Vacante

#nisipurile de aur #litoral bulgaresc #bulgaria

Hotelierii de pe litoralul bulgaresc asteapta mai multi turisti in 2011

Turistii romani constituie o parte importanta a turismului de pe litoralul bulgaresc, astfel incat hotelierii se pregatesc sa-i primeasca si in acest an, chiar mai multi decat in 2010. Odata cu deschiderea sezonului estival la Nisipurile de Aur , hotelierii prevad cresteri usoare in ceea ce priveste turistii straini care le vor calca pragul.

Previziunile pentru sezonul turistic sunt optimiste in Bulgaria. Statisticile nationale arate ca numarul de turisti straini care au vizitat Bulgaria in primele doua luni din 2011 a crescut cu 6% in comparatie cu aceeasi perioada din 2010. Majoritatea turistilor sositi in Bulgaria sunt cei din tarile vecine, Grecia, Macedonia, Romania, Serbia si Turcia. De asemenea, veniturile din turismul international in ianuarie 2011 sunt de 109.1 milioane euro, cu 5% mai mari decat in aceeasi perioada din 2010, se arata intr-un comunicat al companiei Balkan Travel.

De exemplu, intr-unul dintre hotelurile din Nessebar , apartinand lantului hotelier Sol Melia, sunt inregistrate cresteri ale numarului de turisti. “Avem acum cu 30% mai multe rezervari fata de anul trecut”, a afirmat Liubo Lipcev, director general Sol Nessebar Resort, in cadrul unei conferinte de presa in mai, la Nisipurile de Aur.

Daca in ultimii ani turistii obisnuiau sa se rezume la cateva zile de vacanta, acum acestia tind sa opteze din nou pentru sejururi mai lungi. “Inainte se faceau rezervari pentru 2-3 nopti, in timp ce acum se rezerva in general sejururi de 7 nopti, a spus Maria Shishkova, director de marketing si vanzari Sol Melia pe Bulgaria. Cu toate acestea, cei care au reinceput sa organizeze evenimente in cadrul hotelurilor de lux sunt in general clienti ai unor firme mari. “Exista mai multi clienti corporate care organizeaza evenimente la noi, din domenii destul de limitate totusi, precum cel bancar”, a precizat Maria Shishkova.

Din cauza crizei financiare, turistii care isi petrec vacanta pe litoralul bulgaresc urmeaza tendinta generala, cea a cautarii unor oferte speciale, la tarife promotionale. “Ne asteptam ca hotelurile sa se ocupe prin last minuturi si preturi mici. Dar credem ca va exista o crestere anul acesta”, a mai precizat Maria Shishkova.

La inceput de sezon turistic , intr-un astfel de hotel de 5 stele, o camera dubla cu mic dejun costa, la oferta promotionala, 55 euro pe noapte (pret per camera), in timp ce cazarea cu all inclusive ajunge la 100 euro pe noapte.
 

Mai multi turisti romani pe litoralul bulgaresc
 

In timp ce in 2010 a fost inregistrat un numar de circa 5000 de romani, in 2011 reprezentantii Sol Melia se asteapta la o crestere de 5%. Bulgaria se afla in top 3 destinatii preferate de turistii romani pentru vacanta de vara. Unul dintre cele mai importante atuuri ale Bulgariei il reprezinta apropierea de Romania.

“Romanii sunt foarte aproape de Bulgaria, iar noi incercam sa le oferim cele mai bune produse din tara. Vrem sa le oferim clientilor un produs foarte bun si nu doar sa fim atractivi prin preturi. In Bulgaria exista competitivitate , insa noi vrem sa oferim ceva mai bun, fara sa crestem foarte mult preturile” a afirmat Tomas Navarro, Director de operatiuni Bulgaria, in cadrul aceleiasi conferinte de presa.
 

All inclusive sau nu, in Bulgaria?
 

Reprezentantii hotelieri de pe litoralul bulgaresc sunt constienti de faptul ca extremele nu reprezinta solutii bune pe termen lung. In Bulgaria se poate manca foarte bine in afara complexelor hoteliere, la terase, restaurante si taverne, acestea oferind atat produse din bucataria internationala, cat si preparate traditionale bulgaresti. Cu toate acestea, exista in permanenta p categorie de turisti interesata de pachetele de tip all inclusive.

“In Nisipurile de Aur sunt baruri, restaurante si multe activitati posibile. Cred ca all inclusive-ul nu este cea mai buna solutie pentru aceasta destinatie, dar nici nu poti sa fii extrem. Cererea creste si daca nu poti oferi pachete all inclusive, esti pe dinafara. Asa ca trebuie sa accepti ambele variante, nici 100% all inclusive, dar nici sa le excluzi. Conceptul de all inclusive se schimba, nu se stie peste un timp ce se va mai intampla. In turism, cu cat vezi mai mult, cu atat intelegi mai putin” a incheiat Tomas Navarro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea