Vacante

#destinatii de vacanta #maramures #alba iulia #bucovina #oferte turistice 1 Mai #minivacanta 1 Mai #cazare 1 Mai

Minivacanta de 1 Mai. Ce destinatii puteti alege pe ultima suta de metri

Se apropie 1 Mai, iar turistii care nu si-au facut inca rezervari cu greu mai pot gasi locuri de cazare in statiunile de la munte sau de pe litoral. Raman insa destinatiile mai putin aglomerate, dar la fel de atragatoare.

Bucovina, Maramures sau orase precum Alba Iulia, Iasi sau Sibiu ofera o paleta larga de activitati si pot fi destinatiile perfecte pentru cei care nu si-au facut rezervari in avans.

1 Mai in Bucovina

Sursa foto: crestin-ortodox.ro

Pe langa celebrele manastiri din Nordul Moldovei, in Bucovina mai puteti vizita Mina Cacica situata la 17 km de Gura Humorului. In salina exista o sala de bal, o sala de sport si o biserica daltuita, aflata 27 de metri adancime.

Salina Cacica poate fi vizitata zilnic intre orele 09:00 – 19:00, tariful pentru un adult este de 10 lei, iar copii si elevii platesc 5 lei. In sat exista mai multe unitati de cazare - hoteluri si pensiuni - iar preturile variaza intre 60 de lei pe noapte pentru o camera dubla, si 150 de lei pe noapte la un hotel cu piscina.

Tot aici se afla si Cetatea de Scaun a Sucevei, ridicata in timpul domniei lui Petru I (1375-1391)pentru a-i servi ca resedinta voievodala.

Sursa foto: itmediastudio.ro

Minivacanta de 1 mai in Maramures

Daca alegeti Maramuresul ca destinatie pentru 1 Mai, puteti pune pe lista obiectivelor bisericile din lemn din Desesti si Sat Sugatag precum si Manastirea Sapanta-Peri, cea mai inalta biserica de lemn din lume.

In aceasta zona este si faimosul Cimitir Vesel de la Sapanta, un loc unic in lume, care face parte din patrimoniul UNESCO. Cimitirul poate fi vizitat zilnic intre orele 10.00 si 19.00, iar taxa de intrare este de 4 lei pentru adulti si 2 lei pentru copii.

Va puteti caza chiar in satul Sapanta, iar o noapte la o pensiune aici va va costa intre 60 si 100 lei.

Petrece 1 Mai in inima orasului

Sursa foto: skyscrapercity.com

In scurta vacanta din mai puteti alege si Alba Iulia. Aici, municipalitatea s-a pregatit temeinic anul acesta pentru a-si intampina turistii, aici existand locuri de cazare pentru orice buzunar, de la 75 de lei pana la 250 de lei, camera dubla cu mic dejun inclus.

In perioada 2-3 mai, in Alba Iulia are loc Festivalul Roman Apulum in cadrul caruia trupe de actori vor recrea evenimente istorice, iar turistii pot invata sa traga cu arcul sau sa manuiasca arme dacice si romane. Sambata la ora 12.00 are loc ceremonia de deschidere a festivalului, iar duminica la 17.50 festivalul se incheie cu salutul trupelor. Tot in Alba Iulia puteti vizita si Cetatea Alba Carolina.

Nu este de ocolit nici Iasi-ul, unde va puteti opri la Casa Dosoftei, sau la Bojdeuca lui Ion Creanga, prima casa memoriala din tara noastra.

Sibiul este si el o destinatie perfecta pentru 1 Mai. Puteti merge cu bicicleta de-a lungul stradutelor inguste din Centrul Vechi si puteti urca in Turnul Sfatului de unde se vede panorama orasului.

Odata ajunsi in Sibiu nu uitati de galeriile de arta de la Muzeul National Brukenthal, primul muzeu deschis in Europa Centrala si de Est.

In Sibiu va puteti caza la hoteluri, pensiuni, dar puteti si inchiria garsoniere sau apartamente pe perioada minivacantei, al caror pret incepe de la 120 de lei pe noapte.

Sursa foto principala: leveltour.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea