Vacante

#albena #varna #bulgaria #vacanta cu familia

Vacante cu familia in Albena

Daca te gandesti sa pleci cu familia in vacanta si cauti statiunea potrivita, noi iti recomandam Albena . Statiunea s-a specializat in asa numitele “family hotels” si dispune de servicii calitative speciale pentru copii, dar si pentru cei mari.

Situata la 12 km de Balcic si 30 km de Varna, Albena este cunoscuta ca una dintre destinatiile de top ale litoralului bulgaresc.

Facilitati in Albena

Plajele sunt curate si daca nu-ti plac statiunile foarte galagioase, aici vei fi multumit, fiind destul de liniste. Pentru doua sezlonguri si o umbrela platesti cam 18 - 25 leva pe zi, in cazul in care acestea nu sunt oferite gratuit de catre hotel.

Unele hoteluri au inclus in pretul camerei autobuzul care transporta turistii pana la plaja. Daca insa vrei sa te plimbi prin statiune cu trenuletul, te costa in jur de 2 leva.

In Albena iti poti cumpara alimente din magazin, daca nu alegi un sejur in care sa ai inclusa si masa. Un kilogram de fructe de sezon costa in jur de 3.5 euro. La restaurantele si terasele din statiune, un pranz ajunge la 20 leva.

Albena piscinaDe ce sa alegi Albena pentru o vacanta in familie

Statiunea este linistita, curata si destul de civilizata. Familiile care merg cu copiii se pot bucura de vegetatia bogata si linistea din jur, putand sa faca plimbari si sa se relaxeze. Impresionant este faptul ca te bucuri de munte si de mare in acelasi timp, statiunea aflandu-se in Rezervatia Nationala Baltata, cu paduri verzi si peisaje surprinzatoare.

Hotelurile si plaja sunt ingrijite, iar regulile privind muzica pe litoral se pare ca functioneaza. In Albena nu vei fi trezit noaptea de o discoteca din apropiere, iar copiii tai vor dormi linistiti.

Hotelurile ofera servicii speciale pentru copii: animatori, baby-sitting, kids-club si altele. De exemplu, la un hotel de 3 stele se ofera gratuit programe de animatie sportiva pentru copii, tineri si adulti, 6 zile pe saptamana. Programul include activitati sportive si distractive pentru tine si familia ta. Cei mici isi pot petrece timpul la discoteca pentru copii intre 4 si 12 ani sau in locurile de joaca. O alta atractie pentru ei este sala de desene animate, oferita de unele dintre hotelurile statiunii.

Un alt avantaj il reprezinta preturile, in special cele pentru pachetele all inclusive si ultra all inclusive . Avand 3 mese asigurate pe zi si gustari nelimitate intre acestea, scapi de cheltuielile suplimentare pe produse consumate mai ales in vacanta, inghetata, porcorn, fructe, sucuri si altele. Copiii cu varsta pana in 2 ani beneficiaza de sejur gratuit.

Si daca familia ta nu este intreaga fara animalul de companie, trebuie sa stii ca poti sa-l iei si pe acesta in vacanta, chiar si in hoteluri de 4 stele.

Cat te costa o vacanta in Albena cu familia

La un hotel de 3 stele din Albena, pretul pe noapte este de 54 euro de persoana, in camera dubla, in regim ultra all inclusive. Mesele sunt servite in stil bufet suedez si includ mic dejun, mic dejun tarziu, dejun, cina, cina tarzie, snack bar, buget cu exponate intregi (porc, curcan, etc), bufet cu branzeturi si mezeluri autohtone, fructe si deserturi.

In plus, turistii beneficiaza in sistemul ultra all inclusive beneficiaza de unele servicii gratuite: fructe si apa minerala in camera, cafea, ceai si apa minerala 24h, autocar privat pentru deplasarea pana la plaja privata a hotelului. Clientii hotelului primesc doua sezlonguri si o umbrela pe camera, care sa fie folosite la plaja si la piscina hotelului. Turistii veniti cu masina personala o pot lasa in parcarea gratuita a hotelului. 

Albena este specializata pe hotelurile all inclusive si pe cele pentru familii, de multe ori aceste doua elemente combinandu-se. Adultii au posibilitatea sa practice diverse sporturi, sa se ingrijeasca in spa-urile statiunii si sa se distreze alaturi de prieteni in cluburi si discoteci. Pentru copii, serviciile sunt gandite cu atentie, astfel incat nu va trebui sa-ti faci griji pentru programul acestora.

Si multumita amplasarii sale, daca totusi te plictisesti in Albena poti oricand sa tragi o fuga in Varna, in Balcic sau la Nisipurile de Aur , ca sa mai vezi cate ceva din atractiile turistice bulgaresti. Nu vei regreta experienta.

Participa la concursul de turism si castiga premiile noastre, utile pentru vacanta. Trebuie doar sa fii abonat acasa.ro si sa raspunzi la o intrebare.


Aboneaza-te la Newsletter-ul de Turism Acasa.ro ca sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de vacanta

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea