Vacante

#spania #madrid

Weekend in Madrid

Cultura, viata de noapte, shopping: acestea sunt trei dintre atuurile majore ale capitalei Spaniei. Aflat in Peninsula Iberica, Madridul numara o populatie de peste 3 milioane de locuitori, oameni plini de energie si vivacitate,  care stiu sa traiasca viata din plin, petrecand pana tarziu la primele ore ale diminetii.

Pe langa viata culturala si industria divertismentului, Madridul este si un centru de afaceri , jucand un rol important in sectorul bancar si in sectoarele industriale (textile, alimentatie, metalurgie). Primele urme istorice despre inceputurile orasului ajung departe in timp, spre sfarsitul secolului al VIII-lea, cand a fost construita o fortareata pe malul stang al raului Manzanares. Abia prin secolul al XVIII-lea au fost create principalele artere ale orasului (Paseo del Prado si Paseo las Acacias).

Ce poti vizita in Madrid

Intr-o minivacanta de 2-4 zile, vei avea suficient timp pentru a vedea principalele atractii ale orasului. Daca vrei sa simti savoarea orasului vechi, mergi in cartierul La Latina, unde gasesti Biserica Sfantului Francisc cel Mare (Basilica de San Francisco El Grande), o capela a lui Hristos (Capilla del Cristo de la Venerable Orden Tercera) si unul dintre cele mai pitoresti parcuri ale Madridului, Las Vistillas, cu panorama asupra partii de vest a orasului.

Daca ai doar un weekend la dispozitie, alege unul dintre traseele turistice pentru a vedea cat mai multe locuri. Gasesti harti inca din aeroport, dar si in oras exista pe strazi harti cu astfel de trasee, in care sunt specificate distantele si legaturile de transport. O varianta este sa incepi pe Almudena, Puerta del Sol, Piata de los Cibelles si Puerta Alcala. Alte trasee gasesti aici.

In Plaza Mayor gasesti cladiri in stil baroc si neoclasic din secolele XVII-XVIII. Piata este adesea un punct de pornire pentru traseele turistice. Tot aici gasesti magazine unde se vand stofe, bijuterii si suveniruri. Ca orice piata importanta, gazduieste restaurante, taverne si cafenele. De sarbatori, in Plaza Mayor se deschide targul de Craciun .

Plaza MayorDaca ajungi in Madrid, trebuie sa vizitezi Museo del Prado, considerat una dintre cele mai importante galerii de arta din intreaga lume. Printre piesele expuse aici exista capodopere de Titian , Velazquez, Rembrandt, Durer, Botticelli, Rubens sau Raphael. Pentru a intra gratuit la colectiile permanente, viziteaza muzeul seara, de marti pana duminica intre orele 18:00-20:00 sau duminica, intre orele 17:00-20:00. Mai multe detalii gasesti pe site-ul oficial.

Pe Calle Bailen gasesti Palatul Real, cu o arhitectura si o colectie de arta impresionanta. Pe langa incaperile principale, deschise publicului, poti vizita si cele doua gradini ale palatului. In Plaza de Oriente se gaseste o manastire de secol XVII, ale carei cladiri vechi gazduiesc o colectie de relicve si piese de secol XVI, XVII si XVIII. In gradinile botanice (Jardin Botanico) se afla in Plaja Murillo si detin in jur de 30.000 de specii de plante.

In cazul in care vizitezi Madridul cu cei mici, vei avea o multime de variante pentru a-ti distra copiii, in parcurile tematice. Faunia Wildlife Park este un parc biologic unic in Europa. Intins pe o suprafata de peste 140 mii de metri patrati, complexul detine zone in care au fost reconstituite mai multe ecosisteme: mediteranean, arctic, jungla tropicala, antarctic etc. Fauna numara peste 200 de specii de animale. 

Viata de noapte

Madridul nu doarme niciodata deoarece locuitorilor le place sa-si petreaca noaptea in cluburile si discotecile metropolei. Daca iti doresti o minivacanta cu multa distractie, ai ajuns in locul potrivit. Localnicilor li se mai spune si “gatos” (pisici), din cauza placerii lor de a umbla mult, pana la primele ore ale diminetii. Printre locurile cele mai cautate, intesate de localuri, sunt Calle Huertas si Alonso Martinez. Exista chiar si tururi nocturne, special concepute pentru a le arata turistilor viata de noapte din Madrid.

Gastronomie

panorama MadridBucataria madrilena este un amestec de esente de pe intreaga peninsula, astfel incat cu greu se pot distinge preparatele cu specific local. Aperitivele din Madrid poarta numele de "tapa" si fac parte dintr-o veche traditie gastronomica. In oras exista numeroase localuri specializate pe acest tip de preparat, care este servit insotit de un pahar cu vin sau bere.

Unul dintre preparatele locale este supa de usturoi (sopa de ajo). Incearca omleta din cartofi (potato omelette) sau cocido madrileno, un preparat pe baza de carne cu legume. Daca esti un carnivor convins, in Madrid vei gasi numeroase feluri de mancare in care se foloseste carnea de vita, miel, pui sau peste. In special pentru iubitorii de peste Madridul este o destinatie ideala. Pe langa mancare, trebuie sa incerci vinurile aromate din regiune, celebrele Vinos de Madrid.

Pentru a manca mai mult pe bani putini, cauta in localuri "menu del dia", oferit cam peste tot. Meniul consta din trei feluri de mancare, paine si o bautura (de regula, vin), care costa in total maxim 10 euro. 

Este bine sa stii

• Clima. Madridul este situat in centrul Peninsulei Iberice. Din cauza altitudinii, verile aici sunt calde si secetoase, iar iernile friguroase. Cea mai calduroasa luna este iulie, cand temperaturile pot ajunge si la 40°C. In ianuarie si februarie media de temperatura scade cel mai mult.

• Oferte de vacanta. Preturile la hotelurile din Madrid sunt accesibile, cele mai ieftine variante ajungand la 20-30 euro pe noapte. Pentru un hotel de 4 stele, platesti in iulie-august  53 euro pe noapte (cazare cu mic dejun), conform agentiei Z Tour. In cazul in care optezi pentru un weekend, platesti de la 130 euro, pentru un sejur de 3 zile, conform agentiei CMB Travel. Un pachet care include si biletul de avion ajunge la 386 euro de persoana, conform agentiei Terra Sejur. Oferta asigura 4 nopti de cazare intr-un hotel de 4 stele din Madrid si biletul de avion.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea