Vacante

#vacanta #ziua indragostitilor #planificare vacanta

Cum sa planifici vacanta de Ziua Indragostitilor

Fie de Sfantul Valentin , fie de Dragobete, o vacanta cu ocazia Zilei Indragostitilor este o ocazie de a face o escapada in doi, la inceput de an. Chiar daca de obicei astfel de vacante sunt mai scurte, o iesire in cuplu inseamna odihna, relaxare si te poate ajuta sa consolidezi relatia cu persoana iubita. Iata in continuare cum sa planifici o vacanta pentru Ziua Indragostitilor.


1 Alege destinatia


Destinatiile nu sunt o problema, deoarece poti gasi tot felul de oferte, atat pachete intregi, cat si oferte pentru cazare. Cele mai ieftine sunt excursiile in orasele europene. Exista, insa, si pachete cu sejururi de o saptamana in destinatii indepartate precum Cuba sau Republica Dominicana , iar acestea depasesc 1000 euro de persoana.

Indiferent ce destinatie alegi, aceasta trebuie obligatoriu sa fie pe gustul amandurora. Atractiile turistice, mancarea, cazarea, activitatile de timp liber, toate reprezinta factori care trebuie sa satisfaca asteptarile tale si pe cele ale partenerului.


2 Cauta zboruri si cazare


Aboneaza-te la newsletterele companiilor aeriene si ale site-urilor de bilete de avion. In preajma Zilei Indragostitilor de obicei exista promotii, iar newsletterul iti permite sa afli rapid si sa faci rezervarea. Fii flexibil cu datele de calatorie. De exemplu, martea sau miercurea poti gasi preturi la jumatate comparativ cu zilele de vineri.

Acelasi lucru il poti face si pentru cazare. Opteaza pentru un hotel confortabil, cel putin de 3 stele, astfel incat vacanta voastra romantica sa nu fie umbrita de servicii slabe, mobilier vechi sau ati factori de acest gen. Multi hotelieri propun pachete la preturi speciale cu ocazia Valentine's Day. Daca atmosfera romantica constituie un serviciu in plus, taxat suplimentar, o lumanare pusa in bagaj si un dvs cu muzica iti pot fi de folos.

Cauta si pe site-urile unde poti inchiria case de vacanta . In Italia si Franta, de exemplu, exista casute intime, cu terase si peisaje spectaculoase, care nu costa mai mult decat un apartament inchiriat. Veti avea astfel intimitate totala.


3 Stabileste un program pentru vacanta


Daca sotiei tale ii place masajul, fa-i o rezervare la spa. Planifica cel putin cina romantica la un restaurant si intereseaza-te de evenimentele care au loc in acea destinatie. De exemplu, an de an pe 14 februarie are loc in Italia Verona in Love, un eveniment special de Sfantul Valentin.

Sursa foto: golisbon.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea