Vacante

#destinatii de vacanta # destinatii craciun #craciu #traditii bizare craciun

Destinatii cu traditii bizare de Craciun

Papuci aruncati peste umar, maturi ascunse de spiritele rele, un frate malefic al lui Mos Craciun si statuete cu pantalonii in vine: iata cateva dintre cele mai traznite traditii de Craciun.

Descopera cele mai interesante si controversate destinatii cu traditii bizare de Craciun:


Traditii de Craciun in Austria

In Austria, de Craciun exista legenda fratelui malefic al lui Mos Craciun, Krampus. Legenda are originile in credintele populare din regiunile alpine ale Germaniei si s-a raspandit in tari precum Austria, Slovenia si Ungaria.

Krampus este o creatura fantastica malefica, a carei sarcina este sa-i pedepseasca pe toti copiii neascultatori. Noaptea lui Krampus este sarbatorita pe 6 decembrie, cand barbatii se imbraca in costume care intruchipeaza demoni si merg pe strazile oraselor "lovind" oamenii cu bete.


Traditii de Craciun in Norvegia

Potrivit traditiilor norvegiene de sarbatori, in Ajunul Craciunului spiritele rele si vrajitoarele ies printre oameni in cautare de maturi. Din acest motiv, in credinta populara se spune ca oamenii trebuie sa ascunda maturile din casa. Pentru a alunga spiritele rele, barbatii ar fi tras odinioara pana si focuri de arma in aer.


Traditii de Craciun in Spania, Italia si Portugalia

Una dintre cele mai bizare traditii de Craciun este intalnita in Spania, Italia si Portugalia. In aceste tari, de Craciun se obisnuieste sa se construiasca scene miniaturale ale Nasterii Domnului.

Ceea ce frapeaza la aceste constructii este prezenta unui personaj inedit, denumit Caganer. Acesta este o statuie in miniatura, reprezentand un barbat cu pantalonii in vine, asezat in pozitie ghemuita de defecatie. De-a lungul timpului, Caganer s-a transformat dintr-o figura anonima in statuete cu chipul unor persoane celebre, de la presedinti de stat la regizori de film. Inclusiv Mos Craciun, Regina Elisabeta a Marii Britanii si Barak Obama sunt reprezentati in acest fel.


Traditii de Craciun in Republica Ceha

In Republica Ceha, in Ajun de Craciun femeile nemaritate au sansa de a descoperi daca isi vor gasi un sot in curand. Potrivit credintelor populare, aceste femei trebuie sa se aseze cu spate la usa si sa arunce unul dintre papuci peste umar. Daca papucul cade cu varful spre usa, este un semn ca femeia se va marita in anul urmator.

Sursa foto: kuriositas.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea