" Rock The City ” a fost poate unul dintre cele “pestrite” minifestivaluri la care am fost vreodata. Practic s-a amestecat hard rock-ul melodios saptezecist (Saga) cu heavy metalul progresiv din anii ’90 (Queensryche) si nu-metal-ul ce facea furori in urma cu cativa ani (Limp Bizkit).
Din recitalul canadienilor de la Saga nu am prins mare lucru. Totusi, din 3-4 piese s-a vazut de la o posta ca baietii sunt ambitiosi si si-au facut treaba asa cum au putut ei mai bine. Intr-adevar hard rock-ul curat si batranesc al lor s-ar fi potrivit mai degraba unui festival de motociclisti. A fost singura trupa din cele 3 prezente pe afis, care a avut norocul sa cante cu soarele-n fata.
Ceea ce mi-a placut la Saga a fost ca trupa nu a incercat sa-si mascheze varsta. Chiar daca activeaza din ’71, ca stilul lor nu mai este la moda, ca muzica lor e prea putin cunoscuta in Romania, Saga s-a descurcat onorabil si cred ca ar merita o a 2-a sansa, eventual intr-un concert de club.
Geoff Tate la 4 ace!
Dupa o pauza scurta in care cozile la suc si la bere se ingrosasera considerabil, pe scena a urcat Queensryche. Odata cu Queensryche-ul a inceput si ploaia, de care nu am mai scapat pana la finalul festivalului.
Spre deosebire de concertul de acum un an petrecut in aceeasi locatie, Queensryche s-au mai cosmetizat un pic, incepand de la outfit-ul cu pantaloni, vesta de stofa si pantofii de ginerica ai vocalului Geoff Tate si terminand cu sound-ul usor indulcit, piesele mai heavy fiind scoase din setlist. Nu au cantat “Silent Lucidity” si nici piese de pe “Operation Mindcrime”, cel mai apreciat album Queensryche. Cat despre vocea lui Tate, a fost admirabila, sublima…dar nu prea s-a auzit, fiind acoperita de restul instrumentelor. Recitalul Queensryche a fost scurtat drastic, astfel ca de la un show care ar fi trebuit sa dureze cel putin o ora si jumatate s-a ajuns la unul de 60 de minute.
Dupa o pauza de 45 de minute in care s-au facut probe de sunet, luminile s-au stins dupa un intro de cateva secunde reflectoarele au luminat scena, pe care intre timp si-a facut aparitia Fred Durst & Co. Intr-adevar, chiar ei. Limp Bizkit, in formula originala, cei pe care ii vedeam la MTV acum 8-9 ani, au fost la Arenele Romane.
Fred Durst a ramas parca acelasi: cu sapca rosie, pantaloni sport trei sferturi si nelipsitii adidasi. Wes Borland a socat ca de obicei, fiind vopsit din cap pana in picioare, in vreme ce basistul Sam Rivers facea piruete pe scena. De platane si de tot ce inseamna scratch-uri s-a ocupat nimeni altul decat DJ Lethal, fostul membru al rapperilor de la Public Enemy. Partea de tobe a ramas pe mana lui John Otto, care pret de 90 de minute le-a pedepsit asa cum se cuvine.
Nu te pune cu Wes Borland!
Concertul Limp Bizkit a fost un soi de “Best of” al albumelor lansate pana acum. “Nookie”, “My Generation”, “My way” i-au adus in delir pe cei 3000 de fani, care parca nu mai simteau ploaia care le intrase in oase. Si pentru tot veni vorba de fani, unul dintre ei a reusit sa urce pe scena si sa fie pret de cateva minute alaturi de idolii lui. Bineinteles dupa a fost deposedat de rucscac, fanul a dansat alaturi de Fred Durst, care s-a dovedit extrem de afectuos cu el si l-a strans in brate. In cele din urma peripetiile individului alaturi de Limp Bizkit s-au terminat brusc cu un umar direct in figura, care l-a trimis la podea. Deh, asa se intampla cand il calci pe coada pe Wes Borland!
Fred Durst nu exceleaza la capitolul voce, insa a compensat acest neajuns printr-un show total. Nu stiu cate ore o fi petrecut la sala de forta, cert este ca la Bucuresti a fost intr-o forma maxima. Durst a ajuns unde nici cu gandul nu gandeai, undeva in tribune, unde isi incuraja suporterii si unde a facut de petrecanie unui microfon.
Evident ca s-a lasat si cu bis. Ca doar nu aveau cum sa plece fara sa cante “Rollin’” si “Take a look around ”, tema din filmul “Mission:Impossible”.
In ciuda balbelor de pe ultima suta de metri ale organizatorilor (schimbarea locatiei si scaderea pretului biletelor), "Rock The City" a reusit sa demonstreze un lucru: in ciuda asa ziselor razboaie de pe forumurile online, nu este o misiune imposibila sa impaci gusturi muzicale diferite, adunand la un loc rockeri cu plete si geci de motor, dar si varianta lor upgradata, cu sepci, par scurt si adidasi.
