Evenimente

#umor grotesc #celula de arta #expozitie #arta

Umor grotesc si supravietuire, in luna octombrie la Celula de arta

In luna octombrie, galeria neconventionala Celula de arta propune doua exercitii de introspectie, la fel de necesare dar fiecare propunandu-si scopuri si  rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingasia pana pe14 octombrie iar intre 15 – 30 octombrie in galerie se va putea vedea instalatia imersiva “Cenusa memorie” a Ancai Coller, ce incapsuleaza emotiile artistei in urma unui incendiu care i-a distrus atelierul.

Umorul si absurdul existentei intr-o singura lucrare

Pana pe14 octombrie, artistul plastic Beaver expune la Celula de arta lucrarea ”exe cute”. Aradean ca obarsie, Beaver a studiat grafica, dar interesele si preocuparile lui predilecte au in vizor pictura. in general, picteaza in ulei, dar este foarte versatil si cu alte materiale. Membru al gruparii Pastila Roz, artistul a participat cu o lucrare la editia de anul acesta a Art Safari, in cadrul expozitiei ”Supereroi/ Antieroi. Tendinte in arta romaneasca contemporana romaneasca”, in cadrul sectiunii +18, curatoriata de Raluca Ilaria Demetrescu.

Tematic si stilistic, este foarte divers: fie lucreaza cu meticulozitate si realist, fie puternic abstract. Spectrul sau ideatic porneste de la visceralitati baroce, trece prin porniri vulgare si ajunge intr-un absurd existential plin de umor.

Prin intermediul lucrarii ”exe cute”, Beaver expune o pictura cu un scenariu care trateaza, in spiritul ludic specific, opozitia gingasiei cu grotescul - surprins intr-un moment inedit. Artistul adauga „Acest show vizual nu este destinat vegetarienilor!”.

Despre acceptarea si imbratisarea realitatii, atunci cand sensul dispare

In Celula de arta mai poposeste intre 15 – 30 octombrie „Cenusa memorie” o instalatie imersiva, unde privitorul patrunde intr-o lume dramatica populata cu obiecte incinerate, contempland frumusetea inerenta a acestor transformari. Acest parcurs pune in discutie vulnerabilitatea materiei in fata timpului sau a fortelor exterioare, plasand memoria obiectului in afara controlului celui care l-a faurit.

Expozitia povesteste despre memoria lucrurilor care inmagazineaza amintiri, avand propria existenta, independenta, destin. Delacroix afirma ca orice restaurare este o interventie nociva comparativ cu efectul pe care l-ar putea avea timpul asupra obiectului. Lasam lucrurile sa fie si vor spune povestea lor. In cazul de fata, a existat un punct de rascruce care a directionat cercetarea artistica. Un incendiu spontan, din cauze incerte, a devastat atelierul de creatie al artistei Anca Coller in data de 15 august a acestui an, cand era plecata in vacanta.

„A fost un exercitiu de accelerare a timpului si reconsiderare a destinului operei unui artist sau al sensului pe care munca sa il are. A fost o lovitura: am pierdut lucrari stranse timp indelungat, in mare parte neexpuse (zece ani de munca in care, deliberat, am vrut sa stau retrasa), plus tot ce inseamna laborator de creatie (unelte, aparatura, carti, un loc familiar, acea oaza de spatiu-timp atat de necesara artistului-spatiul sacru de creatie). Expozitia de fata este o metafora a transcenderii intelegerii imediate, aparent dureroasa si dramatica, spre un nou nivel de intelegere superior, o curatare fortata, un restart brutal, un tip straniu de eliberare. Oricine se va regasi in acest spectacol al vulnerabilitatii dublat de noi sensuri expresive sau posibile noi functii.”, povesteste artista Anca Coller.

Parcursul in spatiul expozitiei va fi insotit de o proiectie video realizata in atelierul distrus - o interactiune ritualica ce prezinta procesul de acceptare si imbratisare a realitatii cu tot ce aduce ea, o incercare de distilare a trairilor si de extragere a unei stari de constienta unde frumusetea sau intelegerea depasesc normalitatea cotidiana.

Pe langa imagine, sunetul va ghida ritmul, vibratia spatiului. Anca Coller a mai accentuat si in trecut interactiunea initiatica pe care publicul trebuie sa o aiba cand experimenteaza arta, deschiderea catre stari transformatoare si revelatoare care lucreaza in fiecare individ in parte, ajutandu-l sa intuiasca raspunsuri la intrebari complexe, sa distruga blocaje, sa elibereze. Este importanta expunerea unor puncte sensibile in care ceilalti se pot regasi, fiecare in felul sau si pot fuziona cu experienta artistului, conectandu-se emotional. Intelegerea emotionala o depaseste pe cea condusa de intelect, sau cel putin lucreaza in paralel cu ea. Un al doilea video va prezenta un time lapse cu imagini din atelier si lucrari realizate acolo in ultimii 10 ani - un fel de rememorare a unei existente inaintea trecerii.

„Nu in ultimul rand ma intereseaza o pozitionare vis-a-vis de reactiile imediate ale oamenilor in legatura cu astfel de incidente. Practic m-am trezit brusc intr-un cosmar, nici nu imi pot trai doliul necesar depasirii acestei traume. Totul este sintetizat rece in sensul unui material de stiri. Partea emotionala este adesea ignorata avand intreaga atentie canalizata catre gasirea unor vinovati si a rezolvarii pagubelor materiale. ”Atelierul unui artist din Bucuresti a ars astazi in intregime. Focul a fost alimentat de existenta materialelor inflamabile.” Incidentul incendiului din atelierul meu este prezentat ca un ”caz” ce trebuie rezolvat, desi pentru mine cele mai importante lucruri legate de aceasta distrugere nu sunt rezolvabile, singura depasire plasandu-se in interiorul meu ca intelegere, acceptare, integrare. Singurul mod in care am putut traversa aceasta incercare dureroasa, a fost interogarea profunda a sensurilor si aducerea acestora catre un drum senin – Continuarea constienta.”, mai adauga Anca.

Expozitiile se pot vedea la orice ora in spatiul de pe Bd. Carol, nr. 53.

Celula de arta este reprezentata de un spatiu cu deschidere stradala, ce isi propune sa permita lucrarilor sa evadeze din spatiul clasic al galeriei pentru a interactiona cu un public nou, care nu obisnuieste sa participe la vernisaje si astfel, pentru ca nu mai exista o bariera fizica si temporala intre obiectul de arta si privitor, se creaza un dialog liber, direct si nonconformist.

Galeria vine in sprijinul creaţiei contemporane in ariile tematice ale artelor vizuale si incurajeaza dezvoltarea de noi forme de expresie artistica accesibila la orice ora pentru publicul stradal. Cu o prezenta de ~ 4 ani (2017 - 2021) pe scena artei din Bucuresti, Celula de arta a sustinut ~70 evenimente (expozitii, performance-uri, live-uri) si a influentat modul de perceptie in ceea ce priveste expunerea obiectelor sau actelor artistice in fata publicului.

Noutatile din Celula de arta se pot vedea pe Facebook si pe Instagram.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din evenimente

Cauta-ti perechea