Muzica

#dance #rock #pop #stat #albume #recomandari

Ce albume noi ascultam in toamna lui 2010

Vara a trecut, artistii s-au intors din vacanta, mai bronzati, mai odihniti si cu chef de munca.  Unii dintre ei sunt harnici si se pregatesc sa lanseze noi materiale discografice.  Iata cateva dintre cele mai interesante albume programate sa apara in aceasta toamna.

Rihanna a terminat deja de inregistrat noul album, pe care l-a botezat “Loud”. Discul este programat sa apara in luna noiembrie. Si ca asteptarea sa nu fie prea lunga, Rihanna a oferit o prima mostra despre cum va suna acest material. Este vorba despre “Only Girl (In the World)", primul single extras de pe “Loud”.

Timp de 8 ani a compus muzica de film, a lansat compilatii, a plecat in diferite turnee (atat solo, cat si alaturi de Genesis). Era cazul ca Phil Collins sa mai scoata si ceva nou.  Collins se intoarce in aceasta toamna cu un material discografic de studio, “Going Back”, o culegere de coveruri dupa piese soul si R&B din anii ’60. Discul a fost deja lansat pe 13 septembrie in SUA si in Marea Britanie.

Pe 21 septembrie apare noul album al chitaristului mexican Carlos Santana . “Guitar Heaven: The Greatest Guitar Classics Of All Time” se axeaza pe preluari dupa melodii ale unor clasici ai rock-ului: Deep Purple, AC/DC, The Doors, Led Zeppelin etc.

Eric ClaptonLa finele lui septembrie se lanseaza si cel de-al 19-lea album de studio semnat de Eric Clapton. “Clapton” va contine 14 track-uri, piese noi, dar si cover-uri. “Este o colectie eclectica de cantece care nu erau de fapt programate sa iasa - dar imi place foarte mult faptul ca vine ca o surpriza pentru fani, pentru ca in sine este si o surpriza pentru mine, la fel de mult”, a declarat Eric Clapton.

Elton John nu se lasa de muzica nici la batranete, asa ca lanseaza si el un disc, “The Union”, un material scos in colaborare cu interpretul de muzica country Leon Russell. “The Union” se va gasi pe piata din 19 octombrie 2010 si marcheaza un nou capitol in cariera lui Elton John: abandonarea muzicii pop in favoarea unor stiluri muzicale mai apropiate de varsta lui.

Stefan BanicaNici artistii romani nu stau cu mainile-n san. Dupa ce anul trecut a lansat cel de-al 2-lea album cu cantece de Craciun din cariera, Stefan Banica revine in luna octombrie cu “Super-love”. Este cel de-al 13-lea disc de autor semnat Stefan Banica. Materialul contine  piese cu mesaj politic si social ("E dreptul tau", "E bezna rau in capul tau"), melodii de dragoste  ("Strange-ma-n brate", " Gustul dragostei ", "Nu trece zi", "Dragostea doare" si "Ce frumoasa esti azi"), precum si o compozitie dedicata fiicei sale (" Cantec pentru Violeta ").

Costel Busuioc, romanul supranumit “Pavarotti din Carpati”, isi lanseaza pe 16 septembrie, albumul cu numarul 2 din cariera. Este vorba despre discul “Secundo”, o calatorie muzica printre cantonete italiene si melodii din repertoriul spaniol.

VunkAsteptat inca din 2009, noul disc Vunk ajunge in mainile fanilor abia in luna octombrie a acestui an. “La orice ora”, “Dau alarma”, Artificii pe tavan ” sunt doar cateva dintre melodiile care se vor regasi pe albumul “Ca pe vremuri”.

Iris promit rock clasic pe noul disc, 12 Porti. Discul se va gasi in magazine incepand cu luna octombrie. De ani buni, cei de la Iris si-au obisnuit fanii cu concerte de anvergura prilejuite de lansarea albumelor noi. La fel se va intampla si cu “12 Porti”, concertul fiind programat pentru 21 noiembrie, la Sala Palatului.

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Adevaratul loc al Botezului Domnului

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Ce trebuie sa faci de Sfantul Ilie, ca sa nu-l superi

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Sfaturi pentru vacante si calatorii in siguranta

Experti Vacante & Calatorii

Expertul Acasa.ro, Maria Chirculescu: Cuibul vulturilor sau “Cuibul lui Dumnezeu”? Stepantsminda, Caucaz

Experti Vacante & Calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.