De prin lume adunate

#ce vizitam azi #muzeul satului #expozitie #bucuresti #muzeu in aer liber

Ce vizitam azi: Muzeul Satului

Case din lemn cu acoperisul de trei ori mai inalt decat peretii, gospodarii fortificate precum cetatile medievale sau biserici de lemn cu turle de peste 30 de metri sunt doar cateva dintre atractiile pe care le vei descoperi in timpul unei plimbari prin Muzeul Satului.

Mic istoric

Muzeul Satului s-a infiintat in anul 1936 si a fost printre primele muzee de etnografie in aer liber din lume. Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti este una dintre cele mai mari atractii turistice ale Bucurestiului. Muzeul a fost creat de folcloristul si sociologul Dimitrie Gusti. Muzeul se afla in parcul Herastrau, intr-o zona de verdeata si lacuri si detine peste 70 de gospodarii, cu ustensilele traditionale, adunate din toate colturile tarii.

Primele semne ale organizarii unui muzeu in aer liber dateaza din secolul XIX. In 1867, Alexandru Odobescu participa la expozitia de la Paris cu o gospodarie taraneasca. In anul 1906, Alexandru Tzigara Samurcas transfera o casa dintr-un sat la Muzeul National din Bucuresti. Intre anii 1925-1935 au existat o serie de expozitii care prezentau case si asezari omenesti din mai multe zone ale Romaniei.

Profesorul Dimitrie Gusti si-a dat seama de importanta cunoasterii traditiilor romanesti si a propus organizarea Muzeului Satului Romanesc din Bucuresti. Dimitrie Gusti si-a dat seama ca pentru a fi intelese, obiectele traditionale romanesti trebuie asezate astfel incat sa alcatuiasca un sat autentic. Ideea sa a fost materializata cu ajutorul unei echipe formate din specialisti sociologi si etnografi. Lucrarile au inceput in martie 1936.

Pentru a construi muzeul, casele au fost dezasamblate si transportate cu trenul la Bucuresti, unde au fost asamblate din nou pe malul lacului Herastrau, de o echipa de mesteri traditionali. La inceput, Muzeul satului era compus din 29 de gospodarii, o biserica de lemn, cinci mori de vant, o moara de apa, un teasc de ulei, o povarna, o cherhana, o carciuma, sase fantani, Troite si un scranciob.

Deschiderea oficiala a muzeului a avut loc pe data de 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea si a numeroase personalitati din lumea politica si culturala, iar publicul a putut vizita muzeul incepand cu data de 17 mai.

In primii ani de existenta, muzeul a trecut prin mai multe schimbari. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, Dimitrie Gusti a adus in incinta institutiei tarani din satele de origine ale caselor, care sa locuiasa in muzeu pentru a demonstra si mai clar un stil de viata traditional. Razboiul a avut insa consecinte tragice si asupra acestui muzeu. Dupa ce Romania a pierdut in 1940 Basarabia si Tinutul Herta, autoritatile au oferit refugiatilor Muzeul Satului ca loc de gazduire. In aceasta perioada, muzeul a suferit cele mai importante pagube, multe obiecte din patrimoniu fiind distruse.

Ce vezi la Muzeul Satului

Viata in mediul rural, cu obiceiurile si traditiile sale, a avut intotdeauna o importanta majora in Romania. In prima parte a secolului XX, marea majoritate a populatiei din Romania locuia la sat. Casele si acareturile care formeaza complexul Muzeului Satului sunt autentice si provin din toate provinciile Romaniei.

Cea mai veche casa este construita in secolul al XVII-lea, iar cea mai recenta apartine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal si din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de campie prin fundatia inalta, cele de la ses fiind majoritatea cu fundatii joase, iar cele provenite din zonele des invadate de dusmani, fiind jumatate ingropate in pamant.

Pe langa casele pitoresti, la Muzeul Satului vizitatorii mai pot vedea si mobilier vechi romanesc, unelte, obiecte din lut, icoane, carpete sau costume folclorice. Modul de viata traditional romanesc este redat la Muzeul Satului prin ansambluri formate din gospodarii complete. Aici vei vedea case si acareturi din Transilvania, Oltenia, Muntenia, Banat, Maramures, Bucovina, Moldova si Dobrogea.

Pe langa expozitia in aer liber, muzeul detine si colectii de manuscrise, studii, schite , desene, planse, clisee pe sticla , filme, negative alb-negru si color sau fotografii. La Muzeul Satului au loc frecvent numeroase activitati culturale. Targul mesterilor populari, tabara de creatie "Vara pe ulita", festivalul obiceiurilor de iarna "Florile dalbe" sau zilele zonelor etnografice atrag in fiecare an un numar mare de vizitatori.

Daca in plimbarea prin muzeu ti se face foame, trebuie sa stii ca exista un mic han, unde se gasesc mancaruri traditionale romanesti, bauturi si dulciuri.

Unde se afla si cand se viziteaza

Muzeul Satului se afla pe Soseaua Kiseleff, la numarul 28, si se poate vizita zilnic de luni pana duminica intre orele 9 - 19. Taxa de intrare este de 6 lei integral si 1,5 lei redus pentru elevi si studenti.

Daca vrei sa faci poze sau sa filmezi, vei plati o taxa suplimentara de 10 lei pentru pozat si 50 de lei pentru filmat. In incinta muzeului fumatul si accesul cu animale sunt interzise.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea