Carti

#vieti paralele #scriitoare britanica #Dani Atkins #lectura #carte

Seria de carti a autoarei Dani Atkins, tradusa in romana. Primul volum din serie “Vieti paralele” a ajuns in librarii

Cartea autoarei britanice – un volum numai bun de luat in vacanta – este un romance despre fragilitatea vietii, despre relatiile de cuplu, familie si prieteni, dar si despre incercarile unor oameni obisnuiti de a-si construi un viitor nebantuit de spectrele trecutului. Seria de autor Dani Atkins face parte din Colectia POSH Romance a Editurii Publisol si cuprinde, pe langa romanul Vieti paralele, si volumele: Asta-i povestea noastra si Dragoste de mama.

 

Scris cu deosebit talent, romanul lui Dani Atkins spune povestea unei adolescente pe nume Rachel careia i se schimba destinul in urma unui accident. Desi ea a supravietuit, prietenul ei n-a scapat. Odata cu aceasta tragedie, viata lui Rachel se muta pe alte coordonate – unele mai sumbre si cauzatoare de suferinta.  

Noaptea accidentului a schimbat totul. Dupa cinci ani de la tragedie, viata lui Rachel continua sa se destrame. Locuieste singura intr-un apartament micut, are o slujba care nu-i aduce nicio multumire si, in plus, este coplesita de sentimentul de vinovatie din cauza mortii celui mai bun prieten. Ar face orice sa dea timpul inapoi, dar in viata reala o asemenea dorinta nu se poate implini... Nu-i asa?

Noaptea accidentului i-a oferit o portita de scapare. Acum, dupa cinci ani, viata lui Rachel este perfecta. Are un logodnic minunat, o familie si prieteni iubitori in jurul ei si cariera pe care si-a dorit-o dintotdeauna. Dar de ce nu poate sa scape de amintirea unei vieti cu totul diferite?

Captivant, romantic si sfasietor, romanul Vieti paralele, a carui actiune este plasata in perioada sarbatorilor de iarna, ne dezvaluie o poveste de dragoste magica, ce ne pune pe ganduri: pot doua intamplari diferite sa duca la acelasi final fericit?

„Un roman sfasietor, scris cu un talent iesit din comun!” – Daily Mail

„Atkins este o scriitoare extraordinara care a creat personaje minunate.” – Daily Mail

Despre Dani Atkins

Dani Atkins s-a nascut la Londra, in 1958. S-a mutat in zona rurala din Hertfordshire in 1985, unde locuieste si in prezent, alaturi de familia sa. Desi a scris mult din pasiune, Vieti paralele este primul ei roman publicat (in 2013). A fost tradus in saptesprezece limbi si, de la prima publicare in Marea Britanie, a fost vandut in peste jumatate de milion de exemplare. De atunci, a mai scris The Story of Us, A Million Dreams, This Love, Perfect Strangers si Our Song. In 2018, autoarea a primit premiul „Epic Romantic Novel of the Year” (in Marea Britanie) pentru romanul This Love.

Romanele scriitoarei britanice Dani Atkins aparute la Editura Publisol pot fi cumparate, incepand din 24 iunie, din librarii si magazinele de carte de oriunde din tara, prin comanda electronica, sau de pe site-ul publisol.ro. Pret – 34.90 lei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din carti

Top

Cauta-ti perechea