziua de Sf Andrei , una plina de superstitii, se mai cheama si Ziua Lupului. Legenda spune ca in acesta noapte lupii se aduna, iar Sf. Andrei imparte prada capturata de lupi la fiecare in parte. Pentru a se feri de lupi, oamenii de la tara obisnuiesc sa unga cu usturoi portile, ferestrele caselor si pragul usilor.
In noaptea de de Sf. Andrei, strigoii (suflete rele ale mortilor) umbla liberi prin lumea noastra. Strigoiul este nascut de o femeie care, fiind insarcinata, bea apa necurata, amestecata cu bale diavolesti sau cand o astfel de femeie iese noaptea afara cu capul gol. Atunci, Diavolul vine si ii pune pe cap o chitie rosie, precum a sa.
Se zice ca strigoiul este chel in crestetul capului. El nu mananca usturoi si ceapa, se fereste de tamaie, iar inspre sarbatoarea de Sfantul Andrei doarme afara. Sira spinarii ii este prelungita in forma de coada, acoperita cu par.
Farmecele si vrajile prind cel mai bine in noaptea de Sf. Andrei. Fetele masoara noua cescute cu apa pline si le toarna intr-o strachina care se pune sub icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu aceeasi cescuta, apa din strachina.
Daca va mai ramane pe fundul strachinii apa, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc; dimpotriva, daca ultima cescuta va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita.
Tot in acesta seara membri casei seamana grau si, in seara de Anul Nou, cel care are graul cel mai frumos si mai des inseamna ca acela va avea un an bogat.
In noaptea de Sf Andrei, daca va fi luna plina si cer senin, batranii spun ca iarna va fi cu moina, iar daca cerul va fi intunecat si luna va fi plina, vom avea o iarna grea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea