Marti, 31 ianuarie, si miercuri, 1 februarie, de la ora 19.30, la Sala Amfiteatru a Teatrului National "I.L.Caragiale" au loc primele reprezentatii cu o noua premiera, " Baiatul din ultima banca " de Juan Mayorga, adusa in scena de regizorul Theodor Cristian Popescu.
Poveste despre adolescenta
Spectacolul se construieste intr-o poveste despre adolescenta, cu accent pe problemele societatii contemporane. Un profesor de liceu le da elevilor sai un eseu pe tema "Cum mi-am petrecut ultimul weekend". Dar, cum tinerii isi epuizeaza viata in lucruri lipsite de orizont si de provocare, lucrarile sunt proaste, cu o singura exceptie.
Claudio, baiatul din ultima banca patrunde, intr-o tentativa voyeurista, in intimitatea familiei unui coleg. Ca un infractor abil, el se insinueaza in viata ei pentru a-si scrie lucrarea-foileton, mixand subtil realitatea cu fictiunea intra intr-un joc periculos. Profesorul - maestru il sustine si ii cizeleaza talentul si ii devine complice.
Baiatul din ultima banca este o piesa despre maestri si discipoli, despre parinti si copii, despre oameni care au vazut prea mult si oameni care invata sa priveasca. Este o piesa despre placerea de a te amesteca in vietile altora si despre riscul de a confunda viata cu literatura. O piesa despre cei ce aleg ultima banca: aceea de unde se vad toate celelalte.
Actori consacrati pe scena Teatrului National
Esti invitat sa te asezi confortabil, intr-unul din randurile salii Amfiteatru si sa-i privesti pe unii dintre cei mai cunoscuti actori romani . Pe scena vor urca Mihai Calin , Diana Dumbrava, Brandusa Mircea, Dan Tudor, Rares Florin Stoica si Andrei Chiran.
Te vei convinge cum si de unde realitatea se vede mai clar, intr-un spectacol care aminteste de montajul cinematografic prin suprapunerea actiunilor si a timpilor naratiunii. Modernitatea cadrului este completata armonios de creatia scenografica si de muzica lui Vlaicu Golcea .
De unde cumparam bilete
Biletele se gasesc la casa de bilete a Teatrului National din Bucuresti. Pretul unui bilet este de 40, 30 si 16 lei in functie de locul ocupat in sala.