De prin lume adunate

#carti #romane #mario vargas llosa #premiul nobel pentru literatura

Cartile lui Mario Vargas Llosa in librariile din Romania

Premiul Nobel pentru Literatura 2010 i-a revenit scriitorului peruan mario vargas llosa pentru "cartografierea structurilor puterii si pentru franchetea imaginilor prin care a descris rezistenta, revolta si infrangerea individuala".

Mario Vargas Llosa s-a nascut in 1936 la Arequipa, in Peru, si a copilarit in Bolivia impreuna cu mama si bunicii materni. Intre 1950 si 1952 urmeaza cursurile unei scoli militare din Lima. Lucreaza apoi in Franta ca profesor de spaniola si ziarist. Calatoreste, preda la universitati din America si Europa, devine scriitor celebru prin forta epica, luciditatea si ironia sa.

"Poate ca orice grozavie din istorie este mai intai o utopie pusa pe hartie. Sunt dovada vie ca a scrie e un mod de a trai. Eu traiesc scriind", declara Mario Vargas Llosa.

Cartile sale au fost traduse in 33 de limbi. Printre cele mai bine vandute titluri ale sale se numara Orasul si cainii, Povestasul, Matusa Julia si condeierul sauRatacirile fetei nesabuite. Cel mai recent roman al lui Mario Vargas Llosa aparut la noi este Baietii si alte povestiri.

 

Ce carti gasim in librarii

 

La noi in tara, Editura Humanistas este cea care i-a dedicat un spatiu important cunoscutului romancier. Editura Humanitas a inceput sa publice volumele scriitorului peruan in anul 1992, iar din anul 2005 i-a dedicat o serie de autor.

 

Cartile lui Mario Vargas Llosa in limba romana

 

Baietii si alte povestiri

 

Realismul lucid al acestor povestiri, lipsit de inflexiuni mitologice, anunta o perspectiva aparte in contextul literaturii sud-americane, identificati adesea cu realismul de tip magic. Povestirea Baietii este un punct de cotitura: violenta este mai insidioasa si nu mai tine atat de un tacit "cod" al onoarei si al machismului, ca in povestirile si romanele de pana in 1967, cat, mai degraba, de insasi regula jocului.

 

Orasul si cainii

 

Aparitia, in 1963, a romanului Orasul si cainii ii aduce lui Mario Vargas Llosa o rapida consacrare international. Cartea e tradusa imediat in douazeci de limbi, pentru ca apoi sa fie ecranizata. Orasul si cainii este un roman despre adolescenta si despre violenta unei lumi in care numai cei duri reusesc. Personajele, tineri peruani din toate straturile societatii, evolueaza intre zidurile unui colegiu militar. "Cainii" (bobocii din primul an) sunt continuu agresati si umiliti de elevii mai mari, care le demonstreaza ca a fi barbat inseamna sa te impui prin forta in fata celui mai slab.

 

Casa Verde

 

Este punctul de pornire al unor aventuri care se confunda cu destinul orasului din desert, dar si cu cel al unei asezari izolate din mijlocul padurii amazoniene, cei doi poli spatiali ai povestirii. Locurile, personajele si istoriile lor se intalnesc, contrapunctic, spunand povestea trecerii dintr-un tip de lume in altul. La un an de la aparitie, Casa Verde a primit Premiul Criticii Spaniole si Premiul national pentru roman in Peru, iar in 1967 a fost primul roman premiat cu prestigiosul Romulo Gallegos.

 

Pantaleon si vizitatoarele

 

Tara ii cere destoinicului capitan Pantaleon Pantoja sa devina proxenet. Misiune oficiala, dar strict secreta. Daca s-ar afla cu ce se ocupa, totul s-ar duce de rapa, inclusiv armonia conjugala. E trimis intr-un orasel pierdut in selva amazoniana, unde-i agitatie mare: soldatii violeaza femeile care le ies in cale, un predicator insolit ii convinge pe locuitori sa crucifice insecte, gaini, apoi cam tot ce misca. Rezultatele: cresterea natalitatii, umplerea orfelinatelor, sacrificii umane. El trebuie sa descurce toata aceasta incurcatura . Merita spus ca prima lui sarcina de serviciu, stabilirea portiilor de mancare, i-a provocat o foame nebuna si o adevarata patima culinara, iar a doua, garderoba, l-a transformat intr-un designer vestimentar cazon.

Nu-i greu de ghicit care sunt efectele secundare ale noii lui sarcini. Din toate astea iese o satira la adresa fanatismului religios si militar, o tragicomedie spumoasa semnata Mario Vargas Llosa. Iar din 1973 pana in 2000, din Pantaleon si vizitatoarele au iesit doua filme, primul avandu-l chiar pe autor in postura de coregizor.

In librarii vei mai gasi si cartile Matusa Julia si condeierul, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Povestasul, Elogiu mamei vitrege, Adevarul minciunilor, Lituma in Anzi, Pestele in apa, Caietele lui Don Rigoberto, Scrisori catre un tanar romancier, Paradisul de dupa colt, Tentatia imposibilului si Ratacirile fetei nesabuite.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea