O poveste reala care ar fi putut interesa un anumit public dintr-o oarecare perspectiva si care ar fi putut fi transmisa intr-un mod foarte ok, a iesit, din pacate, ceva nu foarte reusit.
Filmul se bazeaza pe o poveste reala, cea a traficantului de droguri Jesse James Hollywood si a rapirii lui Nicholas Samuel Markowitz, fratele unui anume Benjamin Markowitz care ii datora lui Jesse James 1200 de dolari pentru droguri.
Filmul prezinta povestea exact asa cum s-a intamplat. Il avem pe Johnny Truelove (Emile Hirsch), traficant de droguri, in varsta de 20 de ani aflat in conflict cu Jake Mazursky ( Ben Foster ) care ii datoreaza 1200 de dolari pt droguri. Deoarece acesta nu plateste, Johnny se decide sa rezolve situatia rapindu-l pe fratele lui Jack, Zack (Anton Yelchin). De aici mai departe povestea filmului merge exact ca in realitate.
Pe langa faptul ca nu consider ca subiectul sau stilul de viata al adolescentilor de bani gata permanent drogati si deveniti traficanti de droguri ar mai merita inca cateva role de pelicula in secolul asta, am mai trait si iritarea de a vedea "pusi pe treaba" o mana de oameni (actori, regizor, operatori imagine) incercand sa faca "film" cu cel mai pe fata amatorism.
Avem, desigur, doua planuri: cel care ne prezinta actiunea si cel al interviurilor luate oamenilor implicati in poveste...in plus, pe ecran ne apare din cateva in cateva minute o insiruire de "martor nr 1", "martor nr.2" (nu mai tin minte pana la ce martor s-a ajuns...la un moment dat citeam "martor nr.37") ca sa fie clar, daca nu te-ai prins, ca este vorba totusi de o poveste reala.
Modul in care au fost regizate aceste cadre si apoi editate devine, pe masura ce filmul se apropie de final, de-a dreptul iritant. Nimic nu pare sa aiba sens din inserturile de interviu, iar actiunea este atat de abrupt intrerupta de ele incat ai impresia ca fac parte din alt montaj/alt film.
Povestea filmului, daca ar fi avut un scenariu, nu zic original, dar macar adaptat, un regizor in stare sa puncteze esentialul si sa-l diferentieze de rest si daca cineva ar fi bagat de seama ca la montaj mai este mult de lucru, ar fi putut iesi ceva ok care sa ii faca pe cei interesati de subiect sa-l urmareasca cu placere si sa aduca ceva memoriei victimei. Nu a fost sa fie. Cine stie, poate data viitoare. Iar despre “finalul - surpriza" cu o Sharon Stone isterica si costumata in “grasa”nu va mai zic...va las sa "va surprindeti" singuri.
Singurul lucru bun din acest film (si nu-mi vine sa cred ca e asa) este Justin Timberlake. Spre deosebire de toti ceilalti actori, incluzand aici si aparitiile scurte ale lui Sharon Stone sau Bruce Willis, cantaretul devenit actor si de data aceasta, reuseste intr-un mod foarte carismatic sa faca un rol de care imi voi aminti cu placere. N-am observat nesiguranta si nici amatorism, Justin reuseste sa intre cu adevarat in pielea personajului facand ca macar pentru asta sa merite vazut filmul.
Iata sfatul: Justin Timberlake, intr-o pleiada de actori care n-au reusit nimic (chiar si un actor promitator ca Ben Foster a dat chix la greu cu exagerarile de "rol"), a reusit sa ma faca sa zic " a meritat sa-i urmaresc evolutia pana la capat" si merita sa mergeti la film si sa rezistati timp de doua ore doar pentru a vedea ca daca unul poate, ar fi putut si ceilalti. E de-a dreptul placut si foarte carismatic pe ecran. Si e tot ce are filmul asta.
NOTA:3/10
