Filme

#doi barbati si jumatate #seriale #anatomia lui grey #how i met your mother #greys anatomy #two and a half man

Cele mai asteptate seriale ale toamnei 2013

Recolta de seriale se anunta bogata in aceasta toamna! O seama de seriale revin cu noi sezoane pe micile ecrane, in timp ce altele, nou-noute, vin sa testeze apele si sa cucereasca publicul din lumea intreaga. Iata care sunt cele mai asteptate seriale ale acestei toamne!


How I Met Your Mother

Sitcomul "How I Met Your Mother", cu o baza solida de fani la nivel global, se pregateste de lansarea sezonului cu numarul 9, care va fi si ultimul, in data de 23 septembrie.

Serialul de comedie cu Josh Radnor in rolul principal a castigat pana in prezent nu mai putin de 7 premii Emmy, din 24 de nominalizari, si a obtinut statutul de serial-cult, gratie formatului sau inedit si al umorului neconventional.


Grey's Anatomy

Un alt serial de succes, "Anatomia lui Grey", se pregateste de cel de-al 10-lea sezon, care va avea premiera in SUA in data de 26 septembrie. Dupa cate se pare, acesta va fi ultimul sezon al unuia dintre cele mai indragite personaje, Christina Yang, interpretat de actrita Sandra Oh.

Sandra Oh a facut parte din distributia "Grey's Anatomy" inca de la debutul serialului, in 2005, fapt care ii face plecarea cu atat mai dificila. Pentru moment, realizatorii indragitului serial nu au decis felul in care personajul Christina Yang va parasi "Anatomia lui Grey".


Two and a Half Men

Schimbari de proportii se anunta si in serialul de comedie "Doi barbati si jumatate"! Dupa inlocuirea lui Charlie Sheen cu Ashton Kutcher, un nou personaj isi ia ramas-bun de la sitcomul american, odata cu debutul noului sezon, in data de 26 septembrie.

Este vorba despre tanarul Jake, interpretat de Angus T. Jones, in locul caruia va aparea presupusa fiica a lui Charlie, personaj jucat de actrita Amber Tamblyn.



In ceea ce priveste serialele care vor debuta cu primele sezoane in aceasta toamna, printre cele mai titrate se numara "Marvel's Agents of S.H.I.E.L.D", un serial inspirat de aventurile eroilor blockbusterului "The Avengers" (premiera: 24 septembrie), comedia "The Crazy Ones", cu Robin Williams si Sarah Michelle Gellar din "Buffy Spaima Vampirilor", in roluri de tata si fiica (premiera: 26 septembrie) si "Dracula" (premiera: 25 octombrie), cu Jonathan Rhys Meyers in rolul legendarului vampir care, de aceasta data, vrea sa se razbune pe cei care l-au tradat cu secole in urma, sfarsind insa prin a se indragosti de o femeie care ar putea fi chiar reincarnarea sotiei sale decedate.

Sursa foto: theshondalandsource.com

Autor: Alexandra Florea

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea