Vacante

#vacanta europeni #chetuieli vacanta #romani vacanta

STUDIU Cati bani cheltuiesc romanii in vacanta

Germanii (71%), bulgarii (65%) si francezii (60%) se afla in topul europenilor care vor cheltui cei mai multi bani vara aceasta, raportat la venitul lunar al familiei. Nici romanii nu si-au propus sa faca economii prea mari in aceasta vara, ei urmand sa cheltuiasca, in medie, 57% din venitul lunar al familiei, arata barometrul de vara realizat de Ferratum Grup, un initiator al tehnologiei financiare si al imprumuturilor mobile, care a intervievat peste 15.000 de familii din 19 tari europene si din Canada.

Cel mai mare procent din banii cheltuiti vara de europeni merge catre calatoriile in tara de origine (peste 18%), in vreme ce calatoriile in strainatate consuma doar 6% din bugetul alocat. Mai mult de 10% din cheltuielile de vacanta sunt realizate de europeni pe fiecare dintre urmatoarele destinatii: pe cumparaturi de imbracaminte, pe activitati de socializare – baruri, restaurante, plaja, pe nunti si pe botezuri, pe gradinarit si bricolaj si pe activitatile de recreere in familie. Procente mai reduse sunt alocate activitatilor de recreere cu copiii (8%), festivalurilor estivale (7%), investitiilor in echipament sportiv (4%) si participarii la evenimente sportive (3%).

Ce servicii folosesc europenii in vacanta

Serviciile de tip AirBnB (n.r. - platforma online prin care se pot inchiria, oriunde in lume, camere, apartamente sau case intregi direct de la proprietar) sunt mai populare in randul tarilor ai caror locuitori au venituri mai mici (in special cele din centrul si estul Europei – Cehia, Bulgaria, Slovacia, Romania, Estonia si Polonia), dar utilizarea lor este inca foarte redusa, nedepasind 5% in niciuna dintre tarile cuprinse in sondaj si situandu-se la sub 1% in nu mai putin de 13 dintre cele 19 tari in care s-a efectuat Barometrul Ferratum.

Suedezii sunt europenii care folosesc cel mai des serviciile de mobile banking in vacanta de vara (peste 90%), urmati de polonezi si norvegieni (peste 80%). La polul opus se situeaza spaniolii (sub 29%), bulgarii, danezii estonienii si nemtii (intre 35% si 40%).

Cum se pozitioneaza Romania?

In ceea ce priveste romanii, din Barometrul de vara Ferratum reiese ca pe primul loc in topul cheltuielilor de vara, sunt calatoriile in tara de origine, in proportie de 16,1%. La mica distanta, sunt cumparaturile de imbracaminte sau accesorii de vara - 15,9%, urmate de evenimentele sociale (13,5%) si de activitatile de socializare si cele de recreere in familie (aproximativ 9% fiecare).

In randul tarilor unde s-a desfasurat Barometrul de vara Ferratum, Romania aloca vacantei de vara peste jumatate din veniturile lunare ale familiei (57%, echivalentul a 415 euro), procent superior mediei europene care este de doar 50%.

In schimb, romanii nu sunt fanii utilizarii serviciilor de mobile banking in vacanta, rezultatul cercetarii (42.63%), situandu-ne destul de mult sub medie, in a doua parte a clasamentului.

Cand vine vorba de AirBnB in timpul calatoriilor, Romania ocupa locul 4 in clasament cu 2,58%, romanii nefiind dispusi sa cheltuie mai mult de 100 EUR pentru o noapte la hotel, pe timpul vacantei de vara.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea