De prin lume adunate

#premiera #teatrul metropolis #piesa #spectacol #teatru

Cinci premiere la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis aniverseaza doi ani, timp in care aici au avut loc 30 de premiere, 40 de evenimente si spectacole gazduite, 11 participari la festivaluri si 9 premii nationale. In luna noiembrie, teatrul aduce iubitorilor de frumos cinci premiere.

Azilul de Noapte

Luni, 9 noiembrie, de la ora 19.00, are loc premiera spectacolului Azilul de Noapte de Maxim Gorki, in regia lui Mircea Marin. Spectacolul este o reflectie asupra conditiei umane, transpusa cu umor, luciditate si emotie intr-un spectacol ce dezvaluie natura profunda a umanitatii. Din distributie fac parte Stefan Radof, Mircea Rusu, Alexandru Bindea , Tudorel Filimon , Mirela Marin, Niculae Urs, Antoaneta Zaharia. Durata spectacolului este de 2 ore fara pauza.

Doctori, femei si alte intamplari

Marti, 10 noiembrie, de la ora 19.00, are loc premiera piesei Doctori, femei si alte intamplari, dupa Tailleur pour dames, de Georges Feydeau, in regia lui Emanuel Parvu. Atmosfera qui-pro-quo-urilor clasice ale dramaturgiei franceze, cu inepuizabilele valente ale comediei bulevardiere, fac deliciul publicului. Din distributie fac parte Adrian Titieni, Anca Sigarat, Mirela Zeta si Mihai Bendeac. Durata spectacolului este de o ora si 30 de minute fara pauza.

Fantoma, dragostea mea

Joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, Fantoma, dragostea mea are premiera oficiala. Piesa lui Noel Coward a obtinut Premiul Tony in 2009 la prestigiosul Shubert Theatre de pe Broadway. Din distributie fac parte Gabriela Popescu, Marius Florea Vizante, Monica Davidescu si Alexandra Velniciuc . Durata spectacolului este de o ora si 50 de minute fara pauza.

Sfarsit de partida

Sambata, 14, si duminica, 15 noiembrie, de la ora 19.00, are loc premiera spectacolului Sfarsit de partida de Samuel Beckett, in regia lui Alexandru Tocilescu. Limbajul beckettian transpus cu suplete de viziunea regizorala, ordoneaza aceasta lume haotica, ii confera forme si proportii, instaureaza profunzime si, mai ales, il defineste pe om, singurul caruia ii permite sa-si gaseasca un loc si un inteles in acest univers a priori , golit de sens. Din distributie fac parte Ion Besoiu, Irina Petrescu, Razvan Vasilescu si Mihai Constantin. Durata spectacolului este de o ora si 45 de minute, fara pauza.

Tarelkin

Miercuri, 18, si joi, 19 noiembrie, de la ora ora 19.00, are loc premiera piesei Tarelkin de A. V. Suhovo-Kobilin. Acest spectacol este o comedie-gluma in doua parti, cu un prolog si inserturi din Procesul lui Kafka. Este o satira la adresa birocratiei si a sistemului politienesc, o comedie acida, cu puternice accente parodice. Piesa este regizata de Gelu Colceag, iar in distributie ii vei vedea pe George Ivascu, Doru Ana, Dan Astilean, Radu Gabriel. Durata spectacolului este de doua ore fara pauza. Pretul biletelor pentru toate aceste spectacole este de 21,20 de lei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea