De prin lume adunate

#bucuresti #google #facebook #ICEEfest

Google si Facebook vin la Bucuresti la ICEEfest

Marile nume ale internetului vor sosi la Bucuresti peste numai cateva zile. De la Facebook la Yahoo si de la Google la Microsoft, toti acesti giganti ai internetului si nu numai, vor avea cate unul sau mai multi reprezentanti care vor discuta noutatile in domeniu. ICEEfest va fi si un prilej de distractie, Horia Brenciu si Marius Moga confirmand deja participarea.

In 6 si 7 iunie, companii si branduri majore ale Internetului se aduna la Bucuresti pentru ICEEfest (Interactive Central and Eastern Europe Festival). Evenimentul are loc la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City si cuprinde o expozitie de tehnologie si mai multe evenimente dedicate.

Vor exista doua sali, unde vor lua cuvantul specialistii companiilor invitate, una fiind dedicata inovatiilor in domeniu, iar cea de-a doua axata pe probleme actuale, mai practice, potrivit lui Dragos Stanca, organizatorul evenimentului, citat de Ziarul Financiar.


Moga si Brenciu povestesc despre internet

Pe langa discutiile serioase, spectatorii vor avea parte si de momente de divertisment, cu ajutorului artistilor de stand-up comedy, al filmelor virale si al prezentei cantaretilor de succes, precum Horia Brenciu sau Marius Moga, care vor povesti cum le-a schimbat viata tehnologia.

Evenimentul va cuprinde si un concurs al dezvoltatorilor de aplicatii mobile, precum si ceremonia de decernare a premiilor IAB MIXX.


Jeff Leach prezinta evenimentul

Animatorul festivalului va fi Jeff Leach, un popular stand-up comediant si DJ din Marea Britanie. Jeff a mixat si produs pentru Ministry of Sound si Island Records, avand statut de colaborator permanent al unor emisiuni difuzate de BBC, ITV, Channel 4 si 5.

Britanicul va anima atmosfera si intr-un show de stand-up comedy in seara zilei de vineri, 7 iunie, de la ora 18.00.

Festivalul este organizat in parteneriat cu Orange si cu sprijinul Microsoft, prin Internet Explorer 10 si Windows 8. Biletele costa intre 5 euro (valabil pentru show-ul de stand-up comedy si Noaptea filmelor virale) si 150 de euro pentru un full pass in ambele zile ale evenimentului.

Sursa foto: slideshare.net

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea