Corina Chiriac pasind agale pe „Strada Sperantei”, asteptarea Mirabelei Dauer din fotoliul scufundat in fum de tigara uitata pe etajera, cenusa Zarazei sorbita cu nesat de Cristian Vasile sunt repere marcante pe harta muzicala a secolului XX. Acestea si nu numai.
Slagarele romanesti din epoca de aur si-au scris istoria si si-au castigat nemurirea in gandurile sonore ale unor generatii intregi de romani. La fel de puternic precum mirosul nechezolului impregnat in narile noastre si gustul fad, imbietor al bananelor verzi de pe sifoner, „Titanii” secolului trecut si-au descris tumultul vetust pe un patefon prafuit ce cu greu isi face loc intr-o actualitate fugitiva.
Si-ntr-o actualitate de acest gen, bombardata de versuri goale si acorduri menite sa-l proslaveasca pe celebrul „melc melc cotobelc”, haideti sa intoarcem o fila de istorie si sa si sa rasucim cheita cutiutei muzicale ce respira nostalgia unor talente apuse si totusi pururea vii.
Cristian Vasile - Zaraza
Piesa este recunoscuta pentru povestea de dragoste tragica ce se ascunde in spatele ei. „Zaraza” a trecut granita, pe plaiurile romanesti in 1931, cand tangoul compozitorului argentian a renascut prin vocea interpretului Cristian Vasile si slovele lui Nicolae Kiritescu.
Destinul interpretului a fost marcat de acest cant. Iubita lui, tiganca Zaraza, sau mai bine zis Zarada, a fost ucisa miseleste de dusmanii sai. Din acel moment, artistul, innebunit de durere, a incetat sa mai cante melodia ce-i era dedicata, faimoasa „Zaraza” prinzand astfel viata doar pe patefon.
Mai mult decat atat, cotropit de furie si invadat de neputinta unei iubiri pierdute, Cristian Vasile a furat cenusa iubitei de la crematoriul „Invierea” si a sorbit-o lingura cu lingura timp de 4 luni, pana n-a mai ramas nimic din ceea ce a fost odata frumoasa Zaraza.
„Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare zaraza vreau sa mor si eu!”
Luigi Ionescu – Lalele
„Lalele” (1961) este piesa prin care Luigi Ionescu, interpretul ei, a ramas in istoria muzicii. De altfel, slagarul si-a castigat imortalitatea, avand in vedere ca se canta si acum, dupa mai bine de 40 de ani de la aparitia ei.
La inceput, „Lalele” a fost de fapt „Gagarin”. Compozitorul Temistocle Popa lucra pentru o piesa de teatru despre un cosmonaut care ajungea in spatiu. Pentru coloana sonora, acesta s-a gandit la un vals mai lent, intitulat „Gagarin” si interpretat de Luigi Ionescu. Melodia nu s-a bucurat de succesul scontat.
Aflat intr-o dilema, compozitorul a apelat la Aurel Storin, secretarul literar al Teatrului de Revista „Constantin Tanase” pentru a incerca sa domoleasca primirea ostila a publicului. Storin i-a explicat ca piesa nu are efectul scontat pentru ca refrenul cu „ga ga garin” este greu de fredonat si acordurile lente de vals nu mai sunt de actualitate, pe atunci publicul optand mai mult pentru cha-cha.
Convins de argumentatia acestuia, compozitorul l-a lasat pe Storin sa faca propria varianta a melodiei si asa a luat nastere „Lalele”. Odata cu aceasta piesa, luigi ionescu si-a castigat popularitatea, adeseori acesta fiind strigat pe strada „Hei, lalele!”.
"Cantau floraresele pe strada, tigancusele in Gara de Nord. Nu exista nici televiziunea, care sa lanseze cantece si vedete. Luigi l-a imprimat si, in prima seara, cand a cantat „Lalele”, dupa ce, cu acelasi cantec nu facuse succes cu cateva seri inainte, n-a putut sa iasa din scena.”, povesteste Aurel Storin.
„Lalele, Lalele
Frumoasele mele lalele
Cat indragesc aceste flori
Cu chipul in mii de culori”
Jean Moscopol – Vrei sa ne intalnim sambata seara
Slagarul „Vrei sa ne intalnim sambata seara” zugraveste cel mai bine boemismul perioadei interbelice, gandirea de „salon” si tabieturile dandy-lor de capitala amorezati de damele cu palarii cu boruri largi si umbrele dantelate.
Jean Moscopol, autorul piesei, a fost un interpret de marca ale acestor „melodii de amor”, ce incanta in fiecare seara cu romantele sale (de ex.„Violete pentru fete”, „Da-mi gurita s-o sarut”), pe clientii celebrul restaurant Zissu din „Micul Paris”.
Vocea suava si calda a lui jean moscopol pe ritm de „Vrei sa ne intalnim sambata seara” facea ca toate doamnele de prin restaurante sa suspine „Ah, Moscopol”. De asemenea, era un soi de imbarbatare si pentru amorezati sa se apropie de aceste domnisoare de pension, cu rochii de la Paris, ce se inghesuiau in localurile unde frumosul june trata melodios si suav, piesa dupa piesa, tema femeii.
„Vrei sa ne intalnim sambata seara
Intr-o carciumoara la sosea
Unde canta un pian si o vioara
Si unde nu ne vede nimenea”
Trio Grigoriu – Macarale
„Macarale” a fost de departe „Cantecul de Aur din Epoca de Aur”, care a creat insa un soi de controversa la momentul aparitie, in anul 1961, cand comunismul era in toi. Conceput ca fiind un text patriotic, versurile trio-ului fratiilor Grigoriu, prima formatie de muzica usoara din Romania surprind un ton glumet si subtil ironic.
Tema piesei este una comunista, aducand in lumina nevoia bolnavicioasa a conducerii statului de a construi blocuri, peste blocuri, de a cali sufletul romanului muncitor, indoctrinat de viziunea unei societati futuriste si fortate.
„Macarale, rad in soare argintii
Macarale, in zori de zi
Suie-agale, pe albastrele carari
Macarale, suie in zari
O macara, incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
"Spor la lucru si te iubesc!"
Dupa cum se poate observa, textul surprinde muncitorul roman care iubeste foarte mult ceea ce face, este impacat si fericit cu conditia sa. Asta aparent. Ultimele 2 randuri vin parca sa dea peste cap conditia muncitorului zambitor. Acestea prezinta o alta perspectiva asupra activantului ce batatoreste santierele patriei, emotionat mai degraba de biletelul de amor decat de „albastrele carari” pe care se perinda „insensibilele” macarale.
Aurelian Andreescu – Copacul
„Copacul”, celebra piesa a lui Jolt Kerestely, interpretata de Aurelian Andreescu, emana patriotism prin toti porii. Textierul melodiei, Ovidiu Dumitru, a scris versurile intr-o singura noapte, a anului 1975. Se pare ca Kerestely i-a cerut acestuia cu doar 2 zile inainte de termenul limita de inscriere la Festivalul Mamaia sa-i faca textul celei care va deveni slagarul cantat de vocile a mii de romani manati de spiritul proslavirii patriei.
"Lucrul cel mai frumos a fost ca un textier de nationalitate romana si un compozitor ungur se prezinta in concurs cu o piesa despre patriotismul romanesc si, culmea, sunt si premiati!", a declarat Ovidiu Dumitru.
„Copacul demn se-nalta in gradina mea,
Incarcat de roade si de noaptea grea
Au in cer cat dusmani sa-l culce la pamant,
Si sa-l stie-ngenuncheat...
Copacul demn se-nalta in gradina mea,
Ametit de soare, de lumea grea,
Acest copac e trup din trupul tarii sfant,
Si-o fi vesnic pe pamantul meu!”
Citeste continuarea articolului aici.
