Trupa americana Maroon 5 este una dintre cele mai de succes formatii ale momentului. Single-ul 'Moves Like Jagger', realizat in colaborare cu Christina Aguilera, a devenit rapid un super hit si a consolidat si mai mult cariera in ascensiune a trupei. Care sunt cele mai bine piese, de pana acum, ale formatiei Maroon 5? Descopera in continuare!
1 she will be loved (2004)
Cel de-al treilea single de pe albumul de debut 'Songs About Jane' este si una dintre cele mai bune melodii scrise vreodata de Maroon 5. Piesa a prins la nivel mondial si a beneficiat de un clip in care a jucat actrita Kelly Preston . De asemenea, mai recent, 'She Will Be Loved' a fost inclusa si pe coloana sonora a filmului, cu Miley Cyrus, 'The Last Song'.
2 Misery (2010)
Cu un succes deloc de neglijat, single-ul 'Misery', lansat in 2010, este unul dintre cele mai apreciate ale trupei. Criticii de specialitate au avut, in mare parte, numai cuvinte de lauda la adresa sa, single-ul fiind considerat o reusita a muzicii pop actuale. Si in acest clip trupa Maroon 5 apeleaza la farmecele unei femei frumoase - de acesta data, modelul rus si iubita solistului, Anne Vyalitsyna.
3 This Love (2004)
Piesa care le-a adus succesul celor de la Maroon 5, 'This Love' a aparut in 2004 si a fost scrisa de solistul trupei, Adam Levine. Melodia le-a adus celor de la Maroon 5 si un premiu Grammy, dar si alte premii importante. De altfel, 'This Love' a fost desemnata cea de-a treia cea mai ascultata piesa in 2004 si continua sa fie si astazi cea mai de succes melodie a trupei americane.
4 Wake Up Call (2007)
Cei de la Maroon 5 nu se dezmint nici de aceasta data. Daca piesele lor sunt o combinatie de versuri despre dragoste, sex si tot ce implica o relatie, nici 'Wake Up Call' nu face exceptie de la regula. Inclusa pe cel de-al doilea album al trupei, piesa s-a bucurat de un succes moderat, insa beneficiaza de un videoclip exploziv, ce include o alta femeie superba, Kim Smith. Clipul a fost cenzurat, iubita din clip a lui Adam Levine rostind cateva cuvinte interzise publicului larg.