Orice film de-al lui M. Night Shyamalan se transforma automat intr-o controversa chiar inainte de a ajunge la cinema. The Last Airbender, unul dintre cele mai anticipate filme din acest an, nu a scapat de acest trend, si tind sa cred ca asta se datoreaza in mare parte megalomaniei de care sufera regizorul.
Sa faci un remake dupa unul dintre cele mai de succes seriale de desene animate cu un numar impresionant de fani, poate parea descuranjant pentru multi, insa nu si pentru Shyamalan. Asa cum ne-a obisnuit cu fiecare film al sau, cineastul semneaza si regia si scenariul lui The Last Airbender, considerandu-se mai mult decat capabil sa adapteze o indragita serie de animatie intr-un lungmetraj plin de efecte speciale, in mare parte nereusite.
the last airbender – moartea 3D-ului
Nu sunt fan anime si marturisesc ca nu am vazut niciun episod din Avatar: The Last Airbender, insa chiar si asa, filmul lui M. Night Shyamalan mi se pare un dezastru pe care 3D-ul il ingroapa si mai mult. La fel ca si in cazul lui Clash of the Titans, Shyamalan a filmat totul in 2D, apoi s-a hotarat sa-l converteasca in 3D, evident in ideea de a castiga mai multi bani de pe urma cinematografelor 3D unde biletul este simtitor mai scump decat la un 2D. Rezultatul acestei miscari de “geniu” este acelasi ca si la Clash: un esec. 3D-ul nu se este perceput decat la unele scene, dar in cea mai mare parte, nici nu-ti dai seama ca filmul este 3D, bai si strica unele efecte.
Asa cum spuneam mai sus, The Last Airbender este un remake dupa seria de anime lansata in SUA pe canalul Nickelodeon (un fel de Disney Chanel in SUA) si spune o poveste din viitor, cand lumea a fost devastata de oameni, iar singurii supravietuitori sunt cei care pot stapani prin puteri magice cele patru elemente: pamant, aer, apa si foc. Impartiti in patru taramuri (in functie de ce element al naturii pot controla), oamenii traiesc in pace atat timp cat un Avatar, singura fiinta capabila sa controleze toate cele patru elemente, vegheaza la pastrarea echilibrului.
De peste 100 de ani insa, Avatarul a disparut (din film nu prea intelegem de ce, cica maestri calugari l-au amenintat cu un statut special si pustiul a fugit in lume speriat), iar cele patru taramuri sunt in conflict, mai ales din cauza celor care stapanesc focul si vor sa cucereasca lumea.
Avatarul, un pusti tatuat pe nume Aang (Noah Ringer), apare intr-o zi din apele inghetate, fiind gasit de doi frati din taramul Apei, Katara (Nicola Peltz ) - singura din neamul ei care poate manipula forta apei - si Sokka (Jackson Rathbone), fratele ei. Pe urmele lui Aang se afla si printul Zuko (Dev Patel), care vrea sa aduca Avatarul in fata tatalui sau pentru a scapa de dispretul acestuia si pentru a-i dovedi ca este demn de numele pe care il poarta. 
Katara si Sokka iau asupra lor misiunea de a-l proteja pe Aang pentru ca acesta sa poata aduce pacea intre taramuri, incercand in tot acest timp sa dejoace planurile lui Zuko. Misiune dificila, mai ales ca micul Avatar nu a invatat inca sa stapaneasca cele patru elemente (poate manipula doar aerul) si trebuie sa se “conecteze” cam des la lumea spiritelor pentru a primi instructiuni despre ceea ce trebuie sa faca.
“Geniul” lui Shyamalan – un esec pe toate planurile
Sa le luam pe rand. The Last Airbender esueaza in primul rand la scenariu in asa fel incat cele 100 de minute ale filmului par un fel de colaj de imagini, spectatorul fiind obligat sa faca conexiuni cu ce i se da, si, credeti-ma, nu i se dau prea multe. In primul rand, Shyamalan porneste de la premisa gresita ca tot omul care merge la acest film a vazut si seria de desene animate, asa ca nu se oboseste sa dea prea multe explicatii (cum a disparut Avatarul, de exemplu), iar pe altele le arunca din mers (motivatia lui Zuko de a pune mana pe Aang, revolta celor care manipuleaza elementul pamant – daca nu esti atent s-ar putea sa pierzi momentul). Scenariul este pur si simplu o ciorna foarte haotica.
In plus, Aang nu poate manipula bine decat elementul sau, aerul, si trebuie sa se antreneze serios pentru a le putea stapani pe toate patru. Cu toate astea, Aang este prezentat doar atunci cand invata sa manipuleze apa, iar intr-o confruntare cu Zuko (care manuieste focul) reuseste sa scape de flacarile aruncate de adversar, manipuland focul, un element pe care inca nu-l poate stapani.
Nici personajele nu sunt tratate mai bine, majoritatea fiind doar niste schite, iar actorii joaca ca atare, adica de lemn. Cu exceptia lui Dev Patel (Slumdog Millionaire), toti ceilalti actori sunt niste umbre vorbitoare care nu trezesc nicio emotie si cu care nu poti empatiza. Sau poate o fi lipsa de talent a actorilor. Aici regizorul a starnit o alta controversa, fiind acuzat de rasism. De ce? S-a gandit ca ar da mai bine daca ar schimba personajele, asa ca in loc de asiatici si inuiti, avem actori albi, cat se poate de europeni.
Efectele speciale nu impresioneaza nici ele, mai ales ca anul trecut am vazut in 2012 pana unde se poate merge cu noile tehnologii. Flacarile cu care se “joaca” unele personaje (Zuko) nu au niciun efect asupra adversarului. Focul ar trebui sa arda sau cel putin sa parleasca un oponent. Nu, asa ceva nu se intampla aici. La fel si in cazul manipularii apei. Cand Katara invata sa controleze apa, directioneaza o minge mare de apa care se sparge drept in capul lui Sokka, insa acesta scapa uscat.
Totusi efectele speciale functioneaza bine in ultimele, aproximativ, 10 minute, cand sa da batalia (o alergartura ca in filmele cu Stan si Bran) finala dintre cei care manipuleaza apa si cei care se joaca cu focul.
Ca sa nu mai prelungesc experienta agonizanta de la cinema, inchei prin a reintari ideea ca The Last Airbender este un film slab, incoerent, plicticos si inapoiat in ceea ce priveste dialogurile si efectele speciale, mai ales 3D-ul. Daca aveti chef de o poveste fantastica, poate ar fi bine sa luati in considerare The Sorcerer’s Apprentice (cronica AICI). Daca sunteti fani ai desenului animat, stati departe de The Last Airbender, caci in ciuda celor aproape 300 de milioane de dolari (buget plus marketing, potrivit Wikipedia ) investiti in el, este un esec din orice unghi l-ai privi.
