Vacante

#oras medieval #romania #sibiu

Sibiul, o plimbare prin trecut

Daca doriti sa vedeti ceva nou, fie si pentru un weekend si nu stiti ce sa alegeti, mergeti la Sibiu. Este extrem de ofertant pentru turisti si isi face toate paralele.


Sibiul se afla in depresiunea Cibinului, in sudul Transilvaniei. Ca sa ajungeti acolo, puteti lua avionul sau mergeti cu trenul. Cu acesta din urma, de la Bucuresti sunt 5 ore si numai 2 il despart de Brasov. Pentru cei care ajung duminica, este bine de stiut ca autobuzele din oras nu circula in aceasta zi. Aveti de ales intre masina personala si un taxi, ca sa ajungeti la hotel. O calatorie cu autobuzul costa 1 leu si biletele pot fi luate de la automatele din statii, care inlocuiesc obisnuitele chioscuri.


In Sibiu exista de la hoteluri de lux la particulari, cu oferte pentru toate buzunarele. Problema consta in faptul ca vara orasul este asaltat de turisti. Prin urmare nu este bine sa va bazati pe faptul ca veti gasi ceva pe loc. In gara nu sunt persoane care sa te intrebe inca de la coborarea din tren daca vrei o gazda.

Pentru a nu avea parte de suprize neplacute, cel mai indicat este sa rezervati ceva din timp. Centrul Vechi si atractiile turistice sunt usor de gasit. Autostrada este mai mare, cladirile mai impunatoare si taxiurile numeroase. Incepand din centru exista o sumedenie de stradute pitoresti, asemanatoare celor din Piata Sfatului din Brasov. Sunt pline ochi de terase, restaurante, fast-food-uri si magazine. Nu trebuie decat sa urmezi multimea pentru a ajunge in Piata Mare, de unde incepe Centrul Vechi.
 

Plimbare prin Sibiul vechi
 

O mare deschidere intre cladiri, muzee si biserici vechi, cu dale de piatra pe care isi fac de cap porumbeii foarte prietenosi, veniti sa manance painea oferita de turisti, cand nu sunt alergati de copiii care se zbantuie in soarele de vara. In Sibiu sunt romani, sasi si maghiari, astfel incat cel putin trei limbi se vorbesc acolo, la care se adauga turistii veniti de prin toate colturile lumii. Indicatiile de pe placutele si panourile obiectivelor turistice figureaza de obicei in germana si romana sau engleza si romana.

Zona Centrului este o tesatura de stradute cu zidurile fortificatiilor de pe vremuri, cu ferestre asezate sus de tot, protejate de obloane cu sistem de deschidere vechi, cu porti de lemn pe unde nu poti arunca nicio privire, intranduri cu bolta si vopsea uscata si pleznita, peste care au trecut foarte multi ani, cu siruri de trepte si o atmosfera profunda de trecut.

Pe Podul Minciunilor ne-am intalnit cu nuntasi. Podul este intr-un mod foarte bizar preferat de perechile tinerilor miri care-si serbeaza nunta in aceasta zona, veniti cu fotograful si nuntasii sa faca cateva poze. Nimic nu este mai frumos decat sa privesti astfel de scene de pe o terasa a unui restaurant sapat cumva in zidul cetatii, asezat pe inaltimi si de unde privesti tot spectacolul din jur.

Sursa foto: acasa.roOdata ajunsi in Centrul Vechi, aveti deja in fata ochilor cateva puncte de atractie : Biserica parohiala romano-catolica Sf Treime, Muzeul Brukenthal, Muzeul de Istorie , Turnul Sfatului. Piata Mica se afla chiar in spatele surorii ei mai mari Aici este Biserica Evanghelica, o cladire impresionanta ca marime si arhitectura. Aceasta din urma, ca si muzeele, implica plata unui bilet de intrare, aproximativ 12 lei.

Muzeele sunt inchise lunea, iar in biserica se poate asista la slujba, care este tinuta toata saptamana in maghiara sau germana, cu exceptia duminicii, cand si romanii pot sa asculte liturghia in limba oficiala.

Toate obiectivele au piese extrem de vechi, statuete, tablouri, tesaturi, pietre funerare, arme, altare, vesminte preotesti, bijuterii, covoare si alte piese din evul mediu si pana in secolul al XIX-lea.

Seara aveti posibilitatea de a merge la vreun concert de muzica moderna, tinut in Piata Mare, sau sa ascultati muzica clasica la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, construita in 1787. Lumea vine aici imbracata elegant, barbatii la costum, femeile in rochii de seara. Printre spectatori sunt chiar si oameni foarte varstnici, in carje, sustinuti de prieteni sau rude, dar cu haine atent alese pentru o astfel de ocazie, capabili sa se bucure de o seara cu muzica de camera .


Putem manca specialitati ?


Da, in Sibiu exista si astfel de restaurante, unde se pot servi specializati, insa experienta noastra nu a fost una tocmai fericita. Daca nu vi se spune de la inceput durata prepararii, este bine sa intrebati, altfel s-ar putea sa asteptati cam mult pana cand veti vedea farfuria aburind pe masa. Se practica si idei mai bizare, ca de exemplu pregatirea felului doi abia dupa ce ai terminat ciorba din farfurie. Nu toate terasele au mancaruri proaspete si nu peste tot servirea este impecabila. Insa se poate manca si bine si la preturi acceptabile.

Seara zona geme de lume si desi mesele practic strajuiesc aleile, nu mai gasesti niciun loc liber. Daca vreti, puteti sa luati ceva la pachet si sa mancati pe drum, plimbandu-va prin Piata Mare si ascultand vreun concert care se desfasoara dupa lasarea serii. Daca stati mai mult, nu va limitati doar la Sibiu, pentru ca are localitati care merita atentia turistilor, cum este de exemplu Cisnadioara, unde se afla o cetate cu bazilica din secolul al XIII-lea.

Nu veti regreta, caci Sibiul face parte dintre acele zone care ne reamintesc ca Romania este frumoasa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea