De prin lume adunate

#londra #Garden Bridge #tamisa #pod verde

Cum va arata Garden Bridge, podul verde care va trece peste raul Tamisa din Londra

Londra va avea in cativa ani un pod uluitor peste raul Tamisa, daca se va primi acordul in cadrul consultarilor publice. Este vorba despre Garden Bridge, care va face legatura intre statia de metrou Temple si Southbank Centre, unul dintre cele mai mari si mai prestigioase centre culturale din Anglia.


Garden Bridge sau Podul-Gradina

Podul care va uni cele doua puncte din Londra va fi unul special, diferit de tot ce exista in prezent in Marea Britanie. Mai exact, nu va fi vorba despre un pod pentru fluidizarea circulatiei rutiere, ci despre un pod pietonal verde, care va semana cu o alee dintr-un parc.



Ingeniosul proiect ii apartine arhitectului Thomas Heatherwick, care a devenit cunoscut in anul 2011, dupa ce i s-a incredintat sarcina de a concepe designul tortei olimpice pentru Jocurile Olimpice de Vara Londra 2012.



Pietonii care vor strabate zilnic Garden Bridge nu vor mai avea niciun motiv sa se grabeasca spre destinatie, intrucat atentia lor va fi captata de frumusetile pe care podul-gradina le va oferi: spatii verzi, copaci, flori de camp si plante viu colorate. Primavara, copacii vor inflori si vor invalui atmosfera intr-un parfum subtil, iar iarna va exista chiar si un brad frumos impodobit, care sa aminteasca de spiritul Craciunului.


Podul-Gradina, inspirat de o actrita

Ideea construirii unui pod verde peste Tamisa i-a venit in urma cu ani de zile actriei Joanna Lumley, dar pana acum niciun arhitect nu a pus-o pe hartie.



"Aceasta gradina va fi senzationala in toate felurile posibile. Va fi un loc in care nu va exista zgomotul infernal al traficului, singurele sunete fiind cele ale pasarelelor si albinelor care isi fac veacul printre copaci si flori. Va fi cea mai lenta modalitate de traversare a raului, deoarece pietonii vor merge agale si se vor opri sa admire privelistea orasului", a explicat Joanna Lumley.


Garden Bridge, un proiect de 170 de milioane de euro

Garden Bridge este un proiect indraznet, care va fi dezvoltat de Thomas Heatherwick impreuna cu firma de inginerie Arup. Conform planului, podul verde ar urma sa aiba o lungime de 367 de m, constructia sa va incepe in 2015, iar inaugurarea va avea loc abia in anul 2017.



Costurile totale estimate pe care le va implica ridicarea impozantului Garden Bridge vor ajunge la 170 de milioane de euro.

Garden Bridge va fi primul pod peste Tamisa de la Millenium Bridge, care a fost inaugurat in 2002.

Sursa foto: archdaily.com, wired.co.uk

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea