Filme

#cronica de film #resident evil afterlife milla jovovich #paul william scott anderson

Cronica de film - Resident Evil: Afterlife

E o capcana! Atunci sa intram, zic. S-ar arunca oare cineva cu capul inainte, stiind bine ca intra intr-o capcana din care s-ar putea sa nu mai iasa, daca nu cumva este un supererou mascat care-si tine chilotii la vedere dupa ce a suferit cateva mutatii genetice? Probabil ca nu. Dar nimic nu-i opreste pe Claire, Chris si Alice sa actioneze tocmai dupa acest principiu.

Nu m-am dus la Resident Evil: Afterlife, mai nou 3D, cu gandul ca voi vedea vreun film de arta cu prestatii actoricesti de Oscar si scenariu de complexitatea lui Inception, dar nici nu ma asteptam la niste replici atat de seci si cliseistice, incat sa am impresia unui deja-vu constant. Un exemplu ar fi: “I want to ingest you. I’m not on the menu” (Vreau sa te mananc. Nu sunt in meniu)?? Come on,  si un copil de cresa poate scoate ceva mai putin jalnic. Recunosc ca replica asta inca ma bantuie si trebuia sa mi-o scot cumva din cap.

Evenimentele din Resident Evil 4 (sigur vor mai fi si altele, caci trebuie sa bata cineva seria Saw) au loc imediat dupa cele din capitolul Extinction. O gasim pe Alice, aceeasi Milla Jovovich, parca ceva mai obosita, undeva in niste subsoluri ale corporatiei Umbrella prin Japonia. Clonele lui Alice se bat cu CEO-ul Umbrellei, dar smecherul in costum si ochelari de Matrix (daa, inca e la moda dupa 11 ani) le detoneaza o bomba in timp ce el o sterge cu o nava. Dar oops, in aer Alice ii pune pistolul la tampla tocmai cand omul contempla, ca orice narcisist, la propria-i perfectiune.

Suparat, “the bad guy” o potoleste pe Alice injectandu-i un ser care ii inhiba virusul T si anihilandu-i toate super puterile, chiar inainte de a intra cu nava intr-un deal. Banuiesc ca nu avea pilot automat. Dintre resturile fumegande apare victorioasa si putin cam sifonata Alice, pe care o pierdem din vedere pentru urmatoarele sase luni . O vedem apoi dand tarcoale coastelor din Alaska intr-un avionas de agrement, in cautarea unei misterioase si efemere asezari (a supravietuitorilor virusului zombificant): Arcadia.

In Alaska ii sare in spate (literalmente) Claire, aratand ca dupa apocalipsa, cu memoria stearsa si un pe piept. Nope, nu era Spider-Man. Fetele ca fetele, se imprietenesc repede si pleaca cu avionasul sa cerceteze sursa semnalului transmis de sau din Arcadia. Inevitabil curentii de aer le poarta spre eternul Los Angeles, distrus pentru a nu stiu cata oara de bombe atomice, zombie si multiple apocalipse. Iar vedem Hollywood-ul faramite si zgarie-morii torpilati (décor identic cu cel din 2012), dar de data asta totul e 3D. Deci nitel mai fun.

Pe acoperisul unei inchisori inconjurata de zombie, Alice vede cativa supravietuitori si aterizeaza cu avionul cum nu reusesc nici F16-urile pe un portavion american. La o vorba cu sechestratii de pe acoperis, Alice descopera ca este de fapt un cargobot aflat in larg. Urmeaza echiparea si identificarea posibilelor rute de evadare din inchisoare (nu-i incomodau decat zombie), avand ca tinta finala Arcadia.

Trupa de pe acoperis este cat se poate de stereotipa ca si restul scenariului, inca o dovada ca regizorul Paul W. S. Anderson este foarte lipsit de imaginatie sau, pur si simplu, de orice talent dramaturgic. II admir totusi perseverenta.
Avem o bucata de super vedeta de baschet, un soldat, o tanti frumusica (venita la Hollywood sa se faca actrita, dar nu a nimerit decat joburi de chelnerita), un fost producator de film ciudat, venit la pachet cu servitorul Asiatic, si un detinut suspect (yap, Wentworth Miller ajunge iar dupa gratii). Ca personajele scot numai tembelisme de cate ori le sare cate o replica e de la sine inteles, asa ca nu mai insist.

. Sper doar ca Anderson nu se va incapatana sa scrie, din nou, scenariul.

Ali Larter imparte cu convingere cativa pumni si se ia la tranta cu Axeman, dar as fi vrut sa nu fie nevoita sa deschida gura. Restul dotarilor actoricesti de pe afisul filmului nici nu merita comentate.

Cat se poate de sincer, R din pasiune pentru franciza, din admiratie pentru vreun actor din distributie (?!?), din nostalgie pentru vremea cand te jucai non-stop jocul video sau daca esti in cautare de ceva actiune si multe slow-motion-uri si freeze-frames (remember Matrix?) pe care intra puternic si aproape obsesiv o coloana sonora asigurata de (“Outsider”).

3D-ul este totusi destul de spectaculos in Afterlife , dar poate pentru unii nu va fi un motiv suficient de convingator. Dincolo de efectele speciale , niste trucuri ieftine, Resident Evil: Afterlife este un film plictisitor, iar la un moment dat slow-motion-urile din diferite unghiuri devin chiar obositoare.
 



 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea