Muzica

#cronica de concert #lansare #album #iris #12 porti

Iris a deschis cele "12 porti" la Sala Palatului

Iris a facut dintotdeauna din lansarile de albume un adevarat eveniment.  In 2002 lansa discul “Matase alba” la Aeroportul Baneasa printr-un show grandios, la care au participat si legendarii Uriah Heep. In 2005, “Iris Maxima” beneficia de un alt show de proportii pe scena Salii Polivalente. In 2007, membrii Iris s-au intors la Baneasa, cu un concert aniversar de 30 de ani, album nou-nout plus invitati de marca: Maia Morgenstern, Paula Seling, Florin Chilian, Tudor Chirila etc.

Pentru acest an, Iris au ales Sala Palatului ca loc de lansare a albumului “ 12 porti ”.  De data aceasta, scena a fost conceputa ca o inchisoare cu 12 porti.  Decorul iti sugera parca faptul ca va urma un show conceptual, ceva in genul celui sustinut de Martisor la Teatrul National.

Au existat proiectii cu mesaje religioase, cu imagini reprezentand capodopere ale picturii, un moment de acrobatie la inaltime, 12 dansatori in costume fosforescente. Si totusi, vedetele serii au fost Cristi Minculescu , Nelu Dumitrescu, Valter Popa, Doru Borobeica, Relu Marin si…publicul.

Iris se inscrie in categoria trupelor autohtone care au stiut sa-si fidelizeze publicul. Sunt oameni pe care i-am vazut la majoritatea concertelor Iris din ultimii zece ani, indiferent de transformarile muzicale prin care a trecut trupa.

Cristi Minculescu isi trateaza fanii ca pe cei mai buni prieteni ai sai. De multe ori ai senzatia ca frontman-ul Iris-ului canta special pentru tine: iti face semn cu ochiul, cu degetul ridicat (adica totul este ok), isi impreuneaza bratele in jurul inimii in semn de pretuire, intoarce stativul cu tot cu microfon catre tu, cel care il admiri, asteptand sa canti alaturi de el. La fel s-a intamplat si la concertul de duminica seara.

Noile compozitii Iris, intercalate printre piesele deja consacrate, au scos la iveala ceva ce ii lipseste trupei de ani buni.

Am regasit in piese ca “Nimeni nu mai plange”, “Daruind vei dobandi” sau “Nu te mai preface” un Iris fresh, cu o atitudine mai rock decat poate multi s-ar fi asteptat de la un grup care a implinit 33 de ani de activitate.

Cat despre melodiile vechi, Cristi Minculescu & Co au oferit fanilor “Eu si cu tine”, “Tot zbor” (intepretatata exact ca maniera hard&heavy a anilor ’80), “Somn bizar”, “Pe ape”, “Strada ta”, momente muzicale de care nu poti sa te bucuri fara sa te ridici de pe scaun, sa aplauzi pana ti se inrosesc palmele, sa canti cat te tin plamanii, sa dai din cap (chiar daca ai sau nu plete).

Ma bucur ca m-am numarat duminica seara printre cei peste 4.000 de prieteni ai Iris-ului, prieteni care vor avea ocazia sa retraiasca cele doua ore de magie rock cat de curand,  concertul fiind inregistrat si urmand sa apara pe cel de-al treilea DVD al formatiei.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din muzica

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Adevaratul loc al Botezului Domnului

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Ce trebuie sa faci de Sfantul Ilie, ca sa nu-l superi

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Sfaturi pentru vacante si calatorii in siguranta

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Cuibul vulturilor sau “Cuibul lui Dumnezeu”? Stepantsminda, Caucaz

Experti Vacante & Calatorii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Unde poti inota cu delfinii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului