Muzica

#electro #dance #pop #britney spears #parazitii #the prodigy #laura andresan #george michael #hip hop

Videoclipuri interzise la TV


A fi artist nu este deloc usor. De acest lucru s-au convins cantareti ca Britney Spears sau George Michael . De multe ori, munca ta pare sa nu fie pe placul celor care fac legea la posturile TV.

Desigur, poti sa te exprimi artistic in toate modurile posibile (vizual, gestual sau la nivel de limbaj), insa risti sa te trezesti cu videoclipul blurat de cenzori sau reprogramat la ore tarzii din noapte. Iata mai jos cativa artisti loviti de mana nemiloasa a cenzurii.

Britney Spears a fost intotdeauna o adepta a scenelor sexy din videoclipuri. Ultima sa ''capodopera'' numita “Womanizer” o arata pe Britney nud miscandu-se provocator intr-o sauna, in timp ce prietenul sau face dus.

In timp ce pe Youtube circula fara nicio problema varianta necenzurata a clipului, postul american ABC, mai puritan din fire, se chinuia sa ascunda nurii divei, acoperindu-i corpul cu cantitati industriale de abur.

Reteta The Prodigy : Violenta si sex

The Prodigy

Un alt videoclip controversat este “Smack my bitch up” al trupei The Prodigy. In acest material ai parte de un peisaj cu totul iesit din comun: alcool la volan, cocaina prizata, scene de sex, violenta si vandalism.

Desi majoritatea televiziunilor au luat masurile de rigoare si au interzis videoclipul, postul MTV-ul s-a dovedit ceva mai ingaduitor, multumindu-se sa difuzeze clipul dupa miezul noptii, De altfel, “Smack my bitch up” a fost numit cel mai controversat videoclip din istoria MTV-ului.

George Michael si fructul interzis


George Michael Dupa ce in 1987 soca publicul cu videoclipul “I want your sex”, George Michael se intoarce in 1998 cu “Outside”, un clip care da peste nas politiei americane. Ideea clipului isi are originea in incidentul din acelasi an in care George Michael a fost surprins de un politist in timp ce desfasura activitati obscene intr-o toaleta publica .

Aluziile din clip sunt evidente, incepand de la scenele fierbinti filmate in WC-ul unui club si terminand apoteotic cu un sarut patimas dintre 2 purtatori de uniforma si chipiu.

"Alcoolul este viata si viata e alcoolul"

Parazitii

Ajungem si pe plaiurile mioritice unde unii artisti s-au vazut pusi in situatia de a da piept cu CNA. Parazitii au fost intotdeauna o victima sigura a celor de la CNA. Problemele au inceput cu videoclipul piesei “Bagabonti ‘99”, care a fost interzis pe motiv ca ar promova consumul de alcool. De altfel, si versurile melodiei sunt foarte sugestive: “Alcoolul este viata si viata e alcoolul/Din zi pana-n noapte traim in pericol”.

In schimb, clipul de la “Omu’ din lift” putea rula pe TV, insa numai dupa ora 0.00. Evident, intr-o varianta cosmetizata si cu bip-uri ce acopereau cuvintele ofensatoare. La “Categoria grea” televiziunile au taiat secventele in care doi luptatori se loveau cu inversunare. “E ca si cum l-ai cenzura pe Popeye marinarul”, remarcau cu amaraciune cei de la Parazitii.

Striptease la 220 volti

Va vine sa credeti ca si cei de la Voltaj au avut de suferit? Ei bine, videoclipul piesei “Ban D Ban” a putut fi vazut doar dupa ora 0.00. Motivul? Dansul lasciv al stripteuzelor din clip era mult prea deocheat si risca sa fie vazut si de copii.

Pe langa scenele hot, “Ban D Ban” a socat cu secventa din final, in care o dansatoare isi varsa nervii si il ciuruieste cu gloante pe un biet privitor.

Laura Andresan exploreaza Muntele lui Venus

Laura Andresan

Am lasat-o la final pe Laura Andresan. Pe langa interminabilele scandalurile de presa in care s-a lasat tarata, Laura mai are timp sa faca si muzica. Laura Andresan se poate lauda ca fiind cea care a lansat primul videoclip porno din Romania.

Videoclipul piesei "Muntele lui Venus" abunda de scene de sex explicit. Spre dezamagirea Laurei, CNA a fost la fel de nemilos taind in carne si in acest caz. A ramas insa versurile care sunt la fel de deocheate: "Atinge-mi Muntele Venus/ De jos in sus".


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea