Vacante

#vacanta #tari #scandinavia #aurora boreala

Cum sa planifici un tur in tarile nordice

O vacanta in tarile nordice reprezinta o experienta deosebita, ca urmare a diferentelor din punct de vedere financiar, natural si al nivelului de civilizatie. Pentru a profita de o astfel de vacanta, trebuie sa te informezi in principal asupra climei si a posibilitatilor de distractie la preturi accesibile.

Iata cateva aspecte de care este bine sa tii cont, in acest sens:
 

1 Alege cea mai buna perioada pentru tine
 

Daca vrei sa vizitezi Danemarca, Suedia, Norvegia si Islanda, o poti face in perioada mai-septembrie, pentru a avea parte de vreme frumoasa. Este perioada care reprezinta sezonul turistic. Daca insa mergi in extrasezon, vei gasi preturi ceva mai bune, desi zilele vor fi foarte scurte. Se stie cat de costisitoare pot fi aceste destinatii, astfel incat prea multe posibilitati de a economisi nu sunt.

In octombrie, de exemplu, este inca frumos afara, iar preturile incep sa scada. Luna noiembrie este considerata inceputul sezonului de iarna. Preturile raman neschimbate, pana cand acestea vor creste in decembrie, in preajma sarbatorilor.
 

2 Cauta informatii despre vreme
 

In tarile nordice, este foarte important sa ai informatii despre vreme. Vei putea astfel sa-ti fac bagajul in mod corect si sa te imbraci corespunzator.
 

3 Afla cat te costa o minivacanta (weekend prelungit)
 

Una dintre cele mai vizitate metropole nordice este Stockholm. Orasul atrage turistii datorita ofertei sale diversificate de petrecere a timpului liber. Stockholm este considerat o capitala a shopping-ului in Europa de Nord si totodata, un centru cultural. Dispune de numeroase muzee si galerii de arta si are o viata de noapte atractiva.

Insa tocmai pentru ca este o destinatie nordica, preturile sunt pe masura. O minivacanta de 3 zile in Stockholm fara transport costa cat un weekend prelungit in Praga (3 nopti de cazare, transfer si bilet de avion). Astfel, pentru 2 nopti in Stockholm platesti in jur de 280 euro, pret in care sunt incluse numai cazarea cu mic dejun la un hotel de 3 stele, transfer de la aeroport (fara biletul de avion efectiv, care se plateste suplimentar, la cerere), alte taxe si servicii.
 

4 Afla cat te costa un circuit
 

Daca alegi varianta circuit, atunci vei gasi oferte de vacanta cu durata de peste 10 zile. O astfel de oferta ajunge intre 900 si 1000 euro de persoana. La aceasta suma se adauga asigurarea medicala, taxele de aeroport, aeroport si drumuri, alte servicii si cheltuieli: intrari la obiectivele turistice, excursii optionale, suplimente de cabina etc).
 

5 Afla cat te costa o croaziera
 

O alta modalitate de a vedea tarile nordice este sa te imbarci pe un vas de croaziera. Deigur, nu este vorba despre acel tip de croaziera unde faci plaja pe punte si vezi insule exotice. Dar tarile nordice au si ele farmecul lor, datorat naturii mult mai putin poluate, a fenomenelor si bogatiilor naturale, precum sunt fiordurile.

O saptamana intr-o cabina la cel mai jos nivel (sub nivelul marii), costa de la 1000 euro de persoana. La polul opus, cele mai luxoase cabine, cu terasa proprie si panorama asupra marii pot costa 3000-4000 euro de persoana. Astfel de vase de croaziera au sistem all inclusive la bord. Cu toate acestea, se adauga diverse alte cheltuieli: transportul din Romania in orasul portuar de unde se face plecarea (eventual si cazarea de dinaintea zilei plecarii), serviciile contra cost de la bord (spa, coafor etc), excursiile optionale, cumparaturile etc.
 

6 Planifica in program experiente de vis: fenomenele naturale speciale ale Scandinaviei
 

Daca vizitezi tarile nordice, vei avea ocazia sa asisti la unele dintre cele mai fascinante fenomene naturale din Scandinavia: Aurora Borealis, soarele de la miezul noptii etc.
 

7 Profita de atractiile turistice gratuite
 

Fenomenele naturale, festivalurile, obiectivele turistice naturale (exemplu North Cape) sunt cateva dintre lucrurile gratuite de care poti avea parte in tarile nordice.

Mai poti face economie daca inchiriezi biciclete gratuit, pentru transportul local in lunile de vara. Pentru vizitarea oraselor, poti cumpara carduri (pass-uri) turistice care ofera gratuitati la intrarea in muzee, transport in comun gratuit si diverse discounturi.
 

8 Invata cateva fraze utile
 

In tarile nordice, majoritatea populatiei este vorbitoare de alte limbi straine de circulatie internationala, printre care, engleza si germana. Daca vrei totusi sa inveti ceva nou, ia-ti un ghid de conversatie si incearca cateva fraze in limba tarii vizitate, daneza, suedeza etc.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea