Vacante

#elvetieni #elvetia #reguli de conduita #eticheta

Reguli si eticheta in Elvetia

Elvetienii sunt cunoscuti pentru lunga lor traditie a libertatii si pentru respectul fata de valorile materiale. Simtul responsabilitatii, toleranta si punctualitatea sunt cateva dintre trasaturile lor. Daca iti petreci vacanta in Elvetia, urmeaza pasii de mai jos si vei sti care sunt regulile de conduita si eticheta de care trebuie sa tii cont.

Pasi de urmat

Pasul 1. Ce trebuie sa stii despre salut& intampinare . Cand te intalnesti cu un elvetian, poti sa-i dai mana. Se strange mana cu toata lumea prezenta, inclusiv cu copiii, mentinandu-se contactul vizual. Daca in grup exista o persoana care te cunoaste, permite-i sa te prezinte ea tuturor. Ca mod de adresare, este de dorit sa folosesti numele de familie si titlul corespunzator, acolo unde este cazul. Se foloseste numele mic numai in familie sau cu prietenii apropiati.

Pasul 2. Cum iti alegi tinuta&vestimentatia. Hainele trebuie sa fie curate si bine calcate. Tinuta este in general una conservatoare. Nu sunt apreciate persoanele cu un aspect sleampat sau cu tinute prea relaxate. Evita bijuteriile sau accesoriile ostentative si costisitoare.

Pasul 3. Ce cadou oferi. Daca vrei sa oferi un cadou, evita obiectele ascutite. In cazul in care esti invitat la cineva acasa, este frumos sa oferi ceva in dar, atat gazdei, cat si copiilor acesteia. Poti oferi bomboane de buna calitate, flori, prajituri. Florile se ofera fara ambalaj si trebuie sa eviti sa dai trandafiri sau garoafe, deoarece au conotatii romantice. Ochiul-boului si crizantemele albe sunt flori folosite la inmormantare, astfel incat si ele fac parte din lista de obiecte nerecomandate. Cadoul trebuie sa fie mic, de calitate, insa nu costisitor.

Pasul 4. Cum te porti la masa. Daca iei masa la restaurant , nu trebuie sa fluturi mana cand chemi chelnerul. Este considerat un gest nepoliticos. Poti, in schimb, sa te adresezi ospatarului cu “Herr Ober” sau ospataritei, cu “Fraulein”. Mainile se tin pe masa, la vedere, coate, niciodata. Mancarurile care pot fi taiate cu usurinta, precum salata, cartofii fierti etc, trebuie taiate cu furculita, nu cu un cutit. Se folosesc tacamurile cam la orice fel de mancare, inclusiv pentru fructe, la desert. Painea se rupe cu mana. Daca nu exista pe masa sare si piper, regulile de conduita spun ca nu trebuie sa ceri. In general, la masa nu se fumeaza, insa poti sa ceri permisiunea.

Daca iei masa acasa la cineva, asteapta ca gazda sa tina primul toast, inainte sa bei din pahar. Este bine sa incerci sa termini tot din farfurie. In cazul in care vizitezi pe cineva acasa, chiar daca ti se pare o casa foarte frumoasa si ai vrea sa o vezi in amanunt, asteapta ca gazda sa se ofere sa-ti faca un tur. Daca acest lucru nu se intampla, renunta la idee. Trebuie sa pleci cel tarziu la miezul noptii.

Pasul 5. Ce eticheta business adopti. In intalnirile de afaceri, este deosebit de important sa fii punctual. Modul de lucru este unul conservator, orientat catre sarcini, impersonal si ordonat. Initial, se poarta o scurta discutie introductiva, dupa care se intra in subiect.

Pasul 6. Comportamentul in public. In public, o tinuta sau o postura neglijenta este nerecomandata. Evita sa stai cocarjat sau sa te intinzi, chiar daca simti nevoia sa-ti relaxezi muschii. In aceasta categorie intra si sprijinirea picioarelor de mese, scaune, birouri, pozitie care contravine normelor sociale. Alta pozitie de evitat este cea cu glezna pusa peste genunchiul celuilalt picior.

Intr-un grup de persoane, indiferent ca este vorba despre o cina, o petrecere sau chiar o intalnire de afaceri, nu adresa intrebari personale (varsta, copii, casnicie, salariu etc). Pentru elvetieni , intimitatea este deosebit de importanta. Si tot cand esti in public, evita sa vorbesti tare, indiferent ca interlocutorul tau se afla langa tine sau ca porti o conversatie la telefon.

Nu mesteca guma in public si nu-ti curata unghiile. Pentru a nu starni reactii negative, nu fa gunoi si evita sa pari opersoana dezordonata. Cand vorbesti cu cineva, mainile nu se tin in buzunar. Nu se semnalizeaza ceva cu aratatorul dus spre cap, este considerat o insulta.

Sfaturi&Avertismente

• Arata-ti respectul fata de persoanele in varsta. Acestea sunt foarte apreciate de catre elvetieni si este nerecomandat sa fii dispretuitor sau indiferent fata de acestea.

Ai avut o experienta deosebita in Elvetia, legata de regulile de conduita? Povesteste-ne impresiile tale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea