Evenimente

#A journey into classical #lansare album #stradivarius #concert #muzica clasica

Concert Stradivarius in lansarea albumului “A journey into classical”

Pasionatii de muzica clasica sunt asteptati la lansarea albumului “A journey into classical”. Concertul Stradivarius sustinut de Razvan Stoica si Andreea Stoica are loc vineri, 25 septembrie, la ora 20:00, la Palatul Bragadiru.

Cei doi cantareti lanseaza “A journey into classical”, un album cu muzica clasica. Concertul cuprinde 80 minute de muzica de cea mai buna calitate, urmate de o sesiune de autografe si posibilitatea de a socializa cu protagonistii. Acustica speciala a salii Grand Colosseum din Palatul Bragadiru ofera publicului premizele unei experiente muzicale de exceptie.

De peste 18 ani, violonistul Razvan Stoica si pianista Andreea Stoica formeaza un duo muzical desavarsit. Cei doi frati au infiintat in Olanda, tara lor de adoptie, Kamerata Stradivarius, o orchestra de camera, impreuna cu care au inregistrat noul album “A journey into classical” pe care se regasesc opt lucrari celebre din repertoriul muzicii clasice, semnate de Paganini,  Fauré, Bazzini, Piazzolla, Lalo si Ravel.

“Avem orchestratii originale minunate si cred enorm de mult in acest proiect. Timp de multi ani, am visat sa combin un aranjament pentru vioara, pian si orchestra de corzi, intr-un repertoriu care sa surprinda. Emotiile, visele si muzica formeaza o sinergie perfecta, e un fapt dovedit. Am selectat cateva dintre preferatele mele piese de concert si le-am folosit ca sursa de inspiratie, pentru a crea o calatorie muzicala magica. Fiecare piesa de pe album are propria poveste. De ce o incursiune in clasic? Povestea care a adus acest proiect la viata isi are radacinile intr-o intamplare reala. La sfarsitul unui concert mare pe care l-am sustinut cu sora mea, (cealalta jumatate a Duo Stoica), a venit la noi o frumoasa doamna in varsta, aflata intr-un scaun cu rotile. Ne-a intrebat cand avem de gand sa sustinem un nou concert in aceeasi regiune. Din cauza handicapului ei, nu reusise sa ajunga la timp si ratase concertul. Avea lacrimi in ochi, in timp ce ne vorbea. Atat eu cat si sora mea, am simtit responsabilitatea rolulului nostru de artisti si am repetat concertul doar pentru frumoasa doamna. A fost atat de fericita, incat nu putea articula nici un cuvant. Dar cand a vorbit, a spus o fraza uimitoare, care ne-a facut sa ne simtim incredibil de coplesiti si totodata completi, ca artisti. Ea a spus: ‘Aceasta a fost calatoria vietii mele …’ si acesta a fost punctul de pornire al noului nostru proiect, A journey into classical”, delcara Razvan Stoica.

Razvan si Andreea Stoica au conceput acest disc cu gandul ca muzica clasica poate fi cu adevarat accesibila tuturor celor care iubesc frumosul, celor care aleg muzica clasica pur si simplu pentru relaxare in iuresul unei vieti cotidiene din ce in ce mai agitate.

Biletele pentru concert pot fi cumparate online de pe eventim.ro.

Sursa foto: zmescience.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din evenimente

Cauta-ti perechea