Filme

#_patru-minute-2006

4 minute de glorie si … libertate - Zilele filmului german 2007

Filmul detinutilor din inchisoarea in care se afla si Jenny. Pianul este singura legatura pe care o mai are cu trecutul, si cu faptul ca era considerata o inovatoare a muzicii clasice, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Destinul a facut ca cele doua, tanara si batrana, sa se intalneasca pe aceasta traiectorie, de cele mai multe ori neliniara, care este viata. Cu toate ca este recunoscuta ca o criminala de temut, Jenny ascunde un mare talent: muzica. In copilarie a participat la numeroase concursuri de pian, pe care le-a si castigat.

A cunoscut succesul in asemnea masura incat s-a saturat de el. Si-a dorit o viata tumultoasa, sa simta ca traieste, ca prin vene ii curge sange, nu doar note muzicale. Si a simtit din plin acest lucru. A facut cunostinta cu drogurile, abuzurile sexuale ale tatalui ei, care sincer o iubea, a trecut prin drama pierderii unui copil pe care si-l dorea. Ultima “ reduta ” cucerita a fost puscaria.

Aici s-a izbit insa de o realitate si mai dura: nu reusit sa gaseasca nici un suflet care sa o atinga, sa o faca sa se simta mai bine, a avut parte de conflicte inca de la primul minut in celula. Singurul lucru care a avut un impact asupra sa a fost muzica. Muzica a rascolit in ea insa atat trairi pozitive cat si negative. Ura ei asupra sistemului si mediul din care facea parte au scarbit-o si au inversunat-o si mai tare.

Traude Krueger este profesoara de pian si se lupta zilnic cu asprimea regimului de detentie. Dar a avut taria sa isi impuna punctul de vedere si sa le faca pe detinute si, mai ales, pe directorul penitenciarului, sa nu renunte la singurul lucru care mai ramanea unam si cald in curgerea zilnica de “sange”. Si mai ramanea si singurul lucru care o mai facea sa traiasca, sa treaca peste chinurile din trecut. Infirmiera in cel de-al dolea razboi mondial, Traude Krueger si-a dedicat viata muzicii, si “lucrurilor frumoase”, nealterate de gelozii si invidii. Singura iubire pe care a cunoscut-o in toata viata ei, tot o femeie, a fost executata in mod odios de catre regimul nazist, pentru conceptiile sale “comuniste”.

Iubirea pierduta, dar care o bantuie continuu, la orice adiere a vantului, la fiecare picatura de ploie ce se izbeste de geam, o mai tin in viata pe Traude. Si, crede ea, Jenny poate deveni o reincarnare a acelei iubiri pierdute, a muzicii, si a unui moment de glorie. Ea duce o lupta continua cu incapatanarea si incrancenarea lui Jenny care nu poate fi redusa la tacere. Isi doreste cu toata fiinta ei sa o “umanizeze” din nou pe Jenny, sa o redea societatii, sa o faca o persoana mai buna.

Si, in mare parte, reuseste. De fapt, muzica lui Robert Schumann reuseste sa o sensibileze pe Jenny, care isi doreste sa cunoasta din nou gloria si succesul. Sa simta admiratia si aplauzele publicului.

Cele patru minute, cate a reusit sa obtina Traude de la directorul penitenciarului sunt de ajuns pentru ca Jenny sa simta cu adevarat ce e viata, ca traieste, ca inca mai are o inima care bate cu putere la toate lucrurile frumoase. Publicul a fost electrizat de interpretarea lui Jenny si reactia sa a fost pe masura.

Plecaciunea pe care i-a oferit-o Jenny mentorului ei, Traude, a fost o incununare a efortului depus de aceea la “crearea” unei noi Jenny.

Filmul a fost prezentat in Romania in cadrul Zilelor Filmului German din Bucuresti (5-9 noiembrie).



Daca vrei sa afli inaintea tuturor ce se intampla in lumea filmului si la ce sa te astepti de la noile aparitii, aboneaza-te la Newsletterul de Cronici Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea