Vacante

#praga #vacanta #primavara 2010 #sejur in praga #baie in bere #chateau mcely #paste la praga #vacanta praga

Praga este destinatia primaverii 2010

Praga este un oras de care vei auzi numai lucruri bune. Indiferent de anotimp, metropola ceha seduce turistii de pretutindeni, prin ofera ei generoasa de petrecere a timpului liber. In 2010, Praga urca in topul celor mai ieftine si mai diversificate oferte turistice, de la sejururi sub 200 euro la imbaiere in bere si vacante la castel.

Metropola este cea mai ieftina capitala europeana in 2010, gratie ofertelor extrem de avatajoase la cazare. Astfel, de Martisor, pretul unei camere la un hotel de 3 stele din oras incepe de la 21 euro pe noapte, conform agentiei Mirabilis Voyage. Pentru a plati putin pe biletul de avion, trebuie sa-ti faci rezervare din timp.

Sejur in Praga cu avionul de la 199 euro

Daca dispui de un buget redus dar iti doresti sa mergi undeva in vacanta, alege Praga. Un sejur de 4 zile incepe de la 199 euro de persoana, conform agentiei Perfect Tour. Pachetul asigura 3 nopti de cazare la hoteluri de 3 si 4 stele, cu mic dejun si bilet de avion. In functie de preferinte, poti alege un pachet de 199, 220, 260 sau 285 euro de persoana. Oferta este valabila pana pe 31 martie 2010.

Poti vizita orasul in ritmul tau, pe cont propriu sau poti opta pentru un tur al orasului istoric, la un pret de 13 euro de persoana. Pentru marele tur al Pragai platesti 21 euro. Pe langa obiectivele turistice ale orasului, in primavara este un moment bun pentru a merge la cumparaturi. Principalele zone comerciale se afla in Piata Wenceslas, pe strada Parizska, in Lesser Town si, bineinteles, in principala piata din Vechiul Oras, Old Town Square.

Cum sa faci baie in bere, in Praga

Berea face parte dintre metodele terapeutice vechi, dar mai putin cunoscute. Se pare ca inca de pe vremea Imperiului Roman berea era folosita ca un ingredient pentru imbaiere. Principalele ei calitati constau in beneficiile oferite pielii si in proprietatile ei relaxante.

Daca vrei sa incerci asa ceva la centru spa, o baie cu bere pe pat de ovaz va fi o procedura originala, care ofera o experienta ce nu poate fi uitata. Intr-o vana speciala, esti imbaiat cu bere la o temperatura de aproximativ 35 grade Celsius. Procedura dureaza 20 de minute, pentru ca masajul bulelor sa-si faca efectul. Caldura ajuta la eliminarea toxinelor, in timp ce hameiul face o exfoliere a pielii. Aceasta primeste totodata vitamine din drojdie. Apoi, beneficiarul se odihneste 20 de minute pe un pat de bete de ovaz, intr-o relaxare totala.

Distractia te costa 195 euro, conform agentiei Exclusive Holidays. Pachetul asigura transferul de la aeroport la hotel, 3 nopti de cazare cu mic dejun intr-un hotel de 5 stele, o baie cu bere, acces la spa si un welcome drink la hotel. Oferta este valabila pana pe 31 martie 2010.

Circuit de Paste in Praga

Tot in primavara, unele dintre cele mai avantajoase vacante sunt de obicei circuitele cu autocarul. In  2010, Praga reprezinta una dintre variantele cele mai atractive, ca pret. Astfel, cu 299 euro poti pleca 8 zile si, pe traseu, pe langa Praga, mai faci tururi de oras in Budapesta si Viena, conform agentiei Cardinal Travel . Oferta asigura 7 nopti de cazare in hoteluri de 3 si 4 stele, tururi de oras, excursie in Defileul Dunarii din Budapesta, transport cu autocar si insotitor de grup.

O vacanta de 1 si 8 Martie la castel

Pentru vacanta de Martisor sau pentru Ziua Femeii, una dintre cele mai romantice si mai sanatoase destinatii o poate reprezenta un sejur la castel. Chateau Mcely dateaza din secolul al XVII-lea si a apartinut aristocratiei Thurn-Taxis.

Pretul pentru o camera pe noapte incepe de la 134 euro, in functie de zilele saptamanii , conform agentiei Exclusive Holidays.

Hotelul este premiat in 2008 World Travel Awards, find votat World’s Leading Green Hotel. Aflat la o ora distanta de centrul Pragai, in padurea Sfantul Gheorghe, hotelul este recunoscut international pentru serviciile oferite clientilor sai, cu grija atat pentru trup, cat si pentru spirit.  Pentru o vacanta in doi, castelul are de oferit camere romantice cu vedere frumoasa, spre padure.

Printre facilitati se numara un spa renumit, Honey, Silk & Pearls, un observator astronomic , un parc englezesc si numeroase posibilitati de petrecere a timpului liber, de la crichet la plimbari in sareta.  Trasul cu pusca in porumbei este si el unul ecologic, pasarile fiind din clei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea